Filzmoos, o mică localitate austriacă situată între crestele Alpilor, e o destinație de vacanță altfel…departe de aglomerația marilor orașe, ferită și de freamătul stațiunilor de top ale Austriei, e locul potrivit pentru o vacanță în care să te bucuri din plin de natură, de tradiții, de apropiere de cei dragi și de un timp de poveste. Odată trăită o astfel de experiență, despre Filzmoos poți să vorbești doar cu suflet, cu nostalgie și cu dor pentru că e genul de loc în care te simți confortabil, răsfățat de viață, recunoscător și nici măcar nu e ceva pur metaforic pentru că, fiind parte a proiectului A heart for Unicef, Filzmoos e o un orășel al inimioarelor de tot felul, întâlnite la tot pasul… de la cele din lemn, tradițional legate de implicarea în respectivul proiect, până la cele din turtă dulce, inimioarele însoțesc mereu pașii de vacanță.

Filzmoos, Austria (10)

În Austria Superioară, în landul Salzburgului, la distanță de aproximativ 80 kilometri față de orașul lui Mozart, la 1000 m altitudine, Filzmoos își așteaptă vizitatorii, oferind variate posibilități de a petrece timpul liber. Indiferent dacă ajungi acolo vara sau iarna, peisajul e unul spectaculos, ofertant și atrăgător, activitățile sunt multiple și diverse. După un drum cu serpentine strânse care provoacă exclamații de uimire la fiecare curbă, impresionând prin peisajele spectaculoase ale Alpilor, localitatea cu număr restrâns, în jur de 1500 de locuitori, te întâmpină liniștit și totuși ospitalier. Oamenii sunt primitori, bucuroși de oaspeți, oferind servicii de calitate, în spiritul austriac autentic.

Filzmoos, Austria (1)

Filzmoos, Austria (3)

În Filzmoos, sunt câteva hoteluri de top, o mulțime de pensiuni și case de oaspeți, iar posibilitățile de cazare se pot mula pe cerințe și așteptări variate. Prețurile pentru o noapte de cazare sunt între 40 și 100 de euro pe camera dublă, însă serviciile oferite sunt pe măsura prețului plătit. Spații de cazare largi, prietenoase, facilități la îndemână, priveliști spectaculoase asupra zonei, intimitate și totuși acces la lumea de poveste din jur, toate completând un pachet de servicii atrăgător. Restaurantele și bistrourile sunt decorate în stil tradițional, cu foarte mult lemn, blănuri multe, trofee vânătorești și formează împreună o ambianță intimă și plăcută, reconfortantă. Mâncare bună, băutură multă, oameni prietenoși, ingrediente pentru o vacanță reușită, o deconectare binevenită de la agitația vieții de zi cu zi.

Filzmoos, Austria (4)

Filzmoos, Austria (5)

Vara, Filzmoos e un mic rai al iubitorilor de natură, existând o mulțime de trasee turistice care însumează aproximativ 200 de kilometri pentru drumeții, atât pentru cei care-și doresc o simplă plimbare, cât și pentru cei pasionați de trasee grele, solicitante. Masivul Bischofsmutze, denumit astfel datorită formei interesante pe care o are, domină mica localitate și este favoritul iubitorilor de cățărări. Traseele sunt perfect marcate, fiecare în culorile specifice gradului de dificultate, excursiile pot fi făcute individual sau în grupuri organizate. Ghidurile turistice, cataloagele cu explicații și îndrumări pentru vizitatori, hărțile sunt disponibile la centrul de informare turistică aflat în localitate. Cele trei stații de urcare cu telescaunele și o alta cu telecabine duc spre culmile din împrejurimi oferă panorame spectaculoase asupra localităților din jur și a Alpilor, cărările de munte fiind parte a altor numeroase trasee turistice pentru montaniarzi, cicliști, iubitori de natură, de rafting sau pasionați ai sporturilor de iarnă.

Filzmoos, Austria (6)

Filzmoos, Austria (7)

Iarna, Filzmoos-ul e o poveste alb – verde. Zăpada îmbracă totul în mantia albă, strălucitoare, perfect asortată cu verdele veșnic proaspăt al pădurilor de brazi. Iubitorii de sporturi de iarnă găsesc suficiente pârtii de schi, poate nu dintre cele mai provocatoare, dar care compensează însă prin faptul că sunt nu atât de sufocant de aglomerate și sunt generoase, largi, bine întreținute. Filzmoos e o stațiune foarte potrivită familiilor cu copii, aceștia având la dispoziție câteva școli de învățare a sporturilor de iarnă într-o atmosferă veselă, potrivită celor mici, dezvoltând abilități sportive prin joc, iar pasionații de ski fond beneficiază de multe trasee pentru efectuarea acestui sport. Drumețiile de iarnă organizate regulat de ghizii locali pe munte, pe parcursul a mai bine de 50 kilometri de cărări marcate și curățate care trec prin păduri, puncte de atracție montană, duc la case de oaspeți, restaurante sau pensiuni localizate în zone de poveste. Plimbările cu săniile trase de cai sunt o altă atracție frumoasă a micii localități. Festivaluri și mici sărbători locale sunt presărate de-a lungul lunilor de iarnă, păstrarea și cultivarea tradițiilor strămoșești fiind o activitate de bază, necesară, ajutând puternic la creșterea valorii turistice a zonei, lucru extrem de necesar, dat fiind faptul că Filzmoos-ul are o activitate economică bazată în mare măsură pe turism.

Filzmoos, Austria (8)

În fiecare iarnă, în luna ianuarie, la Filzmoos, se organizează un festival al baloanelor cu aer cald. În 2015, urmeaza să aibă loc a 36-a ediție a acestui festival devenit tradiție, motiv de atracție turistică, prilej pentru dezvoltarea economică a orășelului. În timpul unei întregi săptămâni de ianuarie, se adună la Filzmoos zeci de echipe de baloniști și iubitori ai zborului din toată Europa, deținători de colorate aparate de zbor. Toată localitatea îmbracă haine de sărbătoare și se transformă într-o mare scenă în aer liber, pentru un grandios și impresionant spectacol. Festivalul debutează în fiecare an cu o noapte a baloanelor când străduțele Filzmoos-ului sunt înțesate de turiști. Baloanele umplute cu aer cald sunt ținute la sol chiar acolo, pe câmpurile localității și pe străzile lui, arzătoarele baloanelor luminând și încălzind seara rece de iarnă, muzica umplând cerul nopții, toate contribuind la completarea aerului de somptuoasă sărbătoare. Și e timp de voie bună, de râsete și bucurie, de împărtășire a unei pasiuni aparte. În zilele care urmează, diminețile înseamnă ședințe de briefing, decizii de zbor, pregătire a baloanelor și înălțarea acestora.

Filzmoos, Austria (9)

Zborurile efectuate cu baloanele cu aer cald la Filzmoos sunt printre cele mai spectaculoase. Atmosfera rece de iarnă oferă posibilitatea unor zboruri de lungă durată, la înălțimi mari, ele urcând până la peste 3000 m altitudine, deasupra munților, trecând dincolo de nori, oferind priveliști care taie respirația. Baloanele se deplasează, în funcție de direcția și viteza vântului, la distanțe considerabile față de localitatea de decolare, trecând peste munți, dealuri, văi, păduri, orașe și mici stațiuni, toate oferind o experiență unică, aparte, extrem de prețioasă. Un astfel de zbor costă în jur de 300 euro și durează aproximativ trei ore, prețul incluzând pregătirea pentru zbor, zborul propriu zis, recuperarea de la locul aterizării, deplasarea înapoi la locul de decolare, activitatea de celebrare a primului astfel de zbor printr-o ceremonie tradițională de botez și, desigur, multă voie bună, ore de trăire fabuloasă și o experiență de neuitat.

Filzmoos, Austria (2)

Filzmoos e o localitate cu iz de poveste, cu tradiții frumoase, mâncare delicioasă și multiple posibilități de exploatare a zonelor din împrejurimi. Despre excursiile opționale care se pot face la Filzmoos, despre celebrul ștrudel cu mere și despre felul de-a fi al oamenilor locului, puteți citi în partea a doua a acestui articol, în curând…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.