Judeţul Sălaj are în jur de 12 castele incluse pe lista Ministerului Culturii şi Cultelor, iar Castelul Josika se numără printre ele. Se află pe malul stâng al Someșului, mai exact în comuna Surduc. Ca cele mai multe castele de pe teritoriul ţării noastre şi în special din Transilvania, nici acesta nu a fost iertat de timp sau de mâna comuniştilor. Aceştia au distrus, încetul cu încetul, aceste monumente istorice, din simplul motiv că au aparţinut maghiarilor.
Castelul Josika a fost, iniţial, conacul familiei Csaky, ajungând în posesia celor din Josika abia în anul 1810. Din conacul secolului al XVII-lea nu s-a păstrat decât casa servitorilor, care se află imediat după intrare. Cochetul conac a ajuns castel undeva prin secolul al XVXIII-lea, pentru că o atestare de la începutul secolului următor deja îl menţiona ca fiind un castel.
Familia Josika era una dintre cele mai influente familii ale acelui secol, fiind originară din zona de nord a judeţului Hunedoara de astăzi. Unul din membrii familiei, Ştefan Josika, a ajuns cancelar în timpul lui Sigismund Bathory, iar documentele menţionează faptul că avea origini româneşti.
Cel mai probabil familia avea un alt nume, iar trecerea la religia catolică i-a făcut să adapteze numele, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul familiei Cândea, devenită apoi Kendeffy.
Castelul Josika este un important monument istoric, mai ales că l-a găzduit pe Rakoczi al II-lea, principele Transilvaniei, înainte de lupta de la Jibou din 1705. Tot aici şi-a petrecut o mare parte din viaţa romancierului Miklos Josika, unul dintre cei mai de seamă scriitori ai literaturii maghiare.
Între pereţii castelului a scris romanul istoric “Abafi”, stilul său fiind asemănat cu cel al lui Walter Scott. Romanul îl are în centru pe Bathory şi încă nu a fost tradus în limba română, scriitorul fiind prea puţin cunoscut pe meleagurile noastre. După revoluţia de la 1848, Miklos Josika a plecat în exil, sfârşitul vieţii găsindu-l la Dresda. La 100 de ani de la moartea sa i-au fost aduse osemintele în ţară şi au fost îngropate la Cluj.
Se pare că bunica din partea mamei lui Miklos se trăgea chiar din familia Csaky, iar documentele timpului în care scriitorul a stat aici prezintă Castelul Josika drept o clădire foarte mare: avea 17 încăperi, una dintre ele fiind biroul său de lucru, precum şi o capelă (Cripta Bronului). Cei mai mulţi specialişti sunt de părere că forma pe care o putem vedea astăzi a castelului se datorează acestei familii importante.
Castelul a avut şi el un parc unde, ulterior, au fost găsite mai multe fântâni şi o statuie a Maicii Tereza. Pe aleea principală, se găseşte o biserică în stil baroc, iar salonul principal din castel era plin de tablouri deosebite. Piesele de mobilier erau sculptate manual, iar candelabrele surprindeau prin eleganță şi rafinament.
Instaurarea regimului comunist în România a dus la transformarea castelului în staţie de reparat tractoare. Multe dintre piesele valoroase de aici au dispărut, ori au fost distruse. După înlăturarea regimului, au început luptele pentru retrocedări, care nu au însemnat neapărat un lucru bun. În momentul actual, autorităţile din Sălaj încearcă să facă rost de finanţări pentru a reabilita Castelul Josika, care acum sute de ani a fost unul din cele mai frumoase castele din Transilvania.
Priveliștea castelului, înconjurat de peisajele verzi ale Sălajului, este o mărturie a eleganței și măreției de odinioară. Deși afectat de intervențiile distructive ale regimului comunist, care a văzut în aceste edificii simboluri ale opresiunii maghiare, Castelul Josika încă păstrează elemente ale arhitecturii sale originale.
În interior, trecerea timpului este evidentă în fiecare cameră, unde decorațiunile odinioară fastuoase acum sunt doar amintiri ale splendorii pierdute. Fiecare ungher al castelului ascunde povești despre cei care l-au locuit și despre transformările pe care le-a suferit în tumultul istoric al regiunii.
