Turnuri care răzbat cerul, arcuri frânte, bolți de diverse forme, rozete, garguie și alte elemente arhitecturale ale stilului gotic frapează și transmit spectatorului grandoare, năzuință, lumină și dramatism.
Stilul gotic a apărut în Franța, în jurul anului 1140. A fost precedat de stilul romanic (secolul al IX-lea – secolul al XIII-lea ). „Creatorul stilului gotic” este considerat a fi starețul Mănăstirii St. Denis, pe nume Suger, prieten al regelui Ludovic VI din copilărie, iar mai târziu consilier al regelui Ludovic VII. Starețul Suger a unit elemente ale arhitecturii de Burgundia, precum arcul ascuțit, cu elemente ale arhitecturii de Normandia, precum bolta.
Măreția acestui stil arhitectural este materializată în catedrale. Câteva exemple de catedrale reprezentative pentru stilul gotic sunt: Mănăstirea St. Denis (Franța), Catedrala Notre Dame (Paris, Franța), Catedrala St. Nazaire (Carcassonne, Franța), Domul (Milano, Italia), Biserica Notre Dame du Sablon, (Bruxelles, Belgia), Biserica Notre Dame de Laeken (Bruxelles, Belgia), Catedralele din Salisbury, Wells sau Canterbury (Anglia), Catedrala de la Nuremberg (Germania), Domul din Koln (Germania).
Autorul cărții „Misterul catedralelor”, cu numele anonim de Fulcanelli, descria catedrala gotică ca „un oraș în oraș”, prin multitudinea activităților ce se desfășurau în interiorul ei, activități întreprinse de la persoane bolnave la medici, de la clerici la intelectuali. O altă interpretare a catedralei gotice vine de la semnificația termenului, analizat din perspectivă cabalistică. Acesta denotă o asemănare importantă între arta gotică și arta goetică, care ar însemna arta magică, motiv care îl va face pe Fulcanelli să afirme că ea este un argou, un limbaj secret utilizat de membrii unui grup pentru a comunica între ei, materializat de pietrarii Evului Mediu.
Marile orașe ale Europei adăpostesc atât catedrale, cât și palate sau alte edificii care îți taie respirația. Printre edificiile civile amintim: Primăria din Grand Place, Bruxelles (Belgia), Palatul Dogilor, Casa de aur (Ca d’Oro) din Veneția (Italia), Palatul Public folosit ca primărie (Siena, Italia), Castelul Rheinstein (Germania), etc.
Elementele arhitecturale ale stilului gotic sunt: arcul frânt, care mai este numit și ogivă, rozeta, ca basorelief sau altă formă ornamentală, cum ar fi fereastra, cât și arcul butant care susține arcul frânt și oferă posibilitatea creării unor interioare spațioase și luminoase, acesta preluând greutatea bolții și anulând necesitatea unor ziduri groase, oferind totodată posibilitatea introducerii ferestrelor mari.
Forma arcurilor, care alcătuiesc portalurile edificiilor, dar nu numai, poate fi: ascuțită, ascuțită în formă de trifoi, de coș, ciubuc, fragmentată și draperie. Portalurile de cele mai multe ori au sculptate statui, iar deasupra lor, în centrul frontonului este construită rozeta. În interiorul clădirilor se întâlnește bolta, care poate fi suspendată sau în formă de cruce, stea, colivie, umbrelă, cupolă.
În exteriorul clădirilor, printre alte elemente ale stilului gotic se numără: turle, panouri sau dispozitive tehnice în formă de frunză de stejar, în formă triforă, cvadriforă sau multiforă, frontoane crenelate sau și ele ornamentate cu forme de frunze; garguie cu rolul de a împiedica apa de ploaie să se scurgă pe fațadele clădirilor – acestea fiind de fapt sculpturi umane sau animale, realizate perpendicular pe cornișe; garguiele care nu își îndeplinesc rolul de trombe de apă ci doar rolul estetic, decorativ, sunt numite himere. Garguiele drept himere se spune că au rolul de a proteja și a alunga spiritele rele.
Stilul gotic, „începând” cu biserica de la St. Denis, renovată de starețul Suger, a vrut nu doar să dezvolte stilul romanic, ci s-a intenționat la nivel arhitectural și politic să se creeze ceva nou, plecându-se de la analizarea trecutului și însușirea acestuia. Stilul gotic a fost continuat de stilul renascentist, începând cu secolul al XV-lea.
