Se mai numeşte şi Centrul Corecţional Drakenstein, iar de acest loc se leagă, în special, viaţa lui Nelson Mandela.

Închisoarea Drakenstein se află pe valea râului Dwarf, între oraşele Paarl şi Franschhoek, în provincia Western Cape din Africa de Sud şi este considerată o adevărată atracţie turistică pentru cei porniţi pe urmele lui Nelson Mandela.

Liderul luptei pentru libertate şi drepturile omului a petrecut în acest centru corecţional o perioadă de 14 luni. De aici, Nelson Mandela a fost eliberat la capătul unei sentinţe de 27 de ani de închisoare. Fusese condamnat pentru opoziţia făcută regimului apartheid. Între 1988 şi 1990, Nelson Mandela a fost mutat din închisoarea de maximă securitate de pe insula Robben în centrul corecţional Drakenstein, unde a locuit într-o casă privată aflată pe suprafaţa campusului închisorii.

Această închisoare fusese la origine o fermă privată. Era destinată în special deţinuţilor politici, iar regimul impus era unul suportabil. De regulă, reprezenta ultima etapă de ispăşire a pedepsei, un soi de tranziţie de la închisoarea drastică la punerea în libertate, mulţi dintre deţinuţii politici fiind eliberaţi din acest centru. Fusese transferat aici şi din alt motiv: de a fi mai aproape de spital şi medici, căci sănătatea i se înrăutăţise.

Nelson Mandela s-a bucurat de unele facilităţi de-a lungul celor 14 luni petrecute în închisoarea Drakenstein. Nu numai că dispunea de o căsuţă proprie, pe care nu era nevoit să o împartă cu alţi condamnaţi, dar dispunea şi de un gardian care, pe lângă faptul că îl păzea, deseori părea că este mai degrabă angajat să îl slujească. Iniţial, casa în care a fost deţinut Nelson Mandela reprezenta un loc de cazare destinat ofiţerilor închisorii. Aceştia au fost mutaţi în altă parte, special pentru a face loc lui Nelson Mandela.

Gardianul care îi fusese delegat nu numai că îl păzea, dar îi şi gătea, îi servea masa şi îi făcea curăţenie. În plus, Nelson Mandela putea primi vizite oricât de numeroase. Gardianul său, pe nume Jack Swart, era însărcinat cu primirea vizitatorilor şi supravegherea discuţiilor dintre aceştia şi Nelson Mandela.

În fiecare dimineaţă, la orele 7.00, gardianul se prezenta la uşa locuinţei lui Nelson Mandela din cadrul închisorii Drakenstein, îi pregătea micul dejun şi prânzul apoi îi făcea curăţenie. De multe ori, Nelson Mandela îi cerea anumite feluri de mâncare. La orele 16.00 programul său de lucru se termina. La plecare, îl încuia pe Nelson Mandela în casă, acesta neavând voie să părăsească cei patru pereţi de unul singur. Totuşi, lucrurile nu erau tocmai stricte. Locuinţa-închisoare se putea descuia şi din interior, aşa că deseori, Mandela ieşea singur în grădină unde citea ori scria sau înota în piscină.

În închisoarea Drakenstein, apelurile telefonice erau interzise deţinuţilor. Totuşi, Nelson Mandela s-a bucurat de un regim special, în diferite ocazii permiţându-i-se să folosească telefonul din birourile administrative ale centrului corecţional.

Gardianul Jack Swart s-a ocupat până şi de conturile bancare ale lui Nelson Mandela. El era cel care mergea să scoată bani din bancă şi îi înmâna deţinutului. Banii erau păstraţi de către Mandela în casă, într-un seif cu două lacăte. Unul dintre lacăte se afla la el, al doilea lacăt îi fusese încredinţat gardianului.

Una dintre responsabilităţile lui Jack Swart era de a ţine evidenţa tuturor vizitatorilor lui Nelson Mandela. În acest scop, gardianul a început un mic jurnal în care nota cine a venit în vizită la închisoare şi ce a discutat cu deţinutul. Treptat, în acest jurnal au început a fi notate şi alt gen de informaţii, dintre cele mai banale – dialoguri între Mandela şi gardian, liste de cumpărături, preferinţe culinare sau conversaţii despre copii. Ulterior, acest jurnal a devenit un manuscris nepreţuit, pentru că redă fidel modul în care a trăit ultimele 14 luni de detenţie primul preşedinte ales în mod democratic al Africii de Sud.

În ziua de 11 februarie 1990, Nelson Mandela a fost eliberat din închisoarea Drakenstein. La porţile centrului corecţional îl aşteptau sute de oameni entuziasmaţi. Contrar protocolului, Nelson Mandela nu a dorit să ia din închisoare niciunul dintre bunurile sale personale. A preferat să le cedeze gardianului său. Acesta le-a împărţit ulterior cu restul gardienilor din aceeaşi închisoare.

În 1993, liderul luptei împotriva apartheidului şi paznicul său s-au reîntâlnit în cadrul aceleiaşi închisori Drakenstein, dar în cu totul altă ipostază – de oameni liberi pe care regimul de detenţie, în loc să-i întoarcă unul împotriva celuilalt, i-a legat prin respect şi prietenie.

În prezent, casa în care Nelson Mandela şi-a petrecut ultimele 14 luni de condamnare a fost declarată monument naţional, iar în faţa porţilor închisorii Drakenstein a fost aşezată o statuie grandioasă, înfăţişându-l pe eroul luptei pentru libertate şi drepturile omului. Statuia a fost turnată în bronz şi îl reprezintă pe Nelson Mandela în poziţia cea mai reprezentativă: cu pumnul ridicat în aer, rostind celebrele sale cuvinte: „Power to the people!”. Este opera artistului Jean Doyle şi a fost creată la cerinţa omului de afaceri Tokyo Sexwall, şi el un fost condamnat politic, în închisoarea de pe insula Robben.

Centrul corecţional Drakenstein se constituie şi astăzi într-o închisoare cu regim de detenţie moderat. Are mai degrabă aspectul unei clădiri de şcoală, decât de închisoare înfricoşătoare. Se spune chiar că deţinuţii pot evada cu uşurinţă de aici.

Închisoarea a fost deschisă în anul 1963 sub numele de închisoarea Victor Verster. Din anul 2000 şi-a schimbat numele în cel actual. Este o închisoare doar de bărbaţi şi poate primi până la 690 de deţinuţi. De regulă, sunt aduşi aici infractori de vârstă minoră. Cei vinovaţi de fapte foarte grave sunt separaţi de restul. Centrul corecţional este împărţit astfel în două secţiuni – de maximă securitate şi de regim de detenţie moderat.

În anul 2009, în cadrul închisorii Drakenstein a fost deschisă o academie sportivă care încurajează pe deţinuţi să urmeze cursuri de fotbal, rugby, arte marţiale, baschet, volei, handbal şi box. O vizită la centrul corecţional Drakenstein se poate dovedi însă o experienţă dureroasă, întrucât deţinuţii, extrem de tineri, au înţeles deja gravitatea faptelor lor şi nu îşi doresc decât o a doua şansă pentru a se reintegra în societate. Din păcate, nu prea au parte de această a doua şansă.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ