In frumoasa lume a baletului, Lacul lebedelor de Pyotr Ilyich Tchaikovsky reprezinta cea mai cunoscuta opera a tuturor timpurilor. Aceasta a fost compusa initial in patru acte intre anii 1875-1876, fiind inspirata de folclorul si povestile populare rusesti. Lacul lebedelor prezinta frumoasa poveste a unei tinere printese pe nume Odette, care a fost transformata in lebada printr-un blestem.
Lacul lebedelor – scurta istorie
Povestea din spatele deosebitei opere este una cat se poate de interesanta si a reprezentat de-a lungul timpului subiectul de discutie al multor critici. Unul dintre fondatorii baletului rusesc, Fyodor Lopukhov, a numit Lacul lebedelor drept o opera nationala, avand in vedere simbolistica centrala – lebada, deoarece simbolul acesteia este foarte des intalnit in lirica populara; mai mult decat atat, atat subiectul operei cat si imaginea lebedelor reprezinta ideea dragostei vesnice in cultura Rusiei. Una dintre cele mai frumoase povestiri folclorice rusesti, “Rata alba”, a influentat intr-o foarte mare masura “Lacul lebedelor”. Mai mult decat atat, contemporanii lui Tchaikovsky au afirmat ca acesta a prezentat de-a lungul vietii un mare interes pentru viata lui Ludwig II al Bavariei, a carui tragica poveste este simbolizata prin lebada din opera lui Tchaikovsky.
In ceea ce priveste modul in care opera originala a fost conceputa nu se cunosc foarte multe detalii. O prima teorie sugereaza ca opera a fost scrisa de catre Vladimir Petrovich Begichev. Doua dintre rudele lui Tchaikovsky, si anume nepotul sau Yuri Lvovich Davydov si nepoata sa, Anna Meck-Davydova, afirma ca renumitul compozitor a creat o mica opera asemanatoare in 1871, dezvoltand laimotivul lebedei.
Opera a fost pusa in scena pentru intaia oara pe data de 4 martie a anului 1877, rolul principal fiindu-i atribuit balerinei Pelageya Karpakova. Spectacolul a fost gazduit de celebrul Teatru Balsoi. Premiera operei nu a fost deloc primita cu critici pozitive ci, din contra. Criticii au fost pe deplin nemultumiti atat de prestatia balerinilor, cat si de orchestra si decor, existand totusi si voci care l-au incurajat pe Tchaikovsky, putine la numar ce este drept. Criticile negative s-au datorat si faptului ca baletul nu era tocmai popular, criticii considerand dansul total neadecvat, lipsit de imaginatie, muzica prea zgomotoasa si mult prea pompoasa si complexa pentru a putea fi pusa in scena.
Chiar daca primul spectacol nu a reprezentat nici de departe un succes, opera a continuat sa fie pusa in scena. Pe data de 26 aprilie a anului 1877, una dintre cele mai importante balerinei ale Rusiei, Anna Sobeshchanskaya, debuteaza pe scena teatrului Balsoi interpretand rolul lui Odette/ Odile in “Lacul lebedelor”. Nici aceasta nu a fost multumita de muzica si nici de coregrafie.
De-a lungul timpului, coregrafia pentru “Lacul lebedelor” cunoaste numeroase schimbari, considerandu-se ca toti coregrafii de exceptie din lumea baletului au adus cate o mica modificare, influentand intr-un sens pozitiv evolutia acestei opere de exceptie.
Lacul lebedelor – cand dragostea invinge totul
Dupa cum am mentionat si in randurile de inceput ale acestui articol, “Lacul lebedelor” prezinta povestea unei printese care a fost transformata intr-o lebada. In randurile care urmeaza vom face o scurta prezentare a personajelor principale.
Printesa Odette este personajul principal al operei. Fiica lui Von Rothbart, Odile, este interpretata de aceeasi balerina. Odile reuseste sa il faca pe printul Siegfried sa creada ca este Odette, in asa fel incat acesta ii este necredincios iubitei sale. Printesa Odette cade sub blestemul vrajitorului Von Rothbart, astfel incat aceasta este vrajita sa se tranforme in lebada pe timpul zilei, fiind capabila sa isi recapete trupul omenesc doar in timpul noptii. Sub aceeasi vraja au cazut mai multe fete iar de-a lungul actiunii acestea au numit-o pe Odette regina lor. In timpul zilei, Odette traia pe un lac, de asemenea fermecat, format din lacrimile mamei sale in momentul in care Rothbart a rapit-o pe tanara printesa. Motivele pentru care Rothbart a rapit-o si a fermecat-o pe Odette nu sunt dezvaluite. Insa, pentru ca blestemul sa poata fi rupt, puterea dragostei eterne dintre Odette si un tanar care ii va ramane loial este cheia. In caz contrar, Odette va ramane pe veci o frumoasa lebada.
Intr-o buna zi, tanarul Print Siegfried, in timp ce se afla la vanatoare, trece pe langa lacul fermecat si o observa pe Odette in timp ce se transforma din lebada in om. Printul este de-a dreptul fermecat de frumusetea tinerei incat se indragosteste pe loc de ea. Spunandu-i trista poveste, Siegfried jura sa o iubeasca pe veci si sa ii ramana credincios si o invita la un bal la castel pentru a o putea cere oficial in casatorie. Cei doi isi petrec intreaga noapte impreuna, dansand si jurandu-si dragoste eterna, pana in zorii zilei cand Odette este nevoita sa se intoarca la fermecatul lac.
La bal sosesc Rothbart si fiica sa Odile care, sub vrajile tatalui sau, preia asemanarea lui Odette, in incercarea lui Rothbart de a-l face pe tanarul print sa cada in capcana si sa o insele pe cea de care s-a indragostit. Siegfried danseaza cu Odile crezand ca este Odette si nu o vede pe cea din urma trecand pe langa fereastra in incercarea de a-l avertiza in privinta planului malefic pus la cale de catre cel care a fermecat-o. Planul lui Rothbart este o reusita in momentul in care Siegfried ii jura dragoste eterna lui Odile, crezand ca este Odette.
Siegfried afla ca a fost inselat si alearga inspre lac cerandu-i lui Odette sa il ierte pentru ceea ce a facut. Desi il iarta, Odette ii marturiseste ca acum se afla pentu totdeauna sub blestemul lui Rothbart, iar singura modalitate prin care poate scapa de acesta este moartea. Cand Rothbart apare, Odette se arunca in lac, iar Siegfried o urmeaza, sacrificandu-se pentru iubirea lor eterna. Puterile vrajitorului sunt distruse, iar restul lebedelor sunt eliberate de sub vraja. La rasaritul soarelui, Odette si Siegfried sunt prezentati ca urcand spre Rai, iar dragostea lor va ramane pura si vesnica.
Printul Siegfried este personajul masculin principal, un personaj cu adevarat incantator. In timp ce petrecea pentru a sarbatori cei 21 de ani impliniti, Regina isi face aparitia si ii spune ca a sosit timpul sa se casatoreasca, insa tanarului print nu ii surade ideea deloc. Totul pana cand o zareste pe frumoasa Odette, iar viata sa se schimba.
Odile este fata malefica a vrajitorului Rothbart, prezenta in actul al III-lea. In unele variante, Odile este cunoscuta sub numele de “Lebada neagra”.
Von Rothbart este eroul negativ al operei. In timpul spectacolelor, Rothbart nu apare in forma umana, ci sub forma unei mici pasari.
Frumoasa poveste a reprezentat si subiectul unor productii cinematografice de exceptie, una dintre acestea fiind “Black Swan” (Lebada neagra), care prezinta intr-un mod inedit povestea unei tinere balerine, ideala pentru a o interpreta pe Odette (White Swan), insa care trebuie sa reuseasca sa o interpreteze si pe Odile (Black Swan).