„Într-o lume a amăgirii universale, a spune adevărul e un act de curaj”. George Orwell este pseudonimul literar al lui Eric Arthur Blair, un nuvelist, critic literar şi cel mai important, un om al contradicţiilor. A rămas cunoscut în istorie datorită romanelor sale „Ferma animalelor” şi „1984”, ultima fiind o anti-utopie profundă.

George Orwell1

Eric Arthur Blair s-a născut în 1903 în Bengal, India. Tatăl său era un funcţionar britanic în Serviciul Civil Indian iar mama sa îşi avea rădăcinile în Franţa, fiind fiica unui comerciant fără succes din Birmania. A crescut într-o atmosferă de snobism în care părinţii aveau pretenţii la un statut înalt în pofida faptului că făceau parte din clasa de mijloc. Ei nu au fost nici bogaţi, nici foarte săraci.

La un an de la naştere, mama îl ia pe el şi pe sora lui mai mare şi se mută în Anglia, tatăl lor rămânând în India şi venind în vizită rar. Reuşeşte să-l cunoască mai bine în 1912 când se retrage din serviciu şi se mută cu ei. Chiar şi aşa cei doi nu au avut o relaţie strânsă.

Încă de mic era un copil timid şi foarte bolnăvicios. Pentru că nu avea prieteni prefera să scrie, compunând primul poem la vârsta de patru ani. Primul succes literar vine la vârsta de 11 ani când îi este publicat un poem în ziarul local.

În 1911 este trimis la un internat din Sussex. Aici realizează pentru prima dată diferenţierile ce se fac între copiii bogaţi şi cei săraci, fiind locul unde simte ce înseamnă să faci parte dintr-o familie fără avere. Nu este prea popular în rândul colegilor fiind unul dintre puţinii care făcea şcoala pe baza unei burse, nu a averii. Îşi găseşte linistea în cărţi şi reuşeşte să compenseze personalitatea timidă cu inteligenţa. Pe baza rezultatelor primeşte o bursă la Colegiul Eton, una dintre şcolile de elită ale Angliei. După absolvire se înrolează în Poliţia Imperială Indiană dar văzând oprimarea locuitorilor Birmaniei, după doar cinci ani, decide să se facă scriitor.

George Orwell11

După acest pas decisiv îşi propune să ducă o viaţă modestă. Locuieşte în mahalalele din Paris şi Londra, lucrează slujbe mărunte precum cea de spălător de vase şi trăieşte în cele mai proaste condiţii. După aceste experienţe scrie cartea „Fluierând a pagubă prin Paris şi Londra” ce prezintă viaţă mizeră a muncitorilor săraci din cele două oraşe. Pentru a nu-şi face familia de ruşine publică romanul sub pseudonimul George Orwell, aceasta fiind prima dată când foloseşte acest nume. La puţin timp după publică romanul „Zilele Birmaneze” ce oferă o imagine sumbră a colonialismului britanic în Birmania. În perioada următoare o cunoaşte pe Eileen O’Shaughnessy cu care se căsătoreşte în 1936.

În 1937, pentru a lupta împotriva elitismului şi a tiraniei, călătoreşte în Spania unde se alătură grupului ce lupta în războiul civil spaniol împotriva Generalului Francisco Franco. El intră în POUM (Partidul Muncitorilor de Unitate Marxistă) un partid socialist fondat pe ideile lui Troţki care se axa pe răscoala clasei mijlocii şi se situa împotriva Partidului Comunist Spaniol, care credea în colaborarea cu clasa mijlocie. Experienţele sale din timpul războiului şi faptul că fusese împuşcat în gât şi în mână îi întăresc ura pentru totalitarism, inclusiv pentru stalinism. Cu toate că fusese rănit foarte grav (o perioadă îi este imposibil să vorbească) reuşeşte să scape cu Eileen din Spania înainte să fie pronunţată condamnarea pentru trădare.

Cei doi ajung în Anglia unde scriitorul se îmbolnăveşte şi în cele din urmă află că are tuberbuloză. Petrece o perioadă într-un sanatoriu unde încearcă să se recupereze, dar în acea vreme nu exista un tratament eficient pentru boală. La întoarcerea în ţară scrie cartea „Un omagiu adus Cataloniei” unde descrie experienţele trăite în timpul revoluţiei.

Pentru a se putea întreţine lucrează ca redactor în Londra iar când Primul Război Mondial începe, se alătură luptei pentru libertate, de data aceasta de partea Angliei. Lucrează ca producător pentru BBC şi se vede nevoit să scrie propagandă pentru ţara sa. Acest lucru îl dezgustă şi în 1943 îşi dă demisia de la BBC (se simţea corupt) şi devine editor pentru un ziar socialist. În tot acest timp a fost şi corespondent de război.

În 1945 publică romanul „Ferma Animalelor”, o satiră anti-sovietică în care protagoniştii erau doi porci (încă de la publicare s-a vehiculat ideea că cei doi porci erau Stalin şi Troţki). Romanul i-a adus multe laude şi venituri substanţiale, din moment ce avea un subiect atât de actual. În acelaşi an moare soţia lui, Eileen, iar copilul adoptat împreună în 1843 este crescut de sora sa Avril.

George Orwell111

Romanul „1984” se dovedeşte a fi un alt mare succes dar, din păcate, nu apucă să se bucure prea mult de el. În momentul publicării, Orwell se afla deja un ultimul stadiu al tuberculozei. Aproape de sfârşitul vieţii se căsătoreşte pentru a doua oară cu Sonia Brownell. Pe 21 ianuarie 1950, moare într-un spital din Londra şi este înmormântat, de către prietenul său David Astor, într-un mic cimitir sub numele său adevărat.

În urma sa a lăsat moştenire opere literare de mare valoare, fiind unul dintre puţinii scriitori care au influenţat nu doar universul literar, ci lumea în care a trăit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.