Cei mai mulți dintre noi preferăm vacanțele liniștite, unde să ne relaxăm și să uităm de toate grijile cotidiene. Dar sunt unii oameni cărora le plac la nebunie aventurile neobișnuite și caută destinații de vacanță care mai de care mai ciudate. Iată câteva destinații de vacanță înfricoșătoare, menite să îți facă pielea de găină și să ai parte de niște experiențe de neuitat. Destinatii de vacanta infricosatoare in intreaga lume.

Turnul Londrei

tower of london

Turnul Londrei este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Londra, datorită arhitecturii, dar și a poveștilor legate de acesta. Este cea mai veche construcție din orașul englez, se află pe partea nordică a Tamisei și, deși construcția ei a fost începută de Wilhelm Cuceritorul și apoi continuată de Wilhelm al II-lea, aspectul de astăzi îi este datorat lui Henric al VIII-lea.

A avut mai multe întrebuințări de-a lungul timpului, însă cea mai cunoscută a fost închisoarea, în care și-au pierdut viața personaje ca Thomas Becket, arhiepiscopul de Canterbury, dar și Anna Boleyn, a doua soție a regelui. Legendele locale spun că noaptea se pot auzi sau chiar vedea spiritele oamenilor omorâți aici și in special spiritul Annei Boleyn, care nu-și găsește liniștea. Chiar dacă, aparent, nu este ceva ce să te sperie, poveștile care circulă fac din Turnul Londrei o destinație de vacanță înfricoșătoare.

Hotelul Stanley din Colorado

hotel stanley

Hotelul Stanley din Colorado, Statele Unite ale Americii, primește în fiecare zi sute sau chiar mii de turiști, atrași de legendele care circulă despre acest loc. Aici, s-a filmat ecranizarea cunoscutei cărti The Shining, scrisă de Stephen King și avându-l în rolul principal pe Jack Nicholson.

Este o destinație de vacanță înfricoșătoare, pentru că cei mai mulți turiști vin ca să se convingă dacă poveștile, conform cărora hotelul este bântuit, sunt adevărate. Se pare că în sala de bal se petrec cele mai stranii lucruri, angajații povestind că au auzit de mai multe ori muzică și petreceri în plină desfășurare, dar când s-au dus să vadă ce se întâmplă, sala era goală.

Mai mulți turiști au spus că au auzit pe cineva cântând la pian, iar angajații cred că este vorba de spiritul soției celui care a inaugurat hotelul, pentru că era o talentată pianistă. De asemenea, au fost reportate mai multe furturi pentru care vina a fost dată pe diverse spirite, iar turiștii au spus că au vazut fantome în mijlocul nopții, stând pur și simplu în cameră și uitându-se la ei.

Lizzie Borden

lizzie burton house

O altă destinație de vacanță înfricoșătoare se află tot în America. Este vorba de o pensiune amenajată în casa unei celebre criminale pe nume Lizzie Borden. Aceasta a trăit între anii 1860 și 1927 și și-a omorat mama și tatăl vitreg cu sânge rece, folosindu-se de o toporișcă. Cazul a făcut mare vâlvă în acea perioadă, iar astăzi turiștii sunt așteptați chiar în casa în care cele două crime au avut loc. Unii dintre cei care au fost deja aici au povestit cum ar fi văzut atât fantomele părinților, cât și fantoma lui Lizzie. Oricum ar fi, este clar că numai faptul de a dormi într-o casă în care au avut loc niște crime sângeroase îți dă fiori pe șira spinării.

Citește și:  Ambaro - Madagascar : Orașe de vizitat

Catacombele din Paris

Catacombele din Paris; Sursa: wikipedia.com

Cei care ajung în capitala Franței au posibilitatea de a vizita un loc de-a dreptul înfricoșător – Catacombele din Paris. Sute de mii de oameni vin aici în fiecare an, în aceste tuneluri subterane ale “orașului luminilor”, cum mai este numit Parisul, să vadă scheletele a aproximativ 6 milioane de morți. Din cauza faptului că nu mai aveau loc în cimitire să-și îngroape morții, parizienii au hotărat, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, să mute scheletele în catacombele de sub oraș.

Nu este un loc potrivit pentru oricine, pentru că pot să apară stări de leșin sau de greață, aerul subțiindu-se încetul cu încetul. Mai mult, pereții sunt plini de cranii și de oase, o imagine nu tocmai potrivită pentru cei care suferă cu inima sau sunt mai slab de îngeri.

Cernobâl

cernobil

O altă destinație de vacanță înfricoșătoare este reprezentată de Cernobâl. O parte din oraș este deschisă publicului și au fost luate mai multe măsuri de precauție, mai ales că încă nu au dispărut efectele tragediei din 1986. Nu se vizitează fără ghizi care, de fapt, sunt angajați să aibă grijă ca oamenii să nu intre în zone unde nivelul de radiații este mult prea mare și îi poate pune în pericol.

Chiar și în timpul vizitei, acest ghid are în permanență un aparat de măsurat radiațiile cu el, iar turiștii trec printr-o zonă de verificare atunci când pleacă, pentru că cei de aici să fie siguri că nu au fost infectați. Imaginea zonei este cutremurătoare – nu mai există iarbă, iar totul este lăsat așa cum era în 1986, când oamenii au fost evacuați. Turiștii vor găsi manuale și caiete pe băncile școlilor, case părăsite, păpuși și alte obiecte personale pe ici, pe colo. Este o atmosferă dezolantă, dar în același timp este o experiență pe care nu ai cum să o uiți.

Mary King’s Close

În Scoția, se află Mary King’s Close, o destinație de vacanță înfricoșătoare sub forma unei înfundături din zona orașului vechi din Edinburgh. Locul este cunoscut pentru faptul că în timpurile în care ciuma pusese stăpânire pe oraș, primarii și cei care îl guvernau închideau aici victimele și le lăsau să moară și din cauza bolii, dar și de foame, sperând că astfel vor împiedica răspândirea ciumei printre ceilalți locuitori. Din 2003, a intrat într-un circuit istoric și atrage mulți curioși care aud diverse legende despre cei care au murit aici, dar și povești legate de fantome sau crime. Unii chiar spun că erau atinși pe picioare de fantome în timp ce mergeau.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.