Dubai este poate cea mai contrastanta destinatie de pe pamant, unde luxul absolut si saracia pura se imbina, creand o lume ce pare in acelasi timp desprinsa din viitor, dar si din “1001 de nopti”. Printre hoteluri ce ofera mancare suflata cu foita de aur si bazaruri cu bijuterii cu diamante, spiritul islamic insa se resimte, aratand ca micul emirat nu se va lasa niciodata complet schimbat de spiritul capitalist.
Prima mentionare a emiratului este de la inceputul mileniului 2, insa multa vreme nu a reprezentat un punct important pe harta Orientului. De fapt, pana prin secolul XIX, oamenii de aici traiau in saracie, in principiu pe baza pescuitului. Terenul este uscat, aproape desertic, asa ca agricultura nu are nicio sansa sa prospere; pe acest pamant sarac nu parea ca are sa ia nastere una dintre cele mai prospere regiuni ale planetei. Tot succesul din Dubai se datoreaza probabil si conducerii, care a fost si este in continuare sub forma monarhiei constitutionale.
S-a decis astfel folosirea oricaror resurse la dispozitia micului emirat pentru a-l face prosper. O vreme s-a mizat pe comertul cu perle, care a adus venituri bune candva, insa si acesta a inceput sa decada, fiind si insuficient pentru a sustine economia. Si asa s-a nascut ideea turismului. Din pacate insa, lipsea in totalitate infrastructura necesara unui turism de lux, fiind nevoie de sume foarte mari in acest sens. Descoperirea aproape miraculoasa a petrolului in zona, dar si uniunea monetara cu Qatar, alta sursa de petrol, a dus la strangerea unor sume suficiente pentru dezvoltarea regiunii.
Cateva zeci de ani mai tarziu, Dubai este de nerecunoscut, plin de cele mai moderne tehnologii si mereu aducand concepte futuriste in materie de turism. Zgarie-norii stralucitori pot fi vazuti de la mare distanta, la fel ca si insulele artificiale, create special pentru a primi turistii pe plaje impecabile si luminoase. Insa poate cel mai cunoscut simbol din Dubai este asa-numitul hotel de 7 stele, Burj Al Arab, cu un design specific, asa incat sa semene cu o ambarcatiune traditionala cu panze.
Desi de dimensiuni impresionante, avand cel mai inalt hol din lume, are doar 220 de apartamente, ce pot sa ajunga pana la pretul de 28.000 de dolari pe noapte. Desigur, servirea este fara repros, iar peisajul cu adevarat memorabil. Se poate comanda chiar mancare cu foita de aur incorporata, pregatita de cei mai buni maestri bucatari. Iar hotelul nu duce nicidecum lipsa de clienti, multi dintre cei cu dare de mana considerandu-l o experienta ce trebuie incercata macar o data.
Pe langa hotelurile de lux, se afla aici si numeroase cladiri de birouri, toate create de arhitecti de prima mana, astfel incat sa bata toate recordurile in materie de stil, inaltime si siguranta. Tot aici se gasesc si reprezentante ale celor mai apreciate companii in materie de haine, cosmetice, bijuterii sau decoratiuni interioare, vandute bineinteles la preturi de rigoare.
Insa multi amatori de cumparaturi in stil mare sunt dispusi sa se suie in primul avion pentru o runda de vizite ale magazinelor, Dubai fiind considerat unul dintre cele mai importante centre ale cumparaturilor la nivel mondial. Si cum tot mai multi oameni vin sa se bucure de bogatiile de aici permitandu-si diverse excentricitati, li s-a oferit o senzatie cu adevarat deosebita prin construirea unor insule artificiale in forma de Palmier sau harta a lumii, care sunt acoperite cu cel mai fin nisip, fiind si o priveliste inedita atunci cand sunt privite din avion.
Din pacate insa, nu toti locuitorii din Dubai beneficiaza de pe urma dezvoltarii spectaculoase. De fapt, multi dintre ei nu si-ar permite niciodata o zi de cumparaturi sau macar o masa intr-un restaurant de lux. Acestia sunt oamenii pe care turistii ii vad mult prea rar. De obicei, ei ajung sa lucreze la constructia cladirilor de vis pe salarii de nimic, uneori nerespectandu-se standardele de munca.
In rest, incearca sa traiasca din pescuit sau din dobandirea unei slujbe, lucru destul de dificil fara educatia necesara. In plus, multi straini ocupa unele posturi din turism, fiind putine programe de recalificare a fortei de munca. Multi din acesti oameni traiesc in case insalubre, departe de stralucirea hotelurilor de lux, motiv pentru car emiratul a fost criticat de multe ori.
In plus, pentru turisti este foarte bine sa stie dinainte ce se asteapta de la ei. Legea islamica este foarte strict aplicata, femeile trebuind sa se acopere, iar barbatii sa fie la randul lor imbracati decent. Ca urmare, unii turisti au fost repatriati sau chiar arestati pentru imbracaminte indecenta sau sarutat in public. Insa se pare ca acest lucru s-ar putea schimba intr-un viitor, multi locuitori incepand sa prefere imbracaminte adusa din vest. Ca urmare, o vacanta in Dubai poate fi cel mai frumos cadou pe care o persoana si-l poate face; insa nu trebuie sa uite cateva reguli simple pentru a nu avea parte de o incheiere brusca si neplacuta a calatoriei.