Scriitoarea Jane Austen (16 decembrie 1775 – 18 iulie 1817), una dintre cele mai importante romanciere de origine engleza, s-a nascut si a crescut in casa parohiala a tatalui sau, camin care se afla in Hampshire. Numai ca, dupa ce tatal ei a murit, Jane Austen cu sora ei, Cassandra, precum si cu mama lor si cu o prietena, Martha Lloyd, au revenint in acest district, in anul 1809, locuind in casa din Chawton. Acea constructie din caramizi rosii era de o „simplitate uluitoare”, fiind ridicata, cel mai probabil, cu peste 100 de ani inainte, initial fiind han.

De aici, din casa din Chawton, Jane Austen a inceput sa-si scrie romanele, sa si le revizuiasca, ocupandu-se indeosebi de publicarea lor, caci si-a publicat opera, incepand din 1811, in anonimat. Un aspect interesant este acela ca, ori de cate ori pe strada trecea cate o diligenta, paturile din dormitoarele familiei Austen se cutremurau, iar calatorii din trasurile respective le putea vedea pe membrele familiei prin ferestrele de la parter. Jane si cu sora ei, Cassandra, imparteau acelasi dormitor.

Ba chiar, Jane obisnuia sa-i citeasca surorii sale inainte ca sa adoarma. Prima care se trezea in familia Austen era Jane. Aceasta pregatea micul dejun de la ora 9:00, cu ceai si paine prajita. Mai veneau cateodata si musafiri, insa chiar si asa, familia Austen ducea o viata obisnuita in casa din Chawton. Astazi, Casa lui Jane Austen a devenit muzeu, un loc vizitat frecvent de oamenii care sunt interesati de viata romancierei. Chiar si astazi, masa de scris a lui Jane se afla in aceasta casa, precum si o multime de scrisori, dar si obiecte care amintesc de scriitoare. Din nefericire, viata lui Jane a fost zguduita de o boala, aceasta suferind de crize, ea numindu-le friguri. A rezistat indelung in oraselul Chawton, insa boala s-a agravat si a trebuit sa plece la Winchester sa se trateze corespunzator. Tot aici a si murit marea scriitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.