Reprezintă una dintre cele șapte Insule Canare, ocupând al doilea loc în topul celor mai mici insule. La origine, insula La Gomera este o insulă vulcanică, foarte atractivă pentru turiști, cu atât mai mult cu cât ultimele erupții s-au petrecut cu milioane de ani în urmă.

Insula La Gomera are o formă rotundă și de la distanță seamănă unei construcții fortificate, numai că natura este cea care a modelat-o, în timp ce oamenilor nu le-a rămas decât grija propriilor locuințe, ascunse în văile insulei. Din pricina dimensiunilor reduse ale insulei din Oceanul Atlantic, pe La Gomera nu se poate ajunge cu avionul, ci doar pe apă. O mare parte a suprafeței virgine a insulei a fost inclusă patrimoniului UNESCO, datorită vegetației luxuriante extrem de bogate. Atracțiile turistice sunt atât de ordin natural, cât și de ordin uman, construite de localnici.

Capitala insulei La Gomera se cheamă San Sebastian și aici trebuie neapărat vizitată clădirea Casa de Colon, în care a locuit timp de câteva luni de zile Cristofor Columb, în drum spre descoperirea Americii. Exploratorul oprise pe insulă în anul 1492, pentru a se aproviziona cu alimente, însă s-a îndrăgostit de o localnică, ceea ce l-a determinat să își prelungească destul de mult șederea. În Casa de Colon a fost amenajat un muzeu dedicat memoriei lui Columb și unde pot fi admirate câteva dintre obiectele sale personale lăsate în urmă la plecarea spre America.

Atmosfera capitalei San Sebastian este pitorească, ruptă de epoca contemporană, având un aer tihnit, simplu și fermecător, cu străduțe înguste, case luminoase și văi stâncoase pe care se practică, cu dificultate, agricultura. Există câteva magazine pe suprafața orășelului San Sebastian din insula La Gomera, dar sunt destul de mici; de regulă se vinde miere naturală locală și produse pe bază de miere. Capitala este situată în partea de sud a insulei.

În nordul insulei se găsește un obiectiv turistic deosebit. Este vorba despre rezervația Garajonay, transformată în parc național. Vegetația de aici este principala atracție verde a insulei, fiind extrem de bogată, sub aspectul florei. Se găsesc curmali, lauri, palmieri, plante suculente, ferigi, dafini, cactuși și vegetație de junglă. În cadrul rezervației se găsește și cel mai înalt punct al insulei La Gomera, la o altitudine de aproape 1500 metri; poartă numele de stânca Alto și din vârful ei poate fi cuprinsă cu vederea o panoramă copleșitoare asupra întregii insule. Pădurea El Cedro este o bijuterie în sine, apărută cu milioane de ani în urmă, în perioada geologică a Terțiarului; nu cresc cedrii, dar copacii sunt de regulă înalți și viguroși. Pe suprafața pădurii există și un tunel de apă, săpat de localnici în peretele muntelui. În ceea ce privește fauna, parcul adăpostește câteva specii endemice și unele aflate pe cale de dispariție. Specifică este șopârla gigantă. Parcul Garajonay reprezintă o treime din suprafața insulei La Gomera.

Viața religioasă a insulei pare destul de importantă pentru localnici. Există mai multe bisericuțe, dar cele mai importante dintre ele sunt biserica Mănăstirii Santo Domingo și biserica Encarnation.

Biserica Mănăstirii Santo Domingo este construită în apropierea orașului San Sebastian și a fost înălțată în secolul al XVI-lea, constituindu-se într-un obiectiv religios, dar și istoric. Partea interesantă o reprezintă arhitectura acestei biserici mănăstirești, căci este vorba despre un amestec fascinant de mai multe stiluri: italian, gotic și islamic. Biserica are arcade înalte, un aer sobru și plafoane sculptate în stilul Mudejar.

Biserica de la Encarnation este construită în valea orașului Hermigua și închinată Fecioarei Maria. Reprezintă o construcție foarte veche, dar la care s-a lucrat sute de ani la rând. Piatra de temelie a fost pusă în secolul al XVII-lea, dar o sută de ani mai târziu, biserica s-a prăbușit, astfel că au fost reluate lucrările de construcție care s-au încheiat în 1920. Turnul bisericii este foarte înalt și atrage privirile tuturor turiștilor. Biserica este înconjurată de o mică și fermecătoare curte, cu vegetație exotică.

Moara Gofio se numără printre cele mai îndrăgite obiective turistice din insula La Gomera, reprezentând o foarte veche moară unde localnicii măcinau cereale pentru pâinea tradițională. Este vorba despre un aluat din cereale coapte, destul de diferit însă de pâinea europenilor. În vecinătatea morii a fost deschis un mic muzeu dedicat acestei construcții, dar și un restaurant unde turiștii pot gusta aluatul tradițional și vinul local.

O experiență culinară deosebită poate fi trăită și în localitatea Las Rosas, unde se prepară exclusiv bucate tradiționale, păstrate din generație în generație.

Ca și activități turistice, merită participat la o demonstrație de fluierat. Populația băștinașă comunică printr-o limbă specială, fluierată, numită Silbo Gomero, singura limbă fluierată din lume. Nu există cuvinte, ci doar sunete sub formă de fluierături; limba este foarte veche și se predă chiar și în școlile insulei La Gomera. Celebră este și plaja Santiago.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ