Monument istoric naţional, Casa „Cuza Vodă” este una dintre secţiile Muzeului Judeţean de Istorie din Galaţi. Se află pe strada Alexandru Ioan Cuza, la numărul 80 şi are că principală expoziţie permanentă „Ambient monden românesc”, care înfăţişează perioada cuprinsă între a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului următor.
Casa „Cuza Vodă” a fost locuită de domnitorul Alexandru Ioan Cuza pe vremea când era preşedintele Judecătoriei Covurlui şi apoi când a devenit pârcălabul judeţului Covurlui. La începutul secolului al XX-lea, în vila domnitorului aveau loc diverse manifestări culturale, la care participau cei mai de seamă reprezentanţi ai culturii româneşti.
Cu toate acestea, spre sfârşitul primei jumătăţi a secolului al XX-lea, clădirea ajunsese într-o stare deplorabilă, lucru cauzat de trecerea nemiloasă a timpului, dar şi de destinaţiile căpătate ulterior (a fost atât atelier de lemnărie, cât şi hotel).
Autorităţile locale au decis, în anul 1935, să organizeze o licitaţie publică pentru a vinde clădirea. Doi ani mai târziu, a luat fiinţă Asociaţia „Casa Cuza Vodă”, care a avut ca principal scop răscumpărarea clădirii şi transformarea ei în muzeu.
Cu ajutorul donaţiilor şi a subscripţiilor publice, asociaţia a reuşit să îşi vadă visul împlinit, iar pe data de 24 ianuarie 1939 a fost deschis Muzeul „Casa Cuza Voda”. Iniţial, muzeul era unul mixt, însă ulterior s-a decis ca în muzeu să fie prezentată o singură expoziţie permanentă, care a primit numele de „Ambient monden românesc”.
Expoziţia a fost organizată pe baza a două criterii: înfăţişarea personalităţii domnitorului şi înfăţişarea oraşului Galaţi din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea.
Odată intrat în Casa „Cuza Vodă”, vizitatorul este întâmpinat de portretele domnitorului şi al soţiei sale, doamna Elena. Primele trei încăperi ale edificiului au fost amenajate astfel încât să redea cât mai fidel saloanele mondene gălăţene: pot fi admirate piese de mobilier Ludovic al XVI-lea (dăruite de domnitor colaboratorilor săi), statuete din bisquit de Sevres, biblioteca ce i-a aparţinut lui Mihail Kogălncieanu, decoraţiuni europene şi altele.
Următoarea sală de la parter înfăţişează evoluţia tehnicii şi ştiinţei din acea perioadă – printre exponate, se află un automobil De Dion Bouton, aparate foto Maksay, patefon Master’s Voice şi altele.
Etajul Casei „Cuza Vodă” este destinat în întregime vieţii şi activităţii domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Aici, au fost expuse haine şi accesorii vestimentare, piese decorative, piese de mobilier, medalii, arme şi documente care au legătură cu activitatea politică a lui Cuza.
Casa „Cuza Vodă” poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 9 – 17 (program de iarnă), respectiv 9 – 18 (program de vară). În zilele de luni şi marţi, muzeul este închis, fiind deschis publicului numai în cazul în care au loc manifestări culturale.
O legendă locală spune că Alexandru Ioan Cuza ar fi petrecut o noapte în această casă, ascunzându-se de adversarii săi politici. De asemenea, se spune că în subsolul clădirii ar exista o serie de tuneluri secrete care erau folosite pentru a transporta documente și valori în timpul Revoluției de la 1848. Aceste povești adaugă un farmec aparte locului, atrăgând și mai mulți vizitatori.
Casa Cuza Vodă este deschisă publicului zilnic, iar accesul este facilitat de amplasarea centrală în Galați. Vizitatorii pot explora expozițiile permanente și temporare, pot participa la evenimente culturale și pot beneficia de tururi ghidate pentru a înțelege mai bine importanța istorică a acestui loc. Informații detaliate despre programul de vizitare și evenimentele curente sunt disponibile pe site-ul oficial al muzeului.