Linia Maginot, aflata in apropiere de Wissembourg, in Franta, mai cu seama la granita Frantei cu Germania, consta intr-un sistem de fortificatii defensive, acestea construindu-se din dorinta de a apara teritoriile franceze. Strategii militari aveau deja experinta Primului Razboi Mondial, drept pentru care au cautat sa reduca numarul pierderilor de vieti omenesti la viitoare provocari de acest fel. In plus, francezii trebuiau sa raspunda intr-un fel si tehnicile de razboi moderne si, in aparenta, imbatabile. Astfel, dupa mai multe intalniri si dezbateri, in anii 1920, s-a hotarat ridicarea unui scut defensiv la frontierea cu Germania, zidurile fiind botezate dupa numele ministrului de Razboi de atunci, Andre Maginot.
Lucrarile de constructie la forturile de pe linia Maginot au fost demarate in anul 1930, acestea fiind finalizate aproape in totalitate in anul 1940, an in care Germania a si trecut granita, invadand Franta. Important de mentionat este ca Maginot nu a fost o simpla linie de aparare, ci era mai degraba o serie de pozitii fortificate, unite intre ele, in aceste puncte strategice aflandu-se soldati cu mitraliere si artilerie care, conform calculelor ministerului de Razboi din Franta, ar fi oprit atacurile germanilor.
In plus, pe langa fortificatii de la suprafata, aici s-au mai construit si un complex mare de incaperi ce urmau sa adaposteasca oameni si arme. Instalatii respective fusesera facute la adancimi de pana la 29 de metri, iar singurul indiciu pe care inamicii il puteau vedea era reprezentat de buncarele de ciment de la suprafata. Tot acest complex era sustinut de alte cateva complexe sau mici baze, daca vreti, cum ar fi Ouvrage Schoenenbourg din Alsacia.
De pilda, Schoenenbourg era o fortareata subterana ce functiona in mod autonom, intrucat avea un generator electric, rezervor de apa, incaperi ce erau folosite ca bucatarii, dar si servicii medicale aproape complete. Mai mult decat atat, baracile subterane ale infanteriei erau unite de pozitiile de tragere, aflate chiar in prima linie, de o retea vasta de galerii ce avea o lungime de 3 kilometri. Aceasta retea era echipata cu mortiere si mitraliere, in definitiv, cu artilerie grea.
Din fericire pentru francezi, forturile Maginot au reusit sa respinga atacurile germane din anul 1940, insa acest succes pentru francezi, ingregistrat pentru francezi in aceasta zona, a fost insotit mai apoi de un esec, armata germana reusind intr-un final sa patrunda in Franta prin regiunea belgiana a Ardenilor. Francezii au facut atunci o greseala care i-a costat mult, crezand ca aceasta regiune nu este potrivita pentru folosirea tancurilor.
Totodata, s-a ocolit si acest sistem de forturi. In sfarsit, dupa incheierea celui de al Doilea Razboi Mondial, linia Maginot, respectiv sistemul de forturi, a fost abandonat in mare parte, chiar daca unele fortificatii, cum ar fi Shoenenbourg, au fost deschise publicului larg. Cu toate ca autoritatile nu au manifestat un interes crescand vizavi de fortificatiile de pe linia Maginot, din motive de neinteles – sau poate dintr-un orgoliu nationalist –, acest loc ramane incarcat de istorie, mai ales ca reprezinta inceputul unei perioade de cumpana pentru poporul francez si nu numai.