Primele reprezentări artistice umane cunoscute datează de acum aproximativ 75 000 de ani și sunt constituite de modele geometrice gravate în piatră. Ele au fost scoase la iveală în situl arheologic de la Blombos din Africa de Sud, descoperit de către antropologul Christopher Henshilwood în anul 1991.
Reprezentările picturale preistorice rupestre sau parietale au apărut, însă, ceva mai târziu. Acestea sunt cele mai vechi forme picturale cunoscute omului. Ele datează încă din Paleolitic (acum aprox.30 000 – 35 000 de ani). De cele mai multe ori cercetătorii fac distincție între arta parietală, arta Paleoliticului, situată în grote adânci ascunse luminii și peșteri și cea rupestră, din Neolitic (acum aprox. 8 000 de ani), adică reprezentările executate pe roci sau pietre în aer liber.
Datorită poziției privilegiate în interiorul peșterilor sau în locuri care ulterior au fost acoperite, reprezentările din caverne au supraviețuit de-a lungul timpului, ajungând până la noi. Primele picturi descoperite au fost cele de la Altamira, din Spania, în anul 1870 de către Don Marcelino Sanz de Sautuola și fiica sa. Acesta a luptat toată viața pentru a dovedi autenticitatea descoperirii sale și pentru a-i convinge pe oamenii de știință de importanța ei. De atunci, cercetarea acestui domeniu a făcut numeroase progrese.
Arta picturală preistorică se poate găsi pe tot cuprinsul globului. Deși până recent se credea că arta rupestră a luat naștere în Europa, răspândindu-se ulterior și pe celelalte continente, datarea recentă a reprezentărilor de la Maros, de pe insula indoneziană Sulawesi la aproximativ 35 – 40 000 de ani vechime, indică faptul că aceasta a luat naștere aproape simultan în Asia și pe continentul european.
În Europa, cele mai vechi picturi rupestre figurative au fost descoperite în Franța (peștera Chauvet). Cel mai adesea acestea înfățișează animale, simboluri și oameni, într-o proporție mai mică. O categorie distinctă o formează picturile reprezentând mâini, cum sunt cele descoperite în Argentina (Santa Cruz, Cueva de los manos), care se presupune că au fost realizate prin suflarea vopselei printr-un pai deasupra mâinii așezată pe rocă (amprentă negativă) sau prin înmuierea mâinii în vopsea și așezarea acesteia pe piatră (amprentă pozitivă).
Arta rupestră se prezintă sub forma picturii și a gravurilor sau a unei îmbinări între cele două tehnici. Culorile folosite erau fabricate din pigmenți naturali și erau obținute prin amestecarea pământului, cărbunelui sau a gălbenușului de ou cu sânge, grăsime animală și salivă. Cele mai utilizate sunt negru, maro, roșu și galben. Vopseaua era aplicată cu degetul pentru contur și apoi cu o blană de animal, trestie sau cu o pensulă fabricată din scoarță de copac. Imaginile redate cu aceste mijloace rudimentare sunt uimitoare prin precizia trăsăturilor speciilor reprezentate și prin redarea dinamică a pozițiilor, dovada unei măestrii și tehnici avansate ale strămoșului nostru din Paleoliticul superior.
Pentru incizia în piatră se foloseau obiecte ascuțite (pietre, bucăți de os sau sulițe).Gravura obținută putea fi mai profundă sau mai fină, depinzând de obiectul cu care era realizată. În anumite locuri acestea sunt atât de profunde încât rezultatul apare aproape ca un basorelief (cum este cazul bizonului de la Commarque din Franța). Alteori reprezentările sunt plasate pe bucăți de piatră ieșite din stâncă, fapt care le oferă tridimensionalitate.
Teoriile legate de rolul pe care o are arta cavernelor sunt multiple. Cea mai simplă este cea care susține că reprezentările erau făcute pur și simplu de dragul artei, că oamenii din Paleolitic aveau ca și noi o dorință înnăscută de a crea și că o făceau pentru a reprezenta ceea ce vedeau și pentru înfrumusețare. Cercetătorii avansează în prezent teorii din ce în ce mai complexe, pe măsură ce cunoștințele dobândite asupra artei cavernelor se multiplică.
În perioada Paleoliticului, una dintre principalele preocupări ale lui Cro-magnon (denumirea generică a primilor Homo sapiens sapiens din Peloliticul superior) era procurarea hranei – de aceea și o parte a picturilor din caverne reprezintă scene de vânătoare. În secolul al XX-lea se considera că oamenii din trecut credeau în legătura magică dintre scenele reprezentate și animalul real, care îi ajuta pe vânători la capturarea prăzii. Teoria are și câteva puncte slabe. În primul rând nu există decât câteva scene de vânătoare, iar animalele reprezentate: bizoni, păsări, cai sau mistreți nu fac parte din meniul lui Cro-magnon, care vâna mai ales cerb – ce apare pictat mult mai rar.
Nu lipsesc nici teoriile de ordin simbolic și religios. Una dintre ele susține că animalele constituiau totemuri ale triburilor. Teoria este însă infirmată de faptul că unele animale sunt reprezentate rănite de săgeți, în contextul în care animalele totem erau privite ca zeități sau simboluri sacre de către triburi și erau protejate, nu vânate de către aceștia.
Teoria șamanismului este printre cele mai noi și mai explorate în prezent. Conform acesteia, pictorii Paleoliticului erau de fapt șamani (atunci văzuți probabil ca vindecători sau având puteri magice) care executau în grote ritualuri. Pe alocuri apar creaturi jumătate animal-jumătate om, pe care cercetătorii din domeniu le consideră a fi reprezentări ale șamanilor, despre care se credea că aveau acces la lumea spiritelor și puteau realiza legături între lumea aceasta și cea invizibilă. De aceea, amprentele de mâini de pe stânci găsite în unele locuri sunt privite ca încercări de a pătrunde prin zidul care desparte cele două lumi.
Ultima teorie, cea a genului, susține că galeriile unde se găsesc picturile sunt alcătuite ca sisteme complexe și nu reprezentări izolate. O analiză statistică arată că în unele locuri se poate observa o distribuție separată a genului feminin și masculin. Conform acestui studiu, în cele mai multe locuri simbolurile feminine sunt amplasate în apropierea bizonilor, pe când cele masculine sunt amplasate lângă reprezentările cailor.
Găsirea unei soluții universale care să explice semnificația și rolul picturii preistorice este improbabilă. Astăzi, după descoperirea atâtor situri, cercetătorii realizează că pictura primilor artiști putea avea roluri variate și diferite de perspectiva modernă a omului. Oricare ar fi scopul inițial al acestora, reprezentările parietale și rupestre ne furnizează detalii neașteptate despre lumea în care trăiau strămoșii noștri, dar și despre posibilitățile de exprimare complexe ale oamenilor preistorici.
Foarte informativ, mersi