Cu o istorie complexa, de mai bine de jumatate de mileniu, Catedrala Sfantul Vasile din Moscova s-a aflat mereu sub semnul dictatorilor. Construita de unul dintre cei mai sangerosi conducatori medievali si aproape daramata de cel mai mare dictator al Europei, martora unui presupus miracol, dar si loc de inchinaciune pentru milioane de credinciosi, constructia a reusit in sfarsit sa isi gaseasca linistea azi. Astfel, locul a intrat in patrimoniul UNESCO in 1990 cand URSS era aproape destramat, primind respectul si admiratia arhitectilor din intreaga lume.
Recunoscuta drept unica in lume prin combinatinatia arhitecturala, dar si prin culorile vii folosite in exterior, de obicei rar intalnite in cadrul bisericilor ortodoxe, Catedrala Sfantul Vasile a fost construita in Piata Rosie de Ivan cel Groaznic. Acesta dorea un monument spectaculos inchinat divinitatii pentru a comemora cucerirea Kazanului si Astrahanului.
Ivan a fost in prima parte a vietii sale un conducator excelent, puternic, inteligent si respectat, care mai tarziu si-a pierdut cumpatul, probabil din cauza unei boli psihice. Catedrala s-a inaltat insa la fel de repede precum conducatorul, aratand la final ca niste flacari zglobii indreptandu-se spre cer. A fost mai mult decat un monument religios, reprezentand si o declaratie politica facuta nobililor ereditari. Fiind construita in afara Kremlinului, catedrala era menita sa ii apropie pe oamenii de rand, dar si sa le dovedeasca primilor ca Tarul era adevaratul conducator.
Nu se stie inca exact care au fost sursele de inspiratie pentru crearea acestei capodopere, unice nu numai in Rusia, ci in intreaga lume. Alcatuita din opt biserici mai mici care comunica printr-un adevarat labirint de coridoare cu cea din centru, Catedrala Sfantul Vasile este inconfundabila datorita turlelor colorate, in forma de bulb de ceapa si a stilului greu de asemant cu orice altceva. Denumita dupa Sfantul Vasile cel Nebun pentru Hristos, catedrala nu se poate mandri cu arhitectul care a creat-o si care a ajuns la maximumul arhitectonic al perioadei. Se considera totusi ca au fost doi la origine, numiti Barma si Postnik.
Oricine ar fi fost cel/cei de la baza proiectului, persoanele in cauza s-au inspirat in mod clar din arta orientala, pe care au imbunatatit-o. Se crede ca numarul mare de artisti greci si italieni aflati in acea perioada in Rusia ar fi influentat felul in care s-a finalizat Catedrala Sfantul Vasile, aducand propriile elemente. Biserica aflata initial in acest loc, numita a Treimii, a ars din temelii, fiind inlocuita cu o noua constructie. Cea mai importanta etapa de expansiune a avut loc intre 1680-1683. Tot din aceasta perioada dateaza si primele elemente decorative interioare. O cornisa include cronica scrisa a bisericii in limba slava veche.
Catedrala Sfantul Vasile a fost din nou afectata de un incendiu, iar mai apoi a fost martora invaziei lui Napoleon. Restaurari au urmat dupa fiecare eveniment nefericit, undeva pana in 1848 cladirea capatand si culorile pe care le vedem azi. Catedrala ramane una dintre cele mai importante cladiri de caramida ramase din perioada medievala. Spre deosebire de alte constructii, caramida a fost lasata la vedere pe aproape intreaga suprafata, fiind decorata in diverse culori: auriu, rosu, alb, dar si cu nuante de verde si albastru, cupolele semnificand cel mai probabil intelegerea biblica intre oameni si Dumnezeu, curcubeul. Alte variante spun ca monumentul religios a fost conceput pentru a fi o replica a Ierusalimului, insa o parte din elementele care sugerau acest lucru au fost distruse de-a lungul timpului.
Istoria catedralei a ajuns mai apoi intr-o perioada tulbure si de decadere. Cu greu, Tarul Nicolae al II-lea a alocat bani pentru refacerea cladirii, desi tara nu o ducea deloc bine din punct de vedere financiar. Primul Razboi Modial si Revolutia Bolsevica au aruncat un con de umbra asupra situatiei monumentului. O situatie cu adevarat critica se va desfasura in timpul lui Stalin. Planurile sale de extindere a Moscovei se loveau de mareata cladire, care deja fusese confiscata Bisericii Ortodoxe si alocata unui muzeu (inca este proprietatea statului rus). Ca urmare, un plan de demolare a fost intocmit, in ciuda plangerilor. Piotr Baranovski, unul dintre putinii care s-au opus in mod deschis distrugerii, a fost trimis in Gulag. Catedrala Sfantul Vasile parea ca avea soarta pecetluita, insa unele schimbari de prioritati au facut ca monumentul sa supravietuiasca. Urmatorii conducatori comunisti au apreciat arhitectura catedralei, care si-a gasit linistea in sfarsit.
In ziua de azi atrage milioane de credinciosi si turisti care vin fie sa se roage si sa vada mormintele a doi sfinti ingopati aici, intre care si patronul bisericii, fie sa isi bucure ochii cu spectacolul vizual. Si bineinteles toti aud povestea miracolului din timpul lui Ivan cel Mare, care a descoperit un nou sanctuar, ce nu se afla in plan, la ceremonia de sfintire a catedralei. Pitoreasca legenda ce inconjoara Catedrala Sfantul Vasile pare sa fie o premonitie a faptului ca monumentul avea sa reziste tuturor intemperiilor si regimurilor politice, ramanand la fel de stralucitor.