În decurs de câteva zile, am văzut tot ce am visat. După ce am dat Bacalaureatul și am intrat la Facultate, mi-am făcut bagajele și am plecat spre Franța.
Primul oraș care ne-a spus Bine ați venit! în Franța a fost Strasbourg. Numele, de origine mixtă, latină și germanică, însemna orașul (de la intersectia) străzilor, strasse fiind un termen provenit (ca și engl. street sau românescul stradă) din latinescul (via) strata, care desemna un drum pavat format din întinderea unui strat superficial de piatră, în timp ce burgus este un termen latin (din Antichitatea târzie și Epoca medievală) împrumutat din vocabularul germanic, care însemna inițial castel și mai târziu sat. Este un oraș atipic Franței. Schimbul cultural se vede aici, mai ales în arhtitectură. Strasbourg este un oraș cu aer medieval și parcă desprins dintr-o poveste a Fraților Grimm. Catedrala Notre-Dame de aici este cunoscută pentru frumusețea sa gotică impunătoare. Aceasta este amplasată pe ruinele unui fost templu roman.
Bicicleta este un mijloc de transport accesibil. În Strasbourg, foarte popular pare a fi să-ți arunci bicicleta în apă.
Podurile se ridică și se coboară peste afluentul Rinului. Deoarece nu văzusem un astfel de pod, am așteptat minunea.
Plimbându-mă prin oraș, am văzut un carusel și un magazin cu panglici. Atunci am simțit că am intrat în țara lui Amélie.
Am ajuns în Paris noaptea. Apoi am făcut primul tur al orașului din autocar. Ne-am cazat la hotel, deoarece aveam doar trei zile să vedem totul!
Bazilica Sacré-Coeur, situată în Piața St. Pierre, pe colina Montmartre a fost prima oprire. Agitația era în toi și ne simțeam ca la un pelerinaj urcând zecile de scări. Puteam să alegem și furnicularul, dar nu am știut cât de mult o să mergem în ziua aceea pe jos.
În Piața Pictorilor, cafenelele au fost martore directe la scena culturală a lumii. Aici se întâlneau artiștii, care aveau atelierele în apropiere, discutau sau se certau pătimaș. Curente literare, curente în pictură sau arhitectură au văzut prima oară lumina zilei în acest loc.
O caricatură era aproximativ 20 de euro. Parisul este un oraș scump, dar îmi pare rău că nu mi-am cumpărat ceva mai deosebit… După câteva tăieturi de foarfecă aș fi avut profilul meu în hârtie. De atunci, nu am mai văzut pe nimeni care să facă profiluri de acest tip.
Versailles se află la marginea Parisului și este un oraș în sine. Luxul și măreția Franței se vede în opulența gardului de aur. Nu sunt o fană a acestui metal, dar tot am fost impresionată. În acest palat, totul e plănuit să te copleșească. Nu e de mirare că înainte de Revoluția Franceză, o parte din populația Parisului supraviețuia cu ce arunca nobilimea.
Mitologia greacă este omniprezentă în palat. Mobila lipsea, prin urmare picturile de pe tavan erau atracțile principale.
Camera oglinzilor a fost o dezamăgire, deoarece oglinzile nu erau curățate…
Înainte să plecăm, ne-am rătăcit prin faimoasele grădini. Probabil trebuie să stai o zi întreagă ca să vizitezi tot palatul.
În drum spre următoarea oprire turistică, ne-am bucurat să vedem o părticică din Egipt și un hibrid de mașină care semăna mai mult cu o mașină de jucărie.
Domul Invalizilor, unde se află mormântul lui Napoleon, este un muzeu într-adevăr interesant. Cu toate că mormântul are cea mai scumpă marmură, eu am avut impresia ca e doar plastic.
Documentarele despre al doilea Război Mondial pot fi văzute într-o sală a proiecților. Totodată, arme și armuri vechi te introduc într-o lume în care realitatea este cea a violenței. Tunurile din curtea fostului spital sunt aliniate ca și cum ar fi gata de atac!
Moulin Rouge, în mintea mea, era o clădire măreață. Moara roșie e în contrast cu clădirea din dreapta, dar istoria veche este cea care dă farmecul acestui cabaret-simbol.
O plimbare pe malul Senei îți oferă o altă perspectivă asupra Parisului. Oamenii care locuiesc sub poduri sunt nelipsiți în orice mare capitală și reduc din iluzia unui oraș în care totul e boem și romantic. Oricum, Parisul e un oraș ai iubirii, deoarece, din loc în loc, vezi cupluri care stau la picnic pe malurile Senei.
Turnul Eiffel are, la miezul nopții, un joc de luminițe, prilej bun de a-ți lua în brațe companionii de călătorie, obosiți, la fel ca tine. Priveliștea din turn e, cu adevărat, o atracție turistică de neegalat. Am văzut o clădire care seamănă cu Academia Militară din București. Apoi, am aflat că unul din arhitecți era român. Apropo de români, la coadă la lift, ne-am întâlnit cu un grup de ardeleni. Lumea e mică, iar bucuria e mare la vederea unor compatrioți.
Luvru a fost un adevărat tur de forță. E cel mai mare muzeu de istorie și artă din Franța și mare mi-a fost suferința că l-am străbătut în grabă.
Ultima zi în Paris mi-am petrecut-o în cel mai fericit loc de pe pământ. Probabil selecția personalului din Disney se face pe bază de zâmbet. Aici nu prea am făcut poze, pentru că eram prea entuziasmați de fiecare poveste ce se desfășura sub ochii noștri. Statul la coadă este o plăcere. Adrenalina ne-a ajutat să ne menținem zâmbetul și în somn. La închidere, focul de artificii este copleșitor. În spatele castelului, ca la începutul oricărui desen animat marca Disney, frenezia de culori și lumini te fac să îți menții capul pe spate, până când amorțești.
Am plecat din Paris fericită și destresată, cât pentru un an întreg.
Valea Loirea ne aștepta cu castelele ei. Din păcate, am văzut doar un castel, deoarece fuga prin Paris m-a ajuns din urmă. Castelul Chambord este cel mai mare castel construit pe Valea Loarei.
Acesta a fost construit de regele Francois I și este înconjurat de un imens spațiu de vânătoare. Ceea ce este reprezentativ pentru castel este scara dublă din interior care este construită în așa fel încât două persoane care urcă pe cele două părti ale scării să nu se vadă.
Următoarea oprire: vârf de munte, Chamonix. Aerul rarefiat sau peisajul îți taie respirația. Munții sunt sacrii. Aici, dacă nu ești atent și ai luat telecabina greșită, te trezești în Italia.
Annecy este ultimul oraș vizitat unde totul e tihnit. Am dat de mâncare la lebede și m-am uitat la traficul de bicicliști.
Se spune că Franța a inventat turismul. Probabil este adevărat. Aici, ai de toate: istorie, artă, natură, gastronomie, modă… Pentru că eu am mers cu un grup de români, nu am interacționat prea mult cu francezii. Un lucru pot să afirm: sunt eleganți. M-aș mai întoarce oricând în Paris, deoarece o parte din inimă am lăsat-o pe un pod plin de lacătele iubirii.
