Pana sa ajunga o celebritate, Josephine Baker nu a avut parte de o viata usoara, trecand de mica prin experiente extrem de dificile, care nu i-au afectat insa simtul artistic. Se naste in Saint –Louis, Missouri, in anul 1906, la 3 iunie, iar la un an dupa nasterea ei, parintii, o mama de culoare, si un tata alb, de origine spaniola, se despart. Dupa ce mama ei se recasatoreste cu un om de culoare, Arthur Martin, mai are trei copii, insa saracia mare in care se aflau ii impiedica sa aiba o viata decenta.

Josephine Baker
Josephine Baker

Josephine Baker este nevoita de foarte mica sa doarma in cutii de carton si sa manance din gunoaie, pentru ca nu avea o alta optiune, sa ramana acasa alaturi de parintii si de frati insemna sa stea intr-o singura incapere, construita din scanduri, si sa se protejeze de frig cu ziare si reviste. Bineinteles, modul cum erau percepti negrii la acea vreme in America nu o sa ii fie de mare ajutor pentru a-si face o viata mai buna. Pe cand avea 8 ani este angajata ca servitoare in casa unei femei albe si pentru a putea merge si la scoala, munceste in casa acestei femei intre 5.00 si 8.00. La terminarea cursurilor isi continua munca, insa nici aici nu are noroc, pentru ca femeia la care muncea o batea foarte tare, iar dupa ce i-a oparit mainile pentru ca a spart niste farfurii, este dusa la spital.

La a doua familie in care a muncit, Josephine Baker intampina alte dificultati, deoarece domnul pentru care lucra obisnuia sa se strecoare in patul ei, fiind nevoita sa treaca prin alte experienta traumatizanta. Chinurile ei sunt departe de a fi incheiate, astfel, mama ei o marita cu un barbat violent, cu scopul de a capata o situatie materiala mai buna, insa dupa un an, pe cand avea 14 ani, fuge de acasa, insa nu inainte de a vedea cum sunt tratati negrii, intr-o scena ingrozitoare, fiind prezenta cand un om de culoare este ucis in bataie de un alb.

Are norocul sa se intalneasca cu Jone’s Family Band, alaturi de care Josephine Baker merge intr-un turneu. Se casatoreste pentru a doua oara, cu Willie Baker, caruia ii pastreaza numele, desi se va desparti de el dupa doi ani. Este hotarata sa isi incerce norocul la New York, insa nu se bucura de mare succes, pentru ca este de culoare, insa reuseste sa fie acceptata si porneste intr-un turneu, iar la Boston incepe sa se bucure de un mare succes, ce ii permita sa trimita bani familiei.

Cand devine cunoscuta, Josephine Baker primeste un contract in Paris, pentru a lucra ca dansatoare si accepta, simtind ca nu este nimic ce ar putea sa retina in America. In Paris este inconjurata mereu de oameni, are un manager in contele Pepito Abatino si devine faimoasa datorita centurii de banane pe care a purtat-o la Folies Bergeres. In sustinerea turneului european le ofera si romanilor un spectacol pe cinste, fiind un adevarat succes. Ea este cea care a lansat conga, inspirata dintr-un dans creat de sclavi dupa ce incheiau munca, fiind cunoscuta si pentru unghiile sale aurii, care au devenit la moda la acea vreme.

Josephine Baker dansand Charleston, 1926, Foto: en.wikipedia.org
Josephine Baker dansand Charleston, 1926, Foto: en.wikipedia.org

Puterea de munca a artistei Josephine Baker este impresionanta, fiind capabila sa sustina spectacol dupa spectacol. Totodata, ea a interpretat roluri si in filme, care insa nu s-au bucurat de succes, acestea fiind “Zouzou”, din anul 1934 si “Princesse Tam Tam” din anul 1935, iar in anul 1940 isi face aparitia in “Moulin Rouge”, urmand ca cinci ani mai tarziu sa apara in “Fausse Alerte”. In anul 1931 Vincent Scotto compune special pentru ea piesa “Am doua iubiri”, referindu-se la dragostea ei pentru Franta si pentru tara natala.

In anul 1936 Josephine Baker isi incearca din nou norocul in tara natala, insa nu este primita cu bratele deschise, concentrandu-se, astfel, doar pe succesele sale din Franta. In 1937 il inlocuieste pe Pepito cu Jean Lyon, cu care se si casatoreste. Din nefericire, pierde un copil, fapt ce creat o distantare intre cei doi soti, care se termina, dupa doi ani, cu un divort. Cu toate ca divorteaza, ii ascunde intreaga familie a sotului, care era evreu, pe propietatea imensa de la Milandes, din Dordogne. In 1939 ea se inscrie atat in Crucea Rosie, cat si in Rezistenta antifascista, avand la Milandes o state radio pentru a pastra legatura cu Rezistenta. Profitand de cariera artistica care ii permitea sa obtina cat mai multe informatii, ii este de mare ajutor Frantei, care ii ofera Legiunea de onoare, acordata de Charles de Gaulle.

Dupa meritele aduse in razboi, perioada in care a cantat la lagarul de concentrare de la Buchenwald, se indragoste de Jo Bouillon, un sef de orhestra, cu care se si casatoreste. Nici de data aceasta, desi ramane insarcinata, nu poate duce sarcina la bun sfarsit, suferind dupa pierderea sarcinii de septicemie. Alaturi de sotul ei se implica in crearea unui loc in care diferentele de rasa sa nu fie condamnate, fiind si ea la randul ei o victima a discriminarii.

Pe domeniul ei de la Milandes, Josephine Baker aduna copii din toate tarile, cat si animale domestice sau salbatice, iar pentru a avea grija cum se cuvine de copii si de intreg domeniul, angajeaza dadace si gradinari, fara sa faca economie. Important pentru ea era sa le asigure copiilor o viata buna, fara lipsuri. De asemenea, ajuta satul prin conductele de apa si de curent pe care le sponsorizeaza, actiunile ei umanitare fiind impresionante. Desi, dupa banii castigati din spectacolele de muzical pe care le oferea, si-ar fi permis sa traiasca regeste, ea a preferat sa ii ajute pe cei din jurul ei si sa se dedice copiilor.

Josephine Baker, Foto: keijing.wordpress.com
Josephine Baker, Foto: keijing.wordpress.com

In ciuda dificultatilor cu care se confrunta, Josephine Baker nu renunta la mosia de la Milandes, cu toate ca erau uriase costurile de intretinere. Sotul ei merge la Buenos Aires pentru a-si deschide un restaurant, insa ea nu se abate de la visul ei, continuand sa se dedice copiilor. In ciuda incercarilor sotului si ale fratilor artistei de a salva mosia, aceasta trebuie vanduta. Desi incearca din toate puterile sa pastreze mosia este nevoita sa o vanda, iar cu banii obtinuti in anul 1968 se muta la Saint – en-Laye. Supravietuieste unei crize cardiace cand si-a vazut toate bunurile vandute la licitatie, insa, dupa toate peripetiile prin care a trecut, nu reduce din cheltuieli.

In anul 1969 Josephine Baker se muta cu intreaga familie la Hotel Scribe, apoi la Grand Hotel, urmand la sfarsitul anului sa se mute intr-un spatios apartament, insa de fiecare data incearca sa isi protejeze copii si sa nu ii impovareze cu greutatile financiare prin care trece. La varsta de 63 de ani se reapuca de munca, insa in anii ’70 artista nu mai este de actualitate. Salvarea vine de la printesa Grace de Monaco, care ii intelege problemele si ii ofera vila de la Roquebrune-Cap-Martin, in schimbul participarii la cateva gale de caritate pentru Crucea Rosie. Grace de Monaco este cea care o sprijina in reluarea activitatii, insa, dupa un spectacol sustinut la Paris, fericita pentru o revenire triumfala, sufera un atac cerebral din care nu isi mai poate reveni.

La 15 aprilie 1975 Josephine Baker este inmormantata si condusa pe ultimul drum de un numar mare de admiratori. Copii ei, pentru care a facut atat de multe sacrificii, se afla in grija tatalui, in Argentina. Daca la unii artisti apreciem o cariera de succes si un talent deosebit, la ea este demn de apreciat cum a reusit sa devina o artista consacrata, cand oamenii de culoare erau aprig discriminati. De asemenea, este demn de apreciat dragostea ei pentru copii si sacrificiile realizate pentru a crea o lume a ei, in care discriminarea nu avea ce sa caute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.