Este aproape imposibilă o discuție despre Tutankamon fără să se ajugă și la problema blestemului. Atât de multe povești, povestiri și confuzie există în jurul celebrului faraon și a soartei celor care i-au perturbat liniștea eternă, încât este greu de făcut o diferență clară între ceea ce este adevăr și ficțiune.

Vestea descoperirii mormântului tânărului faraon a fost o știre senzațională în toată lumea. În momentul în care mormântul a fost descoperit, povești care mai de care mai ciudate au apărut în ziarele din toată lumea. Într-o perioadă în care oamenii erau mult mai superstițioși decât acum, este ușor de înțeles proporția pe care a luat-o povestea blestemului.

Howard Carter este cel care a descoperit mormântul lui Tutankamon în 1922. La doar 17 ani Carter călătorea în Egipt ca să lucreze ca trasor (copia inscripții și desene care mai apoi erau studiate în altă parte). Acesta era îndrăgostit de Egipt și era obsedat cu găsirea unui mormânt special a unui faraon destul de necunoscut numit Tutankamon.

După mulți ani de căutări neîncetate, în momentul în care se afla în ultimul sezon de căutare finanțat de către Lordul Carnarvon, pe 26 noiembrie 1922, acesta a descoperit o scară a unui mormânt. Mormântul avea să fie a celui mai faimos faraon din toate timpurile. Descoperirea a fost atât de extraordinară încât a fost nevoie de 10 ani doar pentru a cataloga toate obiectele găsite în interior.

Mulți sunt de părere că momentul în care blestemul s-a declanșat a fost acela atunci când canarul lui Carnarvon a fost înghițit de o cobră imediat după desigilarea mormântului. Cobra era cunoscută ca protector al faraonilor. Atunci au apărut avertismetele care îi atenționau pe toți cei implicați că aveau să se confrunte cu consecințe cumplite. Multe surse afirmă că de fapt canarul ar fi fost lăsat în grija lui Minnie Burton, un prieten al lui Carnarvon, care la rândul său l-a lăsat pe mâinile unui manager de bancă.

Cu toate acestea, cel mai probabil impactul cel mai mare al blestemului l-a avut moartea lui Carnarvon. La doar câteva săptămâni după ce avertismentele au fost publicate Carnarvon a murit de pneumonie în Cairo. Toată presa internațională a fost înnebunită iar frenezia s-a răspândit chiar și printre unii dintre cei mai populari scriitori precum Conan Doyle, creatorul lui Sherlock Holmes, care era convins că „Blestemul Faraonului” era vinovat de moartea lui Carnarvon.

Pentru a adăuga o aură de mister mulți au declarat că în momentul morții lui Carnarvon lumina din Cairo s-a oprit iar câinele său Susie a murit în exact același moment. Cu toate acestea evenimentele respective nu pot fi dovedite. Chiar și așa trebuie să se știe că și în ziua de astăzi curentul cade destul de des în Cairo. În ziua în care mormântul faraonului a fost desigilat, Carnarvon a fost pișcat de un țânțar iar pișcătura s-a infectat ducând la înrăutățirea sănătății sale.

Cu toate acestea s-a aflat că „Blestemul Faraonului” ar fi început cu 100 de ani înainte de descoperirea mormântului. Conform unui studiu realizat de egiptologul Dominic Montserrat blestemul exista cu mulți ani înainte ca nebunia „Blestemului lui Tutankamon” să fi stârnit curiozitatea lumii.

Deasupra mormântului faraonului există o inscripție care a fost interpretată în așa fel încât s-a citit „Moartea vine pe aripi pentru cel care intră în mormântului unui faraon”. Potrivit autorului John Vornholt inscripția spune „Moartea va ucide pe oricine va tulbura liniștea faraonului”. O inscripție găsită pe un altar al lui Anubis spune că „Eu sunt cel care împiedică nisipul să sufoce camera secretă. Eu sunt pentru protecția celui mort”. Un reporter a deformat inscripția și a transformat-o în „Voi ucide pe toți cei care trec acest prag în incinta sacră a Regelui care trăiește pentru totdeauna”.

Ciudat este că dintre multele decese puse pe seama blestemului lui Tutankamon cea a lui Carter nu se află printre ele. Prima moarte considerată a fi rezultatul blestemului este cea a Lordului Carnarvon, următoarea este cea din 1926 a lui Georges Benedite, reprezentant al Luvrului, care a murit de accident vascular celebral din cauza căldurii. Secretarul personal al lui Carter, Richard Bethell, a murit în 1929, Herry Burton, un fotograf extrem de implicat și prezent în excavarea mormântului a murit în 1939.

Adevărul este că au existat 26 de oameni prezenți la desigilarea mormântului regelui dintre care 6 au murit în aproximativ 10 ani. Când sarcofacul faraonului a fost deschis pentru prima dată 22 de persoane au fost fost prezente din cele 26. În cei 10 ani ce au urmat doar doi au murit din cei 22 de ani.

Blestemul lui Tutankamon a fost o sursă de intrigi și mister din momentul în care faraonul a fost găsit. Tutankamon este cu siguranță unul dintre cei mai cunoscuți faraoni din toate timpurile și continuă să capteze atenția tuturor chiar și în ziua de astăzi.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ