Considerata o “Printesa Diana a timpurilor sale”, Elisabeta de Wittelsbach, cunoscuta sub numele Sissi, este o printesa cu un destin neasteptat, care a avut si un sfarsit tragic. Ea s-a nascut la 24 decembrie 1837, in Munchen, intr-o familie numeroasa, care nu detinea o pozitie la curte, fapt ce i-a permis sa aiba o educatie care sa nu fie influentata de eticheta vremii. Parintii ei sunt Maximilian Joseph de Bavaria si Maria Ludovica de Bavaria, care era fiica regelui Maximilian I la Bavariei si locuiau in Palatul Possenhofen. Datorita libertatilor permise in familie, era un spirit liber, care adora sa calareasca si iubea natura, fiind deosebit de frumoasa.
In sezonul estival al anului 1853, viata printesei Elisabeta de Wittelsbach avea sa isi schimbe in profunzime viata, deoarece in acest an, la varsta de 15 ani, il cunoaste pe imparatul Austriei, Franz Joseph, care avea pe atunci 23 de ani. Totul se intampla pe cand aceasta isi insotea mama si sora mai mare, Helene, int-o excursie ce avea ca destinatie o statiune din Austria. Cu toate ca sora ei, Helene, era cea care ar fi trebuit sa fie aleasa mireasa imparatului Austriei, acesta este indragostit de frumusetea fetei de doar 15 ani, Sissi.
In primavara anului urmator, Elisabeta de Wittelsbach, la doar 16 ani, se casatoreste cu Franz Iosif la Viena, in ciuda nemultumirilor manifestate de curtea vieneza fata de rangul pe care il detinea proaspata mireasa, considerat nepotrivit pentru un imparat. Tinand cont de personalitatea printesei Sisi, care adora sa se bucure de libertate si de independenta, casatoria cu Franz Iosif a fost inceputul unei vieti nefericite, fiind fortata sa renunte la propriile principii si sa se supune regulilor Curtii Regale. Pe langa eticheta curtii, care o supunea unei cenzuri cumplite, trebuia sa suporte comportamentul rautacios al mamei imparatului, arhiducesa Sofia, femeie ce iubea sa detina controlul asupra tot ce o inconjura, inclusiv asupra fiului ei, care se intampla sa ii stie de frica.
Intr-o asemenea atmosfera, Elisabeta de Wittelsbach se simte tot mai singura de la mutarea in Hofburg, fiindu-i si mai dificil sa se adapteze pozitiei de imparateasa din moment ce mama imparatului o trata cu asprime, comportament justificat de aceasta drept o modalitate de educare, fiind necesar ca proaspata imparateasa sa invete regulile palatului, deloc usoare. Fara sa aiba inclinatii catre limbile straine, ea cunoastea limba germana, care era limba ei materna, si limba franceza, insa pentru a invata maghiara foarte bine, si-a angajat, in anul 1855, un profesor, reusind intr-un an sa cunoasca la perfectie aceasta limba.
Elisabeta de Wittelsbach naste primul copil in luna mai a anului 1855, la varsta de 17 ani, o fetita pe nume Sofia, iar anul urmator, pe 12 iulie o naste pe cea de-a doua fetita, Ghizela. Din nefericire pentru ea, de educatia copiilor se ocupa bunica acestora, considerand ca ea le poate oferi o educatie mai buna. Asa se face ca ea se ocupa si de micuta Ghizela, luand-o de langa mama. Impotriva vointei sale, este obligata sa faca o vizita in Ungaria, impreuna cu Sofia, care se imbolnaveste grav si moare, provocandu-i mamei o depresie cumplita. Naste urmatorul copil, un baietel pe nume Rudolf, care era mostenitorul tronului la data de 21 august 1858, iar la 23 aprilie 1868 il naste pe cel de-al patrulea copil, o fetita pe nume Maria Valeria.
Casnicia imparatesei Elisabeta de Wittelsbach, influentata atat de mama sotului, cat si de regulile Casei Regale si de principiile politice ale Imperiului austro-ungar, interesat sa isi domine popoarele care il formau, duc la o instrainare intre cei doi soti, ea fiind o adepta a libertatii si a democratiei. Toate acestea si infidelitatile sotului transforma casnicia intr-un esec, motiv pentru care ea incepe sa calatoreasca foarte mult, vizitand Ungaria, Madeira sau Anglia, cat si Corfu, unde a comandat construirea unui castel pe nume Achilleion.
In privinta implicarii in politica, Elisabeta de Wittelsbach a fost o sustinatoare a ungurilor si a jucat un rol important in semnarea acordului Austro-Ungar din anul 1867, mergand, alaturi de Francis Iosif la Buda pentru a fi incoronati, dupa intemeierea dublei monarhii austro-ungare, fiind imparateasa Austriei si regina Ungariei. Ungurii au fost si ei extrem de atasati de imparateasa, fiind influentati si de gasirea, dupa ce au fost ascunse in timpul revoltei, a coroanei, mantiei si sceptrului regilor ungari, considerand un semn bun care vestea viitorul stralucit ce ii va astepta cu aceasta la conducere.
In anul 1889, piederea fiului Rudolf a fost un moment cumplit pentru Elisabeta de Wittelsbach, suferind ingrozitor cand a aflat ca fiul sau s-a sinucis, la varsta de 31 de ani, dupa ce si-a impuscat amanta, baroana Mary Vetsera, acesta fiind insurat cu Stephanie a Belgiei. Dupa o asemenea tragedie, calatoriile ocupa un rol important in viata imparatesei, insa, dupa lungi calatorii, avea sa isi gaseasca sfarsitul la 10 septembrie 1898, pe parcursul unei vizite la Geneva, fiind omorata de un anarhit italian pe nume Luigi Lucheni. Acesta a injunghiat-o, cu toate ca nu ea era tinta initiala, chiar inainte de a se urca in vaporul catre Montreux. A murit la o ora dupa ce a fost adusa la hotelul in care a fost cazata, iar ultimele cuvinte rostite de ea au fost “Ce mi s-a intamplat?”.
Elisabeta de Wittelsbach este inmormantata in Cripta Imperiala din Viena, la 10 septembrie, incheindu-se astfel destinul unei “imparatese fara voie”, care a incercat sa supravietuiasca intr-o lume total nepotrivita principiilor sale, devenind o imparateasa ce s-a impartit intre indatoririle fata de pozitia ocupata si propriile idealuri.
