Zona centrală a oraşulu Oradea are o încărcătură deosebită sub aspectul valorii istorice, culturale şi urbanistic-arhitecturale, ea cuprinzând nuclee de aşezări, vestigii arheologice şi monumente de arhitectură şi urbanism începând cu secolul al XVI-lea.
Inginerul constructor vienez Franz Anton Hillebrandt a proiectat cele mai importante monumente în stil baroc. Incepând din anul 1752, s-au construit Catedrala romano-catolică, Șirul Canonicilor și Palatul episcopal, azi, Muzeul Ţării Crişurilor.
Inundaţii frecvente au produs pagube importante oraşului, pâna la mijlocul secolului al XIX-lea când autoritaţile locale au întarit digul Crişului Repede; inundaţia din 1851 a distrus 555 de case, cota apelor fiind marcată şi astazi pe peretele bisericii Sf. Ana, de pe strada Republicii. Pe de altă parte, în 1836, un foc mistuitor a distrus aproape toată zona centrală a Oraşului Nou.
Stilul cladirilor acelei vremi era stilul clasicist, un exemplu elocvent fiind mănăstirea Capucinilor, de pe strada Gen. Moşoiu şi biserica de pe aceeaşi stradă, stil caracterizat prin faţade cu puţine decoraţiuni.
În Oradea Mare, formată prin unirea cartierelor, în 1870, stilul clasicist a fost abandonat încet în favoarea stilului romantic, arhitectura din această perioadă manifestând o tendinţă de glorificare a stilurilor Evului Mediu, cu accent pe elemente romanice şi gotice.
Astfel, Biserica Seminarului greco-catolic (din Parcul Traian, azi Biserica ortodoxă Sf. Mare Mucenic Gheorghe) a fost reconstruită în 1858, în stil neo-romanic, interiorul ramânând baroc cu bolţi boeme, Mănăstirea Ursulinelor (azi Liceul Ady Endre), construită în stil baroc a fost transformată în stil neo-gotic, Spitalul Orăşenesc transformat şi extins cu elemente neogotice şi neoromanice, faţada Gării, construită în 1860 în stil neo-romanic, a fost simplificată cu ocazia reconstrucţiilor.
Arhitectul Rimanóczy Kálman junior, reprezentant al eclectismului orădean, a realizat şi câteva construcţii în stil secession: Baroul de avocaţi (1909), mult mai simplu în decoraţii, interesant ca volumetrie şi textura faţadei, Palatul Darvasy, de pe strada Republicii nr. 75, apoi clădirea de pe str. Republicii nr. 15, cu elemente ale secession-ului münchenez, traveea din colţ fiind terminată cu o cupolă deasupra unei abside, decorată pe toata suprafaţa cu elemente florale.
Aici, fiecare colț al casei povestește o parte din istoria urbană și culturală a regiunii, atrăgând anual mii de vizitatori, fie că sunt pasionați de istorie, arhitectură sau pur și simplu în căutare de frumos. Fără îndoială, o oprire la Casa Darvas-La Roche îți va oferi o perspectivă unică asupra trecutului orașului și asupra modului în care Oradea a devenit unul dintre centrele urbane cele mai relevante din zona Transilvaniei și a întregii Românii.
