La 6 iunie 1871 se năștea la Botoșani istoricul Nicolae Iorga, fiul avocatului Nicu Iorga și al Zulniei. Va urma cursurile gimnaziale în Botoșani, iar cele liceale în Iași, la Liceul Național. Cunoștea limbile clasice şi franceza, spaniola și italiana.
Se va înscrie la facultatea de Litere a Universității din Iași, la secția istorico-literară. Cu sprijinul lui A. D. Xenopol își va da licența la 19 ani, după doar un an de studiu, absolvind facultatea cu „Magna cum laude” și fiind sărbătorit de profesori cu un banchet. Sprijinit de aceștia, pleacă cu bursă la studii în Italia.
La sfârșitul anului 1892 se află la Paris, urmând cursurile de la „Înalta Școală de Științe Politice”. Cu lucrarea sa de istorie universală asupra lui Philippe de Mezieres obține titlul de elev diplomat al „Înaltei Școli de Științe Politice” din Paris. La vârsta de 23 de ani își susține doctoratul despre Thomas al treilea, marchiz de Saluzzo la Leipzig.
Opera savantului Iorga
Nicolae Iorga este considerat cel mai mare istoric român și pe drept cuvânt: 12.755 de articole, 4.963 de recenzii și 1003 de volume, scrise în doar 69 de ani, cât a trăit.
În 1893 apare la Iași prima sa carte, „Schițe din literatura română”.
În călătoriile sale Iorga a căutat mereu în arhivele Europei și documentele referitoare la români. Vor fi publicate: „Amintiri din Italia” și „Alte fragmente cu privire la istoria românilor adunate din depozitele de manuscrise ale apusului”; „Studii și documente cu privire la istoria românilor” în 25 de volume, de-a lungul anilor 1901 – 1913; „Istoria lui Mihai Viteazul pentru poporul românesc”, „Scrierile Cantacuzinilor”, „Documente privitoare la Constantin–Vodă Brâncoveanul”, „Fragmente de cronici și știri despre cronicari”.
În 1902 va apărea volumul „Sate și preoți din Ardeal”, iar în 1903 „Cuvinte adevărate”, „Cărți domnești, zapise și răvașe”. În 1904, la împlinirea a 400 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, îi apare cartea „Istoria lui Ștefan cel Mare povestită neamului românesc.”
O altă scriere importantă este „Istoria românilor” în 10 volume, publicată pe parcursul anilor 1936 – 1939.
Scrierile sale acoperă monografii, poezii, drame istorice, călătorii, memorii etc..
Nicolae Iorga a fondat reviste precum: Neamul Românesc, Cuget Clar, Floarea Darurilor etc.. Revista „Sămănătorul” l-a avut la început ca teoretician, apoi ca director în 1905.
Onoruri și diplome
Participă în 1913 la Congresul de istorie de la Londra. Un an mai târziu înființează împreună cu V. Pârvan și G. Murgoci „Institutul de studii sud-est europene”. Continuă să-i apară numeroase alte lucrări istorice. În 1917 se refugiază la Iași, iar în 1918 la București.
În 1919 este ales deputat. Între activitatea sa politică și universitară, îi apar în țară și în străinătate numeroase scrieri. În 1926 savantul ține lecții la Sorbona, apoi conferințe în Danemarca, Suedia, Italia, Spania, Portugalia.
În 1930 întreprinde o vizită în America, în același an devenind „Doctor Honoris Causa”. Participă la Atena la Congresul internațional de studii bizantine. Este sărbătorit în 1931 cu prilejul a 60 de ani. Este ales „Doctor Honoris Causa” al Universității din Roma și din Bratislava. În 1933, istoricul, impresionat de asasinarea lui I.G. Duca, condamnă bestialitățile legionarilor. În 1934 continuă să publice și să susțină conferințe în țară și peste hotare.
La Paris, a primit „Legiunea de onoare” şi titlul de membru corespondent al Academiei din Chile.
A fost căsătorit cu Maria Tasu din 1890 până în 1900, după care s-a recăsătorit cu Ecaterina Bogdan în 1901. Mulți dintre copiii lui au murit la vârste fragede, cunoscându-se doar viața a șase copii.
Ca om politic, Iorga a fost un naționalist moderat și apărător al țărănismului, militând pentru educarea maselor. A fost, împreună cu Alexandru C. Cuza, fondatorul Partidului Naționalist Democrat. A fost deputat, senator, președinte al Senatului, ministru de interne, ministru al educației naționale etc.. Fiind împotriva fascismului, a sprijinit regimul instaurat de Carol al II-lea, în rolul de consilier regal, din 1938 până în 1940.
Asasinarea lui Iorga
Funcția de consilier regal a declanșat o dispută între el și Corneliu Zelea Codreanu. În urma unei scrisori primite de Iorga de la căpitan, acesta îl va acuza la parchet pentru incriminare. Regimul autoritar s-a folosit de această acuzație și a fost arestat. În ciuda unor scrisori trimise de Iorga pentru suspendarea procesului lui Corneliu Zelea Codreanu, acesta din urmă a fost ucis în noaptea transportării sale de la Râmnicu Sărat la închisoarea Jilava.
Considerat a fi vinovat de moartea căpitanului Corneliu Zelea Codreanu, în noaptea 27 – 28 noiembrie 1940 legionarii îl torturează pe Nicolae Iorga, îl batjocoresc și ucid în locuința primarului legionar din comuna Teișani – Prahova. Corpul său a fost găsit aruncat desfigurat și mutilat, împușcat de 9 cartușe pe o miriște pe marginea șoselei Ploiești – Strejnic.
