Dacă am fi mai atenți nu la ce se vorbește în jurul nostru, ci la cum se vorbește, am fi, probabil, uimiți de frecvența utilizării structurii „dar însă”, în contexte de conversație cotidiană, cum ar fi: Voi pleca, dar însă aș vrea să știi adevărul/A pierdut portofelul, dar însă era gol etc.
Astfel de exprimări sunt, evident, greșite, pentru că „dar” și „însă” sunt (ambele) conjuncții coordonatoare adversative, cu înțeles similar, exprimând o opoziție, o trecere la o altă idee. Exemple: Nu vreau să te contrazic, dar știu că nu ai dreptate/Poate că ai dreptate, însă nu m-ai convins etc. Pot fi sinonime, în anumite contexte, cu „totuși”, cu „cu toate acestea”: Te ascult, totuși nu înțeleg/Cred tot ce îmi spui, cu toate acestea nu îți voi urma sfatul etc.
Așadar, „dar însă” este un pleonasm, corectă fiind întrebuințarea separată a acestor conjuncții adversative.
Din punctul de vedere al punctuației, trebuie știut că înainte de conjuncțiile adversative – „dar”, „însă” – se pune, întotdeauna, virgulă.
Când vine vorba de utilizarea corectă a conjuncțiilor dar, însă și dar, este important să ne amintim câteva reguli simple:
- Dar este folosit pentru a introduce o opoziție sau o contrastare a ideilor și vine de obicei după o virgulă.
- Însă este similar cu dar, dar este adesea utilizat în contexte mai formale sau pentru a introduce o opoziție mai puternică.
- Nu confundați dar (conjuncție) cu dar (substantiv), care are o semnificație complet diferită.
Pentru a vă îmbunătăți abilitățile de scriere și a evita confuziile între aceste cuvinte, practicați scrierea propozițiilor care folosesc corect fiecare conjuncție. De asemenea, recitiți textele pentru a vă asigura că utilizați conjuncțiile în mod adecvat.
Pentru a aprofunda înțelegerea diferențelor dintre cuvintele care pot crea confuzii, vă recomandăm să citiți articolul nostru despre cum este corect: niciun sau nici un?. Acesta vă va ajuta să clarificați alte dileme comune în limba română.
