Situat în comuna Tupilaţi, judeţul Neamţ, la intersecţia drumurilor care trec spre Piatra Neamţ şi Roman, Hanul Ancuţei a fost ridicat în anul 1718 pe moşia boierilor Catargi. Acesta era folosit drept popas pentru călătorii care mergeau spre Suceava, Iaşi sau Roman, iar pe terenul aflat în apropierea hanului avea loc iarmarocul de la Tupilaţi.

Hanul şi-a câştigat celebritatea datorită operei „Hanu Ancuţei”, volum de povestiri publicat în 1928 de către scriitorul român Mihail Sadoveanu.

Hanul Ancuţei este menţionat într-un document din anul 1876. Construit pe temelie de piatră, avea ziduri din cărămidă groase de 70 de centimetri, fiind prevăzut cu două porţi din lemn de stejar, una pentru intrare şi alta pentru ieşire. Faţada edificiului era simplă, iar intrarea avea o arcadă dublă cu fronton clasic.

Căruţele erau aşezate lângă poarta de ieşire, lângă han existând şi un loc pentru păstrarea nutreţului. Hanul avea patru camere pentru oaspeţi, o încăpere pentru crâşmari, una pentru hangiu, două camere de odihnă, o pivniţă şi grajdul. Clienţii puteau lua masa la birt, într-o sală mare, cu mese lungi.

Din cauza unor datorii, Nicolae Calimachi Catargi a piedut hanul, acesta trecând în administrarea Casei Rurale, care l-a vândut în anul 1920. Ulterior, proprietarii l-au demolat în cea mai mare parte, deoarece nu îşi permiteau să plătească taxele şi să-l întreţină, astfel că hanul şi-a păstrat aspectul original până în 1943.

În contextul celui de-al Doilea Război Mondial, din cauza lipsei de fonduri, hanul rămâne în continuare în paragină.

În 1967, ajunge în proprietatea statului român, iar autorităţile decid să-l reconstruiască după planurile iniţiale. Din vechiul han, s-au mai păstrat doar beciul şi podeaua, pe locul acestuia fiind ridicată o nouă clădire care respectă linia arhitecturală specifică secolului al XVIII-lea. Construcţia a primit aceeaşi destinaţie de han. O nouă restaurare a avut loc în 1999, când Hanul Ancuţei a dobândit o înfăţişare autentic românească.

La 10 noiembrie 2002, a fost dezvelită statuia lui Mihail Sadoveanu, amplasată în faţa hanului, bustul fiind realizat de sculptorul romaşcan Florin Zaharescu. Anual, în luna noiembrie, la Hanul Ancuţei are loc Festivalul de Creaţie Literară „Mihail Sadoveanu”, în amintirea marelui scriitor.

În prezent, Hanul Ancuţei dispune de 15 camere, amenajate în stil tradiţional, care păstrează atmosfera din poveştile sadoveniene. Restaurantul are o capacitate de 500 de locuri, distribuite în camerele de la parter, etaj şi două terase. Hanul găzduieşte expoziţii de costume populare specifice zonei şi de obiecte din ceramică sau lemn.

Hanul a fost un loc de întâlnire nu doar pentru călători și negustori, dar și pentru haiduci și aventurieri. Legenda spune că porțile hanului stăteau deschise ca la Domnie, oferind adăpost și protecție tuturor celor care poposeau aici. Hanul era cunoscut pentru atmosfera sa de poveste, unde focurile luminau zidurile groase și poveștile curgeau neîncetat​.

Hanul Ancuței este deschis vizitatorilor și oferă o incursiune în trecutul istoric al Moldovei. Vizitatorii pot admira arhitectura tradițională, pot explora expozițiile de costume populare și se pot bucura de atmosfera de poveste specifică acestui loc​.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.