Focurile de artificii au devenit, astăzi, emblematice pentru sărbătorile de sfârşit şi început de an, dar şi pentru alte momente din viaţa socială sau privată, pentru diverse evenimente. Ne bucurăm de astfel de spectacole de lumini, culoare şi sunet şi, poate, prinşi de efervescenţa sărbătorilor, nu ne mai gândim că focurile de artificii nu reprezintă numai elemente de decor.

Reiterăm, fără să conştientizăm acest lucru, un ceremonial care vine din timpuri foarte vechi, cu o puternică încărcătura simbolică, legat de bucuria de a fi, dar şi de efemeritatea vieţii – străluciri de o clipă, care, în mentalul colectiv, s-au sedimentat ca manifestări care purifică şi regenerează, sunt aducătoare de şansă şi de putere pentru un nou început.

Cu origini îndepărtate şi misterioase, focurile de artificii au fost inventate, probabil, cu peste o mie de ani în urmă sau mai mult, în China. Mai multe “poveşti”/ relatări s-au păstrat de-a lungul timpului, fără a se şti cu exactitate care dintre acestea se apropie de adevăr.

Cine şi când a inventat focurile de artificii?

Artificii
Artificii

În mod tradiţional, invenţia primului foc de artificii este atribuită lui Li Tian, un călugăr din orașul Liuyang (provincia Hunan), China. Se spune că el a creat primele artificii pentru a îndepărta spiritele rele, cu cărbune, salpetru și sulf. Astăzi, Liuyang este capitala artificiilor și concentrează două treimi din producția mondială, aşa cum China asigură 90% din producţia mondială de artificii.

Potrivit unei alte povești populare, un bucătar ar fi inventat artificiile din întâmplare, turnând, din neatenţie, salpetru peste un foc de gătit, producând astfel o flacără cu aspect remarcabil.

După alte ipoteze, originea focurilor de artificii este mult mai veche, aproximativ între anii 600 şi 900 i.Hr., când, în încercarea de a obţine un elixir al tinereţii, alchimiştii chinezi au umplut tulpini de bambus cu un amestec de cărbune, salpetru (nitrat de potasiu) şi sulf, care, aruncate în foc, pocneau. Ulterior, un asemenea amestec era pus în vârful săgeţilor, pe câmpul de luptă, şi lansat asupra inamicului.

Treptat, pe Drumul Mătăsii, din Orient, focurile de artificii au ajuns şi în Europa. Mai ales despre Marco Polo, celebrul negustor şi explorator italian din secolul al XIII-lea, cunoscut şi pentru relatările sale despre o călătorie în China, se spune că ar fi adus focurile de artificii din Orient, în Italia acelor timpuri spectacolele pirotehnice fiind nelipsite de la evenimentele majore ale Curţii.

Pe măsură ce pirotehnica s-a alăturat artelor plastice, artiştii italieni au fost, pentru multă vreme, cei mai buni artificieri din Europa, pudra neagră de sulf, cărbune şi salpetru fiind îmbogăţită cu aur și argint pentru a da culoare scânteilor.

Legenda lui Nian, Anul Nou Chinezesc şi focurile de artificii

Cine şi când a inventat focurile de artificii?
Cine şi când a inventat focurile de artificii?

O veche legendă orientală, legată de Anul Nou Chinezesc, care se celebrează în primăvară (Festivalul de primăvară sau “Nian”/ “An”) spune că, pe vremuri, un monstru (Nian) cobora din munţi, o dată pe an, pentru a vâna oameni, motiv pentru care aceştia se închideau în case înainte de venirea întunericului.

Un bătrân înţelept, care a înţeles că ceea ce dădea forţă monstrului era frica oamenilor, i-a îndemnat pe aceştia să-l înfrunte prin zgomote, bătăi de tobe, arderea bambusului (primele forme de pocnitori) şi focuri de artificii. În felul acesta Nian a fost învins şi, în amintirea acestei biruinţe, cu ocazia fiecărui An Nou, se păstrează tradiţia de a se face mult zgomot şi multă lumină.

Alte momente importante din istoria focurilor de artificii

Focurile de artificii, lumina si culoare
Focurile de artificii, lumina si culoare

Spre sfârşitul secolului al XIII-lea, Roger Bacon, renumit filozof și alchimist englez, a studiat “pulberea neagră” şi a descoperit proporțiile pentru praful de pușcă, precum şi secretul exploziei violente a artificiilor. De atunci, “pulberea neagră” a fost folosită, în paralel, pentru război, dar și pentru petreceri, până în secolul al XIX-lea, când chimia modernă a găsit soluţiile pentru a colora focurile de artificii, care înainte erau predominant galbene sau albe.

În anul 1487, un prim foc de artificii, în Anglia, a marcat încoronarea Elisabetei de York, frumoasa, “sclipitoarea” regină, cum a fost caracterizată de Erasmus din Rotterdam, cea care a jucat un rol important în Războiul celor Două Roze, precum şi în instaurarea dinastiei Tudorilor.

În Franţa, primul mare spectacol cu focuri de artificii pare să fi avut loc în 1606, cu ocazia botezului viitorului rege Ludovic al XIII-lea, de către Ducele de Sully, când peste zece mii de oameni s-au adunat pe un platou, la est de Castelul Fontainebleau, la circa 50 de kilometri de Paris.

La începutul secolului al XVII-lea, John Bate a descoperit că adăugarea de antimoniu (un metaloid de culoare albă-cenușie) şi de pilitură de fier face focurile de artificii şi mai strălucitoare, iar pentru a crea spectacole de lumini la înălţime a ataşat explozibilul la zmeie care erau înălţate deasupra locului unde se ţineau ceremonii.

Focurile de artificii, simbol al zilei de 14 iulie, Ziua Naţională a Franţei

Focuri de artificii, Paris
Focuri de artificii, Paris

Tradiția artificiilor nu a avut întotdeauna sensul festiv pe care îl cunoaștem astăzi. Focurile de artificii reprezintă, de fapt, unul dintre puținele simboluri ale monarhiei pe care poporul francez a dorit să le păstreze.

În timpul lui Ludovic al XIV-lea, regele Soare, spectacolele cu artificii erau rezervate elitei naţiunii. Începând cu anul 1880, 14 iulie, data Căderii Bastiliei, devine Sărbătoare Națională în Franța, celebrată cu focuri de artificii. Mai târziu, în 1930, tot la data de 14 iulie s-a stabilit şi sărbătorirea Zilei Pompierului, fie pentru că aceştia supravegheau ca totul să meargă bine în timpul spectacolelor pirotehnice, fie pentru defilare.

Citește și:  În spatele fiecărei platforme interactive stă un antreprenor creativ

Focurile de artificii – curiozităţi

Spectacol de lumini
Spectacol de lumini
  • Cuvântul “pirotehnie” (spectacol pirotehnic/ foc de artificii) provine din limba greacă – “pyro” şi “teknikos” (arta/ tehnica stăpânirii focului). Frica de focurile de artificii se numeşte “pirotehnofobie”, iar englezii folosesc, pentru a numi această fobie, termenul “kovtapyroergasoiphobia”.
  • Focurile de artificii sunt asociate frecvent cu data de 4 iulie, Ziua Statelor Unite ale Americii. Cel care a iniţiat acest tip de spectacol, pentru Ziua Naţională a SUA, este John Adams, al doilea preşedinte al SUA, în 1776. Americanii cheltuie, in prezent, peste 600 de milioane de dolari anual pentru spectacolele pirotehnice. În New Castle, Pennsylvania, se află cea mai mare fabrică de materiale pirotehnice din SUA.
  • În Anglia, focurile de artificii sunt nelipsite în noaptea de 5 noiembrie – “Noaptea lui Guy Fawkes” – care aminteşte de “Complotul prafului de puşcă”, din anul 1605, o tentativă de asasinat împotriva regelui Iacob I al Angliei şi al Scoţiei, de către un grup de catolici englezi. Guy Fawkes a fost unul dintre cei mai admiraţi rebeli din toate timpurile. Explozia de care era responsabil Fawkes a fost evitată graţie unei inspecţii în subsolul Parlamentului, după ce s-a primit o scrisoare anonimă de avertisment.
  • Culoarea roşie a focurilor de artificii este dată de nitratul de sodiu, portocaliul, de fier, verdele, de azotatul de bariu, albul, de magneziu sau aluminiu etc. Culoarea cel mai greu de obţinut este albastrul, pentru care este necesar un compus al cuprului, iar dacă temperatura artificiilor este prea ridicată, albastrul dispare. Compuşii chimici nu determină numai culoarea artificiilor, ci şi sunetul.

Recorduri…

Focurile de artificii, Filipine
Focurile de artificii, Filipine
  • Cel mai mare consumator de artificii din lume este Compania Walt Disney, iar cel mai mare cumpărător de dispozitive explozive este Departamentul de Apărare al SUA.
  • Cea mai mare “rachetă” de artificii a fost produsă în 2010, în Portugalia şi cântarea 13 kilograme. Cel mai spectaculos foc de artificii a avut loc în Filipine, în 2016, când au fost aprinse 810 904 artificii, pe locul doi situându-se Norvegia, cu 540 838 materiale pirotehnice aprinse în 2014, timp de o oră şi jumătate, iar pe locul al treilea se află Portugalia, cu 66 326 de artificii, în 2006.
  • Există şi o olimpiadă a artificiilor, “World Pyro Omlympics”, care se desfăşoară anual, în Filipine, şi unde participanţi din diverse ţări se întrec să ofere cel mai frumos spectacol de artificii.
  • În spectacolele publice de astăzi, pitotehnistii folosesc computere pentru a controla aprinderea artificiilor şi pentru a sincroniza exploziile cu muzica.

Focurile de artificii – semnificaţii simbolice

Focurile de artificii
Focurile de artificii

Focurile de artificii, iniţial, în forma lor primitivă, precum pocnitorile din tulpini de bambus, în vechea cultura chineză, aveau ca scop îndepărtarea spiritelor rele. Li se atribuia, aşadar, un rol protector.

Mai mult, în spiritul aceleiaşi tradiţii, prin “forța luminoasă”, specifică principiului masculin al vieţii – Yang – care străbate rodnic viaţa, poate fi contrabalansată şi transformată “umbra” (Yin), din care se ivesc forţele potrivnice. Potrivit filosofiei Tao-iste, acceptarea, însușirea și manifestarea luminii, potrivit acestui principiu (Yin – Yang), înseamnă atingerea unei stări de armonie cu Universul, ceea ce ar duce la o viață fericită și lungă.

Focul – elanul spre spiritualizare

Pe de altă parte, în foarte multe culturi, “focul” (implicit focul de artificii) este cel care aduce oamenii laolaltă, în numele aceloraşi credinţe, speranţe convingeri, este cel care se înrudeşte cu fulgerul şi cu săgeata, deţinând o valoare de purificare şi de iluminare, este un fel de prelungire a luminii. În limba sanscrită, de exemplu, pentru “pur” şi “foc” se foloseşte acelaşi cuvânt.

Focul, ca şi scânteile care se înalţă spre cer, după cum se subliniază în “Dicţionarul de simboluri”, al lui Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant, “figurează elanul spre spiritualizare” al omului,

La popoarele din Peninsula Scandinavă, se păstrează tradiţia ca “Buşteanul lui Yule”, emblemă a luminii divine (ca şi lumânarea) să fie ars timp de 12 zile, începând de la Crăciun până după Anul Nou, pentru protecţie şi noroc în anul care vine.

Fumul – rugă şi omagiu spre cer

Fumul care însoţeşte focurile de artificii are, de asemenea, valenţe simbolice, prezente în culturile primitive, în special în cele agrare. Fumul este imaginea legăturii dintre Pământ şi Cer, este ruga şi omagiul oamenilor către divinitate. Coloana de fum se identifică, în acelaşi timp, cu axul lumii.

Lumina – renaştere spirituală

Lumina, în toate culturile, este expresia forţei creatoare, a cunoaşterii, a încrederii în puterea vieţii, a ascensiunii. Lumina este semnul ieşirii din beznă, iar faptul că focurile de artificii strălucesc magic în noapte explică şi fascinaţia pe care acestea o provoacă oamenilor.

Prins adânc între vecii şi ceaţă”, cum se spune într-un frumos Psalm arghezian, omul, vulnerabil în fata timpului, trăieşte, admirând spectacolul de lumini, culoare şi sunet al focurilor de artificii, un moment de “glorie”, îşi adună forţele pentru un nou început, în care sunt condensate speranţe, dorinţe, idealuri.

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.