Unul dintre cei mai de succes actori ai secolului trecut, Cary Grant şi-a croit un drum în viaţă lăsând în urmă copilăria tristă din Marea Britanie în favoarea celebrităţii din America, devenind o imagine a strălucirii vechiului Hollywood, o adevărată stea.
Archibald Alexander Leach s-a născut în 1904, într-o familie din clasa muncitoare din Bristol. Copilăria şi-a petrecut-o în condiţii grele, bucuria sa fiind mersul la teatru. La 9 ani află că mama lui dispăruse, familia spunându-i că aceasta se odihneşte într-o staţiune la mare.
Rămas în grija tatălui se axează pe sport şi fizică, fiind atras de electricitate. În momentul în care este dus să vadă noul sistem electric instalat la teatrul hipodromului, rămâne fascinat de actori.
La 14 ani se angajează la teatrul Empire ca ajutor al muncitorilor de la sistemul de iluminat şi profită de acest lucru asistând la multe interpretări. Din dorinţa de a juca pe o scenă, scrie o scrisoare Trupei lui Bob Pender în care îi roagă să-l angajeze. Fără ca tatăl lui să ştie, este angajat şi pleacă în turneu prin ţară.
Însă tatăl său află şi îl obligă să se întoarcă la şcoală. Ajuns aici face tot posibilul să fie exmatriculat ca apoi, cu acordul tatălui, să se alăture iar trupei. În 1920, 8 băieţi din trupă sunt aleşi pentru o reprezentaţie la New York, între care şi Archibald.
În momentul în care turneul se termină, decide să rămână în New York. În 1927 joacă în primul show pe Broadway. Aspectul fizic şi felul său de-a fi îi câştigă rolul principal în piesa „Rosalie” şi astfel ajunge în atenţia studioului Fox (nu trece însă de audiţii). În 1929, când bursa se prăbuşeşte, majoritatea teatrelor de pe Broadway sunt închise, actorul fiind nevoit să joace la Opera Muny din Saint Louis.
Nemulţumit, pleacă în acelaşi an la Hollywood, iar după multe încercări semnează un contract cu studiourile Paramount. Cei din conducere îl pun să-şi aleagă alt nume. Pe când jucase un personaj numit Cary Lackwood, autorul piesei îi sugerase să adopte prenumele Cary. O secretară a studioului îi dă o listă cu potenţiale nume de familie şi imediat acesta alege Grant. Astfel ia naştere Cary Grant.
Primul film în care joacă e „This is the night”(1932), urmat de alte 7 filme până la sfârşitul anului. Chiar dacă nu juca foarte bine, aspectul fizic plăcut îl ajută să rămână în industrie.
În 1933 o cunoaşte pe actriţa Virginia Cherrill iar anul următor se căsătoresc în Mare Britanie. După doar un an divorţează şi Grant îşi începe cariera independentă, refuzând să mai semneze cu Paramount. Următorii ani joacă în filme cunoscute, însă succesul apare odată cu rolurile din „Topper” şi „The Awful Truth”(1937). Până la sfârşitul vieţii avea să se mai căsătorească de patru ori.
În 1937 primeşte o scrisoase de la mama sa, pe care o credea moartă. Se îmbarcă imediat spre Marea Britanie unde află că aceasta suferise o cădere nervoasă când unul din fraţii săi murise; tatăl său o internase într-un spital de boli mintale. Grant o scoate din spital, îi cumpără o casă şi o întreţine până la moartea ei în 1973.
În 1947 primeşte o medalie din partea britanicilor pentru că îşi donase salariile de pe două filme în ajutorul efortului depus de aceştia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În 1952 se retrage din industria filmului simţindu-se prea bătrân pentru a concura cu noile staruri precum Marlon Brando şi James Dean.
Regizorul Alfred Hitchcock, alături de care mai realizase filme, îl convinge să revină. Pelicula „North by Northwest” devine un succes răsunător. Pe baza acestui rol avea să fie creat agentul 007 James Bond, rol care îi fusese oferit lui Grant, dar care în cele din urmă avea să-i revină tânărului Sean Connery.
Chiar dacă era un foarte bun actor de comedie, în sinea sa suferea de depresie. Pentru a-şi rezolva problemele apelează în 1963 la terapia cu drogul LSD (legal la acea vreme). În urma tratametului actorul se declară renăscut. Atât de puternic a fost impactul drogului, încât lasă prin testament 10.000 de dolari doctorului său.
Pe lângă toate calităţile sale, Grant era cunoscut şi pentru faptul că era foarte zgârcit. Exista un zvon că după ce purta o cămaşă mult timp, înainte să o arunce îi tăia toţi nasturii. Chiar dacă nu a negat zvonul, într-un interviu a declarat că avea acest obicei deoarece bluzele vechi le transforma în cârpe de şters praful şi nu ar fi vrut ca nasturii să zgârie mobila. Acesta este însă doar un exemplu dintre multe altele.
În 1981 se căsătoreşte cu Barbara Harris, alături de care rămâne până la moarte. Anul următor porneşte într-un turneu internaţional al unui spectacol numit „O conversaţie cu Cary Grant”. Pe când se pregătea pentru o reprezentaţie, suferă un anevrism şi moare pe 29 noiembrie 1986.
http://www.youtube.com/watch?v=31WW9PMmbZo
