Casa memorială „Ady Endre” se află în localitatea cu acelaşi nume (odinioară Mecențiu), judeţul Satul Mare. Muzeul a fost amenajat pentru a cinsti memoria unuia dintre cei mai mari poeţi de origine maghiară din secolul al XX-lea.
Ady Endre a crescut într-o familie de nobili, dar nu a avut o viaţă strălucită din punct de vedere material. A urmat cursurile şcolii din Micențiu, iar liceul l-a făcut la Carei, unde s-a împrietenit cu viitorul pictor Aurel Popp.
S-a mutat la Zalău în anul 1892, iar ca dovadă că a jucat şi acolo un rol cultural important stă statuia sa, amplasată în fața liceului pe care l-a urmat. A publicat o poezie pentru prima dată în anul 1896, în ziarul “Szilagy”, Endre fiind un poet simbolist, al cărui stil a fost inspirat de Verlaine şi Baudelaire.
La începutul secolului al XX-lea, Ady Endre o cunoaşte pe Leda, o femeie căsătorită cu un om bogat, dar care începe o relaţie cu scriitorul, devenind muza acestuia. Pentru Leda, Endre s-a mutat la Paris, însă a început să ducă o viaţă deloc sănătoasă, consumând mereu droguri şi alcool. Ajunge chiar la o clinică de dezinotxicare.
După ce iese de acolo, se desparte de Leda, aceasta fiind cea care îl împingea spre viaţa hedonistă. În cele din urmă, se însoară cu o altă femeie, cuplul devennd foarte apropiat de cuplul Octavian – Veturia Goga. De altfel, la Conacul Goga din Ciucea există un mic muzeu dedicat lui Ady Endre, amenajat în casa de oaspeţi, unde acesta a locuit pentru o perioadă. Poetul s-a stins din viaţă în anul 1919.
Casa memorială „Ady Endre” a fost deschisă în casa natală a poetului, casă ridicată în secolul al XIX-lea (cel mai probabil a doua jumătate a secolului). Edificiul este unul de mici dimensiuni, acoperit cu trestie şi alcătuit din trei camere.
În faţa clădirii, se află o statuie din piatră a poetului, iar la intrare a fost pusă o placă comemorativă. Casa nu a fost construită de părinţii poetului, ci a fost o moştenire a mamei lui, iar tatăl său a adăugat o cameră.
În Casa memorială „Ady Endre”, se pot vedea fotografii personale, piese de mobilier originale, documente de epocă, manuscrise şi multe alte obiecte care au legătură cu poetul.
Muzeul a fost deschis în anul 1957 datorită intervenţiei pictorului Aurel Popp. Casa luase foc în anul 1953, fiind distrusă aproape în întregime, însă a fost ulterior restaurată. Muzeul poate fi vizitat de luni până vineri, între orele 10 – 16. Se percep taxe de intrare (reduse pentru copii), filmare şi fotografiere.
Endre Ady, cunoscut pentru poezia sa revoluționară care a schimbat peisajul literar maghiar, a fost o voce emblematică în lumea literară europeană. Casa, odinioară locuită de poet, a fost transformată în muzeu pentru a oferi vizitatorilor o imagine autentică asupra mediului în care Ady și-a creat unele dintre cele mai memorabile lucrări.
Muzeul adăpostește o colecție impresionantă de artefacte personale, manuscrise originale și ediții rare ale lucrărilor lui Ady, care ilustrează nu doar geniul său literar, ci și contextul socio-politic în care a trăit și creat. Fiecare cameră este aranjată astfel încât să reflecte atmosfera epocii și să ofere o experiență imersivă vizitatorilor.
Clădirea însăși este o piesă de arhitectură tradițională maghiară, cu elemente specifice care reflectă stilul de viață din acele timpuri. Designul interior și mobilierul original sunt păstrate și expuse, oferind o fereastră spre viața cotidiană a lui Ady.
Casa memorială nu servește doar ca punct de atracție turistică, ci și ca centru de studii adyene, atrăgând cercetători și entuziaști ai literaturii din întreaga lume. Prin expozițiile și evenimentele organizate aici, muzeul joacă un rol crucial în păstrarea și promovarea moștenirii lui Ady Endre.