Fie că ți-ai făcut sau nu documentarea înainte să pleci la drum, îți dai seama de la primii pași prin Kyōto că nu ești într-un oraș oarecare. De cum ai coborât în gară, vei vedea femei în chimono, așteptând trenul sau vei fi servit cu ceai verde. Dacă vrei să faci drumul până la hostel pe jos, vei trece pe lângă temple și altare mai mici sau mai mari, mai noi sau mai vechi.

Kyōto a devenit capitala Japoniei în 794 d.Hr. și a rămas reședință imperială permanentă până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Intelectualii, artiștii, călugării de rang înalt petreceau o bună parte a vieții lor aici, lăsându-se inspirați de farmecul locului și lăsându-și urma în istoria locului. Au ridicat temple și pavilioane, au făcut grădini superbe – Kyōto e o bijuterie de oraș, ca arhitectură și ca istorie a culturii. Acum, deși este una dintre cele mai importante metropole ale Japoniei, este un oraș în care domnește liniștea, înconjurat de munți cu păduri dese în care vei găsi mai multe temple și mai multe pavilioane.

Kyoto1

O rețea complexă de autobuze face legătura între toate marile obiective turistice, existând chiar și linii expres pentru turiști. Fiecare călătorie costă 220¥ (aprox. 7 lei), dar se pot cere direct de la șofer abonamente de o zi (500¥ și călătorii nelimitate pe toate liniile.) Tot pentru 500¥ se pot închiria biciclete pentru 12 ore. Dar astea-s pentru începători. Cel mai bine este să faci orașul pe jos…

Articolul ăsta are să-ți sugereze câteva traseuri, ca să poți străbate zonele turistice ale Kyōto-ului și să te bucuri de ele. Vizitează vechiul oraș imperial al lui Kawabata nu doar ca simplu observator! Nu zice nimeni să ignori obiectivele și capcanele pentru turiști, au un farmec aparte pentru ADHD-ul fiecăruia dintre noi, dar lasă-ți timp să explorezi. Închiriază un chimono și pierde-te pe străduțele din Gion, încearcă toate dulciurile, bea un ceai într-o grădină, mănâncă ramen și udon din plin, pe scurt, fă toate lucrurile mici și explorează cultura Kyōto-ului. Hai, pune-ți bocancii!

Începe cu nord-estul orașului. Trece râul Kamogawa și intră în cartierul Gion, istoricul cartier de plăceri. Mergi pe strada principală, până ajungi la altarele Yasaka, asigurându-te că de-a lungul străzii ai gustat din toate dulciurile tradiționale cu care te îmbie vânzătorii să le intri în magazin (Jeleul din soia și ceaiul verde sunt mult mai bune decât par!)

Yasaka e un complex de altare shintō și temple budiste dedicate zeilor medicinei și ai vindecării, fiind în Evul Mediu locuri de pelerinaj pentru cei afectați de ciumă. Un negru simț al umorului face ca acest complex să se continue cu un cimitir. În susul complexului, templul Chion-in se întinde pe un versant din ce în mai abrupt, ultimul dintre pavilioane găzduind cel mai mare clopot din Japonia. Rezistă tentației de a-l bate. Rezistă! Continuă cu templul Shoren-in și află că aici s-a născut budismul Zen.

Kyoto3

Dacă te țin bocancii, ia-o pe-o cărare abruptă și încearcă un traseu pe muntele Higashiyama. Peisajul o să te farmece cu fiecare metru pe care îl urci. Totuși nu-l lăsa să te farmece în august, pentru că Higashiyama e unul dintre munții pe care se aprind focurile în formă de ideograme, în nopțile festivalului Obon.

Îndreaptă-te către nord și coboară muntele. Vei ajunge la Nanzen-ji, un alt templu budist de mari dimensiuni și importanță culturală. Înconjoară pagoda și admiră frumusețea templului, bea apă din fântâna de purificare, cumpără-ți o amuletă shintō ca să te lase durerea de picioare și pornește la drum. Fă o scurtă plimbare prin zona rezidențială – încă își păstrează arhitectura japoneză tradițională – și intră pe Tetsugaku-no-michi (n.t. „Aleea filosofilor”)

Tetsugaku-no-michi e una dintre cele mai vechi străzi din Kyōto, mergând în lungul unui râu flancat de cireși și de pruni. A doua jumătate a lunii martie este perioada de glorie a acestei zonei, pentru că încep tradiționalele hanami, sărbători dedicate privitului pomilor înfloriți. Aleea este împânzită de cafenele mici și intime, fără terase sau orice altceva care ar putea strica farmecul străzii.

Dacă ți-ai dorit de mult un chimono, dar ți-a venit să plângi când ai văzut prețul unuia nou (da, experiență proprie), pe Tetsugaku-no-michi vei găsi mai multe magazine de chimonouri la mâna a doua, în stare bună și extrem de frumoase.

La sfârșitul aleii, începi iar urcușul. De data asta, prin peisajul natural al magazinelor de suvenire. Fă-ți drum cum poți prin hățișul de capcane pentru turiști, dar nu uita să te oprești pentru jeleurile de soia, iar, în capăt, vei găsi Ginkaku-ji, Pavilionul de Argint.

Vărul mai puțin cunoscut al Pavilionului de Aur, Ginkaku-ji domină nord-estul orașului incluzând în grădină o bună parte din versantul nordic al muntelui Higashiyama. Dacă la începutul traseului ai vizitat locurile de pelerinaj pentru vindecarea ciumei și ai reflectat asupra suferinței umane de-a lungul istoriei, Pavilionul de Argint ți-ar putea crea ceva confuzie. Lordul Ashikaga Yoshimasa a ctitorit această vilă la sfârșitul secolului al XV-lea cu intenția de a se refugia în fața problemelor pe care poporul japonez le întâmpina în acea perioadă (războaie civile, dezastre naturale, ciumă, foamete), invitând aristocrați de la curtea imperială sau de pe alte domenii feudale și ținând aici petreceri, recitaluri de poezie și alte distracții la care japonezii de rând oricum nu aveau acces.

După moartea lui Yoshimasa, Pavilionul a fost anexat templului Shokoku-ji, prin a cărui poartă se intră pentru vizitare, astfel încât primul lucru ce se poate vedea este grădina de nisip Ginshadan. Lipită de grădina de nisip este grădina tradițională, de peisaj, cu iaz și pini printre care se vede clădirea Kannon-den, Pavilionul dedicat zeiței milei. Un perete de bambuși ferește grădina de ochii lumii de afară și pe cei din interior de peisajul exteriorului – cum altfel să te detașezi? Totuși, o cărare îngustă și câteva trepte de lemn te duc până într-un luminiș de unde poți vedea o excelentă panoramă a orașului.

După toate acestea, acordă-ți niște timp de odihnă în ceainăria de la intrare și cere niște midarashi dango, bile dulci din făină de orez, pe băț. Acum hai, că mai ai atâtea de văzut!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.