Cercurile de pietre de la Averbury din Anglia, care ar putea rivaliza cu Stonehenge, se intind pe o suprafata de 11,5 hectare, acoperind, ba chiar, si o parte din satucul Averbury. Aceste forme neobisnuite reprezinta, de fapt, cel mai mare cerc preistoric din Anglia. La fel de interesant este si modul in care aceste pietre au fost aranjate; se presupune ca doua cercuri de pietre, cu aceleasi marimi, au fost ridicate in mijlocul unui alt cerc mult mai mare, care poarta numele de Sarsen. Acest cerc din urma, mai mare, a fost format, la randul sau, dintr-o suta de pietre uriase, fiecare cantarind cam 15 tone sau chiar mai mult. In jurul uluitoarei structuri se afla un povarnis circular format din calcar si se crede ca, atunci cand acesta a fost construita, avea o inaltime de 16,5 metri. Plus, povarnisul circular din calcar este, la randul sau, amplasat in jurul unui sant.

Cercurile de pietre de la Avebury reprezinta, inainte de toate, un pas inainte spre viitor, cu atat mai mult cu cat constructia lor a insemnat, cel putin pentru localnici, o lucrare de proportii uriase, acestia vazandu-se nevoiti sa transporte pietrele, ce tocmai fusesera extrase din cariera aflata la trei kilometri de localitate, o distanta, iata, destul de mare. Cei care s-au ocupat de extragerea pietrelor din cariera au folosit coarne de cerb, drept tarnacoape, si omoplati de bou, drept lopeti. Sapatorii au trebuit sa excaveze in jur de 150.000 de tone de calcar pentru a sapa sansul si, ulterior, pentru a ridica malul dimprejur. Se spune ca acest mal era, la inceput, incredibil de alb, ba chiar, stralucitor de alb. Malul separa, de fapt, zona sacra, chiar pornind din interior, de lumea obisnuita de afara, de partea lumeasca, asa cum o cunoastem cu totii.

Totodata, in interiorul cercurilor au mai aranjat si alte structuri de piatra, ridicand pana si o portiune buna de alee tot din pietre. Aceasta parte s-a pastrat chiar si in zilele noastre, iar, potrivit cercetatorilor, ar fi „o cale a procesiunilor” ce leaga acest loc de un altul la fel, sacru, situat in partea sud-estica, numita in prezent Sanctuarul. De-a lungul vremurilor, mai cu seama din momentul in care cercurile de pietre de la Averbury au fost descoperite si cunoscute intregii lumii, situl a suscitat interesul multora. Unul dintre cei care au cercetat indeaproape acest misterios loc a fost arheologul si omul de afaceri Alexander Keiller, care, in anul 1930, a decis sa puna in pozitie verticala, asa cum ar fi trebuit, unele dintre pietrele care fusesera rasturnate. In schimb, pozitia altora s-a asigurat prin instalarea unor stalpi din beton.

Mare parte din descoperirile lui Keiller se afla acum in muzeul sitului. In sfarsit, Avebury a fost considerat multa vreme un loc cu totul si cu totul magic, invaluit in mister si, pana in secolul al XIX-lea, oamenii de aici obisnuiau sa danseze, in cadrul unor ceremonii, in jurul unui stalp chiar in ziua de armindeni. Se presupune ca acest dans avea la baza un stravechi ritual al fertilitatii, facandu-se o comparatie cu alte astfel de ritualuri. Dar acest sit nu este singurul din regiune care a suscitat interesul multor cercetatori si turisti.

Tot aici, se mai afla si Movila Silbury, ce dateaza chiar din anul 2600 i.Hr. Movila Silbury este, de fapt, cel mai mare gorgan preistoric construit de mana omului, avand o inaltime de 39 metri. Cu toate ca se cunosc toate aceste informatii, un singur detaliu important este neclar, si anume scopul construirii acestei Movile Silbury. De pilda, initial, s-a crezut ca in interiorul sau s-ar afla un mormant, numai ca toate cautarile nu au dus nicaieri. Mai mult, unii cercetatori sunt de parere ca aceasta movila ar fi, de fapt, o reprezentare a zeitei pamantului, cea despre care se spune ca ar ajuta recoltele in fiecare perioada a anului. Oricum, atat aceasta zona, Avebury, cat si cercurile de pietre de aici nu sunt doar locuri misterioase, ci, cel mai probabil, un centru ritualic fascinant si deopotriva misterios pentru vremurile pe care le traim cu totii.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ