Mulți istorici îl consideră pe Giovanni Morgagni a fi tatăl patologiei. În 1761, acesta a scris lucrarea „De Sedibus et causis Morborum”, care a fost publicată în Italia și care este văzută ca începutul bazelor care au dus la studiul clinic al anatomiei patologice.

Giovanni Battista Morgagni s-a născut pe 22 februarie 1682 în Forli, Italia. El nu a provenit dintr-un mediu nobil, dar averea părinților i-a permis să aibă parte de o educație bună. Morgagni a început studiile superioare la Universitatea din Bologna, unde a studiat filosofia și medicina. El a absolvit cu multe laude ambele materii 3 ani mai târziu, în 1701 .

În Bologna, Morgagni a lucrat prin diverse spitale și ca asistent al celebrului Antonio Maria Valsalva, pe care l-a ajutat cu faimoasa sa publicație „Anatomia și Bolile Urechii”, care a fost publicată în 1704. Atunci când Valsalva s-a transferat la Padova, Morgagni i-a luat locul în Bologna, unde la doar 24 de ani este numit președinte al „Academia Enquietorum”. Una dintre primele sale cerințe pentru studenți a fost ca toate observațiile lor să fie exacte și bazate pe logică și nu pe prezumție.

Primele sale lucrări conțineau observațiile sale cu privire la laringele uman și organele pelviene feminine. Ambele lucrări au fost primite foarte bine de către comunitatea medicală.

În 1712, el devine profesor de anatomie la Universitatea din Padova, post pe care avea să-l dețină timp de 56 de ani. În 1715, Senatul Venețian îl numește șef al catedrei de anatomie al Universității din Veneția. El a devenit extrem de popular atât printre studenți, cât și în rândul profesorilor. Printre admiratorii săi s-au numit și cardinali iar mai mulți papi i-au adus onoruri.

Morgagni a studiat diferențele anatomice dintre un corp sănătos și unul bolnav și a făcut legătura dintre simptomele observate și anomalii ale organismului. El a făcut o serie de descoperiri importante de-a lungul unui spectru larg de probleme medicale.

Cele mai faimoase descoperiri ale lui Giovanni Morgagni au avut legătură cu angina pectorală, degenerarea miocardică și endocardita bacteriană subacută. Morgagni a studiat și impactul cheagurilor de sânge asupra inimii și impactul tuberculozei asupra organismului uman.

Pe lângă acestea, el a demonstrat că evacuările uretrale, precum cele din cazul gonoreei, se petrec independent de ulcerele penisului așa cum se întâmplă în cazul sifilisului.

El a mai studiat și accidentele vasculare cerebrale și a constatat că acestea nu au apărut în mod principal în urma unei leziuni a creierului, ci în primul rând în urma modificărilor apărute la nivelul vaselor de sânge ale creierului.

În urma studiului impactului sifilisului asupra organismului a fost și prima persoană care a făcut conexiunea dintre sifilis și arterele cerebrale. De asemenea, el a remarcat că hemiplegia afecta acea parte a corpului care se afla pe partea opusă a emisferei cerebrale afectate de sifilis. El a concluzionat că hemiplegia nu apărea ca rezultat al leziunilor de pe creier.

Chiar dacă și alți oameni au studiat de-a lungul timpului impactul bolilor asupra creierului, inclusiv Hipocrate în lucrarea sa „Despre Caracteristicile Craniene”, nimeni nu intrase în profunzime în subiect așa cum o făcuse Morgagni.

Cea mai faimoasă operă a sa a fost „De Sedibus et Causis Morburum Per Anatomen Indagatis”, publicată în 1761. Această lucrare a fost retipărită în mai multe rânduri, în limba latină, în ciuda gabaritului său, și de asemenea și în limba engleză, franceză și germană.

Lucrarea este creditată cu depășirea limitelor astfel încât anatomo-patologia a fost recunoscută ca o știință clinică unde exactitatea și precizia sunt cheia succesului. Lucrarea a fost formată din 5 cărți, care la rândul lor au fost sistematizate și publicate în cinci volume. Acestea au conținut observațiile precise ale lui Morgagni, rezultate de pe urma a aproximativ 700 de autopsii.

Colegii săi din întreaga Europă au recunoscut toate realizările sale și astfel a fost ales în Societatea Regală din Londra în 1724, în Academia de Știință din Paris în 1731, în Academia St. Petersburg în 1735 și în Academia din Berlin în 1754.

În „Istoria Medicinei”, Roberto Margotta nota că nu existat nici un aspect al anatomiei în care Morgagni să nu exceleze și că la mai mult de două secole de la moartea sa opera lui rămâne în viață în așa fel încât astăzi se poate da un diagnostic exact la cazurile descrise de el.

Chiar dacă înainte de lucrarea sa mai fuseseră publicate tratate privind anatomia, iar anatomia normală a corpului fusese înțeleasă în mare parte, nimeni nu se gândise să examineze și să descrie anatomia părților corpului și organelor ce fuseseră lovite de anumite boli. Și așa cum ținea să precizeze medicul englez William Harvey, sunt mult mai multe de învățat din disecția cuiva care a murit de tuberculoză decât a unei persoane ce a murit prin spânzurare.

Giovanni Battista Morgagni a murit în 1771 în Padua, Italia, la vârsta de 89 de ani.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ