In mod surprinzator, la un veac si jumatate de la nasterea marelui scriitor Ion Luca Caragiale, acesta este inca de actualitate, iar operele sale par o descriere cat se poate de recenta si de devotata obiceiurilor urate ale societatii noastre. Printr-o abilitate iesita din comun, scriitorul creioneaza in cel mai realistic mod posibil, caracterul ridicol al tarii noastre, in care primeaza ipocrizia, minciuna, hotia si demagogia din politica romaneasca, mult mai accentuata in preajma campaniilor politice. In creatiile sale sunt construite tipologii care se incadreaza pefect in peisajul vremurilor tulburi ale inceputului de secol XXI. Intalnim la tot pasul situatiile comice si dramatice infatisate de autor, motiv pentru care el este inca viu, fiind in permanenta prezent in vietile noastre.
Locul nasterii marelui scriitor este satul Haimanale, care apartinea la acea vreme de judetul Prahova. Incepand cu anul 1952, atunci cand se sarbatoreau 100 de ani de la nastera sa, satul a fost numit Ion Luca Caragiale si astazi face parte din judetul Dambovita, aflandu-se chiar la limita dintre judetele Prahova si Dambovita. Astfel, nasterea sa are loc in anul 1852, pe 1 februarie. Are origini grecesti prin mama sa, care era fiica unui negustor grec din Brasov. Tatal sau era actor, insa a fost nevoit sa renunte la aceasta profesie, din motive materiale si devine copist, apoi secretar al Manastirii Margineni, in locul careia se afla astazi penitenciarul de maxima securitate Margineni.
La varsta de sapte ani familia Caragiale se muta in Ploiesti, unde tatal lui Ion Luca Caragiale devine avocat. Incepe clasa intai la Biserica Sfantul Gheorghe, din Ploiesti, avandu-l ca dascal pe parintele Marinache, iar clasele II-IV le urmeaza la Scoala Domneasca din Ploiesti. Unul dintre indrumatorii sai este profesorului Bazil Dragosescu, care il impresioneaza in mod special pe scriitor. La terminarea clasei a IV-a, in anul 1864, este primul care termina clasa printre din cei 85 de elevi.
Clasa a V-a o urmeaza in particular, iar gimnaziul il termina in anul 1867 la „Sfintii Petru si Pavel” din Ploiesti, urmand ca intre anii 1868-1870 sa studieze la Conservatorul de Arta Dramamtica din Bucuresti, la clasa de declamatie si mimica, unde il avea ca profesor pe unchiul sau, Costache. In anul 1870 se muta in Bucuresti si devine copist la Tribunalul din Prahova. In anul urmator este copist si sufleur la Teatrul National din capitala. Activitatea literara incepe in anul 1873, cand isi publica lucrarile atat in proza, cat si in versuri in revista Ghimpele, sub semnatura Car sau Palicar. La 1 octombrie 1874, scriitorul Ion Luca Caragiale publica poemul „Versuri” in „Revista Contemporana” si il semneaza cu propriul sau nume.
Incepand cu anul 1876, scriitorul ocupa functia de corector la ziarul „Unirea democratică”, iar din anul 1877 colaboreaza cu „Romania libera”, unde publica un numar de fragmente din opera „Cercetare critică asupra Teatrului românesc” si in aceeasi perioada urmeaza sfatului poetului Eminescu si lucreaza pentru „Timpul”. Atributiile sale aduse dramaturgiei sunt considerabile si inainte de a incepe sa publice valoroasele sale creatii, traduce „Roma invinsa”, o tragedie in versuri, care apartine lui Alexandre Parodi.
In anul 1879 scriitorul Ion Luca Caragiale publica comedia „O noapte furtunoasa”, si citeste la cercul literar Junimea „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, publicata la inceputul anului urmator in „Convorbiri literare”. Hotaraste sa se retraga de la „Timpul” in anul 1881 si este numit revizor scolar pentru doua judete: Neamt si Suceava, apoi, conform dorintei sale, devine revizor pentru Arges-Valcea. In colaborare cu Iacob Negruzzi scrie o piesa de teatru, numita „Hatmanul Baltag”, care este prezentata pe scena in anul 1884, la 1 martie.
In cadrul Junimii, scriitorul Ion Luca Caragiale citeste opera „O scrisoare pierduta”, care este prezentata pe scena in premiera la data de 13 noiembrie, la Teatrul National din capitala, iar printre spectatori se afla regina Elisabeta. Succesul acestei piese a fost urias. In anul urmator are loc reprezentatia comediei „D-ale carnavalului”, care este premiata de catre un juriu in fruntea caruia se afla Vasile Alecsandri. Colaboreaza cu ziarul „Vointa Nationala”, care este condus de Alexandru D. Xenopol, si cu ziarul „Constitutionalul”, pentru publicarea lucrarilor sale politice si literare.
Anul 1896 il gaseste pe scriitorul Ion Luca Caragiale la conducerea suplimentului ziarului „Epoca”, numit „Epoca literara”, lucrand si pentru „Ziua”, revista umoristica „Lumea Veche”, „Adevarul”, Gazeta Poporului”, „Literatura si arta”,”Drapelul”sau „Povestea Vorbei”. Creatiile literare si le publica in „Timpul” si „Convorbiri Critice”, colaborand si cu revista lui Cosbuc si Slavici, numita „Vatra”. Primeste functia de Director General al Teatrului din Bucuresti in anul 1888, la varsta de 36 de ani, insa demisioneaza in anul urmator, si la moartea poetului Mihai Eminescu ii dedica acestuia articolul „In Nirvana”, in care ni se ofera posibilitatea sa il cunoastem pe marele poet prin ochii lui Ion Luca Caragiale.
In anul 1892, relatia dintre scriitor si cercul literar „Junimea” este afectata de doua actiuni ale scriitorului, prima este conferinta acestuia „Gaste si gasti literare”, care a avut loc la Ateneu, iar a doua consta in articolul „Doua note”, prin intermediul caruia il acuza pe Titu Maiorescu de falsificarea creatiilor lui Eminescu. Bineinteles, dificultatile relatiei dintre el si Junimea nu sunt permanente.
Desi in anul 1889 se retrage din gazetarie, infiinteaza, in anul 1893, „Moftul roman”, o revista umoristica care publica si caricaturi si care rezista, cu mici pauze, pana in anul 1902. In paginile revistei se regaseau si valoroasele schite ale dramaturgului. In anul 1901 este publicat volumul „Momente si schite” si tot acum este acuzat de plagiat, de catre C.A. Ionescu-Caion, care sustinea ca drama „Napasta”, prezentata pe scena pentru prima data in anul 1890, este copiata de la un scriitor maghiar. In anul 1902 castiga procesul in fata lui Ionescu-Caion, demonstrandu-se ca scriitorul maghiar nici macar nu exista.
O alta scriere reprezentativa a lui Ion Luca Caragiale este „1907, din primăvară până-n toamnă”, publicata in ziarul „Die Zeit” din Viena, in care, intr-o maniera dura, scrie despre situatia trista a tarii din acele vremuri. Ramane stabilit la Berlin, din anul 1905, iar in anul 1912 se stinge din viata, pe 22 iunie, fiind victima unui atac de inima. Moare la Berlin, iar dupa cinci luni ii este adus sicriul in tara si este inhumat la cimitirul Bellu. Opera sa cuprinde atat cele 8 comedii si drama „Napasta”, cat si numeroase nuvele, povestiri, schite, articole literare si politice si doua parodii, care oglindesc, intr-o maniera obiectiva, defectele societatii noastre, ramanand criticul sincer al neamului nostru.
