Cel mai vechi oraş de pe continentul european este una dintre mărturiile care arată că acest spaţiu (al Europei), care înseamnă 10,18 milioane kilometri pătraţi (al doilea cel mai mic continent), a fost leagănul unei istorii şi civilizaţii excepţionale, fără de care lumea de astăzi ar fi fost altfel şi mai săracă. Europa este descrisă adesea, în scrierile istoricilor, ca având “o diversitate culturală maximă, pe distanţe geografice minime”.

Există încă diverse controverse legate de criteriile în funcţie de care se stabileşte vechimea unei aşezări, a unui “oraş” – termen care, evident, în timpurile vechi, definea o altă realitate decât cea din prezent. În general, criteriile acceptate de istorici şi arheologi, pentru a califica vechimea unui oraş, sunt: vestigiile arheologice (pentru a demonstra că orașul a existat cu adevărat și că a fost locuit de secole/ milenii), consemnări în scris (cărţi, scrisori, alte documente).

Pe de altă parte, în topul celor mai vechi oraşe europene sunt incluse atât aşezări care au dăinuit secole de-a rândul, dar au dispărut la un moment dat, cât şi cele (mai ales) care s-au dezvoltat continuu şi există şi astăzi.

Cel mai vechi oraş de pe continentul european, astăzi dispărut

Çatalhöyük, Turcia, Cel mai vechi oraş din Europa
Çatalhöyük, Turcia, Cel mai vechi oraş din Europa

Cel mai vechi oraș din Europa, așa cum este înțeles în mod tradițional, este considerat a fi antica cetate Çatalhöyük, situată în regiunea în care este acum Turcia modernă.

Çatalhöyük a fost locuit încă din perioada Neoliticului, în jurul anilor 7500-5700 î.Hr. Orașul a fost un important centru cultural și social, care a înflorit în jurul anului 7000 i.Hr., iar ruinele sale oferă informații valoroase despre viața și organizarea comunităților umane din acea perioadă. În iulie 2012, situl a fost inclus în Patrimoniului Mondial UNESCO.

Săpăturile, începute în 1958 (desfășurate până în 1965), de către un arheolog englez, James Mellaart, şi reluate în 1993, au scos la iveală 18 straturi succesive de clădiri care semnifică diferite etape ale așezării și epoci ale istoriei.

Çatalhöyük, cel mai vechi oraș din Europa, era format din case construite una lângă alta, fără străzi sau pasaje între ele, grupate într-un labirint asemănător unui fagure. Oamenii intrau în case prin intermediul acoperișurilor, dar şi prin uşi la care se ajungea cu ajutorul unor scări, ceea ce sugerează o structură socială strâns integrată.

Casele aveau interioare tencuite, iar tavanele foloseau nu numai pentru accesul în interior, ci şi ca sursă de ventilaţie. Locuinţele tipice conţineau câte două încăperi principale, destinate activităţilor domestice (gătit, meşteşuguri), şi camere auxiliare, pentru depozitarea diverselor obiecte.

Cultură, obiceiuri, religie

Çatalhöyük, interior restaurat
Çatalhöyük, interior restaurat

În timpul săpăturilor, au fost descoperite multe artefacte și opere de artă, cum ar fi statuete, picturi murale și obiecte sculptate în os și piatră. Multe figurine din lut, marmură, bazalt, alabastru reprezintă imagini feminine, una dintre acestea atrăgând atenţia în mod deosebit – probabil o Zeită-Mamă a vieţii şi a morţii, aşezată pe un tron şi flancată de două leoaice. Este posibil, spun istoricii, să fie vorba despre o societate bazată pe echilibrul intre statutul social al bărbaţilor şi al femeilor.

Oamenii erau înmormântați sub pardoselile caselor, ceea ce sugerează o conexiune puternică cu viața de zi cu zi și cu mediul înconjurător.

Cetatea Çatalhöyük nu avea ziduri de apărare sau fortificații evidente, insemnând că aceasta ar fi fost o comunitate relativ pașnică.

Oamenii din Çatalhöyük – o populaţie de aproximativ 10 000 de persoane – s-au bazat pe agricultură, creșterea animalelor și fabricarea de obiecte din lemn și os.

În oraș, au fost găsite şi diverse obiecte și artefacte care sugerează practici religioase și spirituale complexe.

Cel mai vechi oraş de pe continentul european, continuu locuit

Cel mai vechi oraş, Plovdiv, Bulgaria
Cel mai vechi oraş, Plovdiv, Bulgaria

Cel mai vechi oraș din Europa, continuu locuit şi care există şi astăzi, este orașul Plovdiv, din Bulgaria. Iniţial, Plovdiv a fost o aşezare tracică (Eumolpias), fondat în jurul anului 6000 i.Hr., ulterior fiind controlat, în funcţie de dominaţia puterilor din zonă, de romani, bizantini, bulgari, otomani și alții.

În timpul ocupației romane, orașul a fost cunoscut sub numele de Philippopolis, nume derivat din cel al regelui Filip al II-lea al Macedoniei, tatăl lui Alexandru cel Mare. Plovdiv a continuat să fie un important centru cultural și comercial în timpul stăpânirii romane și, ulterior, bizantine. I se mai spunea şi “Trimontium” (“orașul celor trei dealuri”). Pe aici trecea “Via Militaris”, cel mai mare drum militar din Peninsula Balcanică. A fost una dintre cele mai strălucitoare epoci din istoria orașului, când s-au construit aici clădiri, băi publice, teatre, mausolee.

Acest cel mai vechi oraș din Europa a intrat sub ocupaţia Imperiului Otoman în 1364. La vremea respectivă, Plovdiv a devenit centrul mișcării naționale bulgare din Rumelia de Est (provincie autonomă, în interiorul Imperiului Otoman). Tot in această regiune, în perioada comunistă, Plovdiv a fost centrul mișcării democratice, care a răsturnat, în 1989, regimul lui Todor Jivkov.

Plovdiv, cel mai vechi oraș din Europa, continuu locuit, se află în partea de sud a Câmpiei Plovdiv, pe cele două maluri ale Râului Marița, care străbate Bulgaria, Turcia şi Grecia, pe o lungime de 472 de kilometri. În timp, această aşezare s-a dezvoltat pe șapte dealuri, motiv pentru care mai este numită şi “orașul celor șapte coline”.

Plovdiv, astăzi

Astăzi, Plovdiv (al doilea oraș, ca mărime, al Bulgariei, după Sofia), capitală a oblastului Plovdiv (una dintre cele 28 de regiuni ale ţării din sudul Dunării) este un oraș important și o destinație turistică populară, recunoscută pentru arhitectura sa istorică, frumoasele străzi înguste, clădirile vechi și siturile arheologice. In 2019, Plovdiv a fost desemnat Capitala Europeană a Culturii, ceea ce a adus un interes sporit pentru istoria sa bogată și pentru deosebita sa moștenire culturală.

Top 5 cele mai vechi oraşe din Europa

Acropole, Atena
Acropole, Atena

În afară de Çatalhöyük, cel mai vechi oraş din Europa, dar care nu mai există astăzi, de Plovdiv, din Bulgaria, a cărui istorie continuă, pe următoarele locuri, în Top 5 cele mai vechi oraşe din Europa se află următoarele:

  • Atena – actuala capitală a Greciei, unul dintre cele mai mari, mai puternice şi vechi orașe din Europa, vestit prin arhitectura sa superbă de altădată, fondat în jurul anului 1400 î.Hr., devenit un centru important al civilizației antice grecești, locul de naştere al democraţiei, care seduce şi astăzi vizitatori din întreaga lume. Dominat de imaginea Partenonului, templul dedicat zeiţei Atena, acest oraş-stat (polis) a fost, în antichitate, centrul artelor, ştiinţei, cunoaşterii, filosofiei, a găzduit celebra “Academie” a lui Platon, a fost leagănul civilizaţiei occidentale, astăzi, o metropolă cosmopolită şi unul dintre principalele centre mondiale în ceea ce privește cercetarea arheologică.
  • Roma – deși, din perspectiva istoriei, Roma este asociată capitalei Imperiului Roman, așezări anterioare, pe teritoriul Romei moderne, datează din epoca bronzului (anul 1000 î.Hr.). Roma a evoluat de la aceste așezări pastorale timpurii, de pe Dealul Palatin, într-un oraș semnificativ în jurul secolului al VIII-lea î.Hr. Potrivit legendei, Roma a fost întemeiată de gemenii Romulus și Remus, în anul 753 î.Hr., iar dovezile arheologice merg în acelaşi sens. Colosseumul, Panteonul, Columna lui Traian, Forul lui Traian, Catacombele, Circus Maximus, Piramida lui Cestius sunt doar câteva dintre monumentele care au rezistat timpului şi sunt mărturii despre puterea şi frumuseţea acestui vechi oraş.
  • Argos – este unul dintre cele mai vechi orașe locuite continuu, din Grecia și Europa, cu rădăcini ce datează din jurul anului 2000 î.Hr. A fost un centru urban important în epoca arhaică a Greciei antice. Situat între Nemea, Corint și Arcadia, Argos a cunoscut cea mai mare perioadă de expansiune în timpul regelui Pheidon, în secolul al VII-lea i.Hr.
Citește și:  Cum mi-am petrecut sfârşitul verii în Santorini (2)

Cele mai vechi oraşe din lume încă locuite

Damasc
Damasc

Când este vorba de cele mai vechi oraşe din lume, continuu locuite, primele locuri într-un astfel de top sunt ocupate de:

  • Damasc – actuala capitală a Siriei, cea mai veche capitală din lume continuu funcțională şi prima capitală a noii lumi arabe, a Imperiului Umeyad, începând cu anul 636, sub califul Umar; are o vechime de peste 9.000 ani;
  • Ierihon – un oraș din Palestina, la vest de râul Iordan şi în nordul Deşertului Iudeei; mulţi îl consideră cel mai vechi oraş din lume, populat din (aproximativ) anul 9000 î.Hr.; nu a fost locuit între 1550 și 1100 î.Hr.
  • Byblos – situat pe teritoriul de astăzi al Libanului, se crede că a fost fondat în jurul anului 5000 î.Hr;
  • Varanasi – un oraş din India, fondat în jurul anului 3000 i. Hr., cunoscut încă din secolul al XXI-lea i.Hr. drept unul dintre locurile sacre ale Indiei antice, principalul centru al budismului;
  • Luoyang – oraş din China, cu o istorie de peste 5.000 de ani; de-a lungul timpului, treisprezece dinastii și-au stabilit succesiv capitala în Luoyang.

Cel mai vechi oraş din România

Civilizatia Cucuteni
Civilizatia Cucuteni

Cea mai veche așezare cunoscută din ceea ce este astăzi teritoriul României datează din epoca neolitică. Această așezare se numește „Cucuteni” (din apropierea oraşului Iaşi) și este cunoscută datorită celebrei culturi Cucuteni-Tripolie, una dintre cele mai interesante şi misterioase ale preistoriei europene, care a prosperat în regiune între aproximativ 5500 î.Hr. și 2750 î.Hr. Acestă cultură este remarcabilă prin ceramica sa distinctivă și prin așezările sale complexe.

Cultura Cucuteni precedă aşezările umane din Sumer (Mesopotamia) şi din Egiptul antic cu câteva sute de ani şi se consideră că este prima civilizaţie urbană din Europa, acoperind, aşa cum arată vestigiile, circa 350.000 kilometri pătraţi, pe teritoriul actual al României, Republicii Moldova şi Ucrainei.

Populația aparținând culturii Cucuteni (agricultori, vânători, meşteşugari) avea o organizare proto-urbană, cu locuințe mari, aşezate în cercuri concentrice (prima civilizaţie a lumii care a construit case cu etaj), cu vetre interioare, cu puternice credinţe magico-religioase. Vasele de ritual, pocalele, ulcioarele, pandativele cu ornamente unice, dominate de spirale, cercuri, linii repetabile, romburi, în culori (roşu, alb, negru) care au rezistat mii de ani şi al căror mister nu a fost descoperit încă, inconfundabile prin frumuseţe şi vechime, au uimit o lume întreagă.

“Oraşele” ocupau zeci sau chiar sute de hectare, aveau o populaţie numeroasă (până la 20 000 de persoane) şi, probabil, multă vreme oamenii au trăit în armonie, de vreme ce majoritatea statuetelor descoperite (mai ales cele feminine) au expresii senine, siluete zvelte, acoperite cu tatuaje. Un aspect distinct îl constituie şi absenţa statuetelor cu sclavi, indicând caracterul pacifist al acestei civilizații.

Enigme ale civilizaţiei Cucuteni

Un aspect inedit legat de această civilizaţie şi cultură, rămas o enigmă pentru istorici şi arheologi, este şi acela că, la fiecare 60 – 80 de ani, locuitorii acestor aşezări îşi ardeau casele, meticulos construite, şi tot ce le aparţinea, pentru a construi altele, de la capăt, într-un loc nou.

Unii presupun că ar fi fost vorba de un act ritualic – în loc să-şi îngroape morţii, îi ardeau împreună cu casele şi cu tot ce le aparţinea, în virtutea credinţei că fiecare structură era considerată o entitate “vie”, supusă vieţii, morţii şi renaşterii. De altfel, spirala, simbol dominant şi fascinant în ceramica de Cucuteni, poate face trimitere la eterna devenire, la energia regenerativă, la fertilitate, la Univers – ceea ce ar sugera că reprezentanţii acestei civilizaţii aveau acces la mistere pe care omul de astăzi le poate doar intui.

De neexplicat sunt şi asemănările cu ceramica unei culturi din China neolitică, dar care a apărut cu un mileniu mai târziu faţă de Cultura Cucuteni, la care se adaugă distanţa (fizică) enormă care separă cele două culturi.

Constanța – cel mai vechi oraş din România, cu rol semnificativ în evoluția istorică a regiunii

Cel mai vechi oraş din Romania, Farul genovez din Constanta
Cel mai vechi oraş din Romania, Farul genovez din Constanta

În ceea ce privește orașele în sensul mai apropiat de cel modern al termenului, multe dintre așezările urbane din România au evoluat treptat de-a lungul timpului și nu au fost întotdeauna orașe în sensul pe care îl înțelegem astăzi. Istoria urbană a României a fost influențată de diferite culturi și stăpâniri, cum ar fi romani, bizantini, bulgari, otomani etc.

Deși nu există un „oraș” specific, recunoscut ca fiind cel mai vechi din spaţiul românesc, una dintre cele mai vechi cetăţi-oraș este Constanța, fondată de grecii antici sub numele de „Tomis”, în secolul al VI-lea î.Hr. Acesta a fost un centru comercial important și a fost parte a diferitelor imperii și culturi de-a lungul timpului.

Coloniştii au găsit în această regiune o aşezare getică, noul oraș ajungând la nivelul unui “polis” abia în secolele IV-III î.Hr. Denumirea grecească – Tomis – este un derivat din gr. “tomi” (“tăietură”/ “despicătură”), făcând trimitere, probabil, spun istoricii, la “tăietura”(din linia țărmului) din dreptul portului antic, în zona în care astăzi se află Cazinoul. Sau poate are legătură cu “Tomiris”, regina mitică a masageților (“geţii cei puternici”), înrudiţi cu sciţii, despre care Homer spunea că trăiau pe teritoriul dintre Marea Neagră și Marea Caspică.

Constanţa (Tomis) a devenit o parte a Imperiului Roman în anul 46. Aici, la Tomis, pe îndepărtatul ţărm al Pontului Euxin, poetul latin Ovidiu (Publius Ovidius Naso) a fost exilat (din motive rămase neclare), între anii 8–17 d.Hr. (adică ultimii săi opt ani de viaţă) de către Octavianus Augustus, primul împărat roman, aflat la putere pentru mai mult de 40 de ani.

Constanţa – în Evul Mediu şi în epoca modernă

Constanta, Cazinoul
Constanta, Cazinoul

În Evul Mediu, acest cel mai vechi oraş din spaţiul românesc devine (cu numele Constanţa) un centru de interes pentru negustorii genovezi, care au ridicat aici un Far („Farul genovez”, ale cărui vestigii pot fi văzute şi astăzi în centrul oraşului).

În secolul al XV-lea, oraşul a intrat sub stăpânirea otomană, pierzându-şi importanţa de port la Marea Neagră, deoarece turcii au rupt relaţiile comerciale cu Peninsula Italică. O nouă etapă în dezvoltarea Constanţei a început la mijlocul secolului al XIX-lea.

Când flota anglo-franceză, în drumul său spre Crimeea, împotriva Rusiei, a poposit aici, a întâlnit în port negustori, pescari, meşteşugari români, greci, armeni, lipoveni, evrei, tătari, bulgari etc. În 1865, Compania engleză “Danube and Black Sea Railway” termina calea ferată Cernavodă-Constanța, pentru exportul grânelor din Țările Române.

După Războiul Ruso-Turc, din 1877-1878, prin decizia Congresului de la Berlin, Dobrogea devenea o provincie a “Regatului român”. Regele Carol I al României, Principe de Hohenzollern, spunea despre Constanţa că este “plămânul României”. După ce Anghel Saligny, unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea și construcția podurilor, a terminat Podul de la Cernavodă (1895) şi după ce s-a înfiinţat „Serviciul Maritim Român”, Constanţa a devenit unul dintre cele mai importante centre urbane de la Marea Neagră.

Constanţa este şi astăzi unul dintre cele mai mari oraşe din România, iar din punct de vedere istoric şi cultural, pot fi admirate/ vizitate aici Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Muzeul Marinei, Parcul Arheologic (cu vestigii din perioada romano-bizantină), Cazinoul, în stil “art nouveau” (unul dintre simbolurile reprezentative ale orașului, inaugurat la data de 15 august 1910) etc.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.