Sunt de zece zile în Croația, această țară pe care mi-am dorit de câțiva ani să o vizitez, o țară absolut superbă, care m-a surprins în fiecare zi cu ceva nou, chiar dacă avusesem așteptări mari, setate involuntar, după multă vreme de documentări, de articole citite, de planuri făcute, de fotografii văzute.
Luna august e, cu precădere, timpul de vacanță în care drumurile noastre duc către mare, pentru Puștiul de șase ani (tocmai împliniți zilele acestea), căruia îi face bine aerul de la malul mării și pentru bucuria lui greu de egalat într-un altfel de mod, pentru noi, adulții, dornici de relaxare și timp de făcut nimic altceva decât lenevit, în unele cazuri sau de vizitat, de descoperit, în altele. Însă, pentru că nu mi-au fost niciodată tocmai pe plac vacanțele gen plajă – masă – pat de hotel (deși, da, au și vacanțele all inclusive sensul lor, dar în nici un caz atunci când călătorești la modul low budget așa cum o fac eu de câțiva ani), ci mi-e musai să fie o îmbinare de activ cu pasiv, am ales să facem din călătoria aceasta un loz câștigător pentru toată lumea.
Lacul Balaton
O călătorie cu mașina, cea mai facilă variantă pentru ceea ce aveam noi în plan. Un pas mic în România, doar de la Baia Mare spre vama Petea, de lângă Satu Mare, o traversare pe partea cea mai lată a Ungariei, cu scurtă oprire la Lacul Balaton (și-acolo, tot o premieră pentru mine, tot o impresie frumoasă rămasă în urmă) și-apoi o mare parte din Croația, partea de interior a țării, toată zona Kvarner și nordul Dalmației.
Parcul Național Lacurile Plitvice
Lacurile și cascadele de la Parcul Național Plitvice au fost locurile unde ne-am oprit două zile și-am experimentat și cazarea într-un camping adevărat, cu atât de multe rulote câte n-am văzut în toată viața mea, cu atât de mulți oameni din toate părțile lumii, veniți, la fel ca și noi, să se închine în fața măreției naturii, să se bucure de ceea ce croații au știut să exploateze într-un mod extrem de eficient în acea zonă, atrăgând mii de turiști în fiecare zi. Plitvice e un loc al frumuseții la superlativ care ne-a umplut sufletele (și cardul aparatului foto) cu o natură splendidă.
Am ales să facem aproape toată călătoria evitând autostrăzile (doar Ungaria cea anostă și plată am traversat-o pe autostradă) și ne-am felicitat la fiecare kilometru parcurs pentru această decizie. Drumurile Croației sunt într-o stare impecabilă și peisajele îți taie respirația adeseori. De la Zadar, din Dalmația de nord, orașul unde-am staționat câteva zile la mare, spre Rijeka, portul cel mare al Croației, în golful Kvarner, de unde urma să schimbăm direcția către Zagreb, a fost cel mai frumos drum pe care-am șofat eu vreodată.
Localitatea Senj
300 de kilometri de fabuloasă îmbinare de munte cu mare, ape limpezi de turcoaz și creste semețe, golfuri fermecătoare, plaje sălbatice sau precar amenajate, peisaje de la înălțimi amețitoare, localități pierdute pe coame de deal, parcă uitate-n istorie, toate au făcut ca drumul nostru să dureze două zile, absolut de poveste.
Zadar, Dalmația de Nord
Orașele și satele de pe coasta Adriaticii pe care le-am văzut, Zadar, Nin, Starigrad, Senj, Novi Vinodolski, Crikvenika, apoi Rijeka, Bakar și Opatija, toate locurile în care-am campat, în care ne-am oprit să ne plimbăm pe străduțe înguste, sau locuri în care ne-am lăsat chemați de muzica mării, toate au avut povești deosebite să ne spună. Povești care sunt, încă, prea învălmășite în suflet, în minte, au nevoie să se așeze, să capete contur și apoi să prindă glas.
Plaja Jadranovo, zona Kvarner
Ieri, 25 august, drumurile ne-au purtat dinspre coasta Adriaticii spre partea de centru a țării, spre capitala Croației, Zagreb. De la Rijeka, la Zagreb, cei aproape 200 de kilometri, tot așa, pe lângă autostradă, au fost impresionanți. Am trecut prin zonele cele mai înalte ale țării, prin sate de munte care ne-au bucurat ochii cu casele frumoase, aranjate, toate cu flori, cu dealurile verzi și împădurite, cu drumurile ca-n palmă, cu panoramele înalte impresionante.
Lacul Lokve, Croația montană
Dacă partea de coastă a Croației era cumva previzibilă, pentru că știam multe despre ceea ce Croația înseamnă ca și destinație de plajă, partea de munte a fost o adevărată surpriză. Una care m-a făcut să mă simt în largul meu, om crescut între dealuri, cu muntele în suflet. Serpentinele cu înclinație mare, dese și spectaculoase, cu panorame largi, mi-au adus aminte de casă, de împrejurimile Băii Mari. Aerul tare, rece, ne-a luat pe nepregătite și-am simțit, dintr-o dată, c-a venit toamna. Plecasem de la malul mării unde dimineața ne luasem rămas bun cu o ultimă bălăceală în apele azurii ale unei plaje mici și uitate de lume, de lângă Rijeka și ne-am trezit, pe la amiază, că vara a rămas în urmă, că toamna își deschide larg brațele să ne primească și hainele noastre subțiri nu ne sunt de prea mare ajutor.
Zagreb, unde suntem de ieri, a fost o altă frumoasă surpriză a acestei țări și m-am bucurat pentru c-am decis să ne oprim două zile și aici. L-am descoperit azi în cel mai frumos mod posibil, din șaua bicicletelor închiriate. Și-au fost multe ore în care am pedalat, alinând dorul de mers pe bicicletă pe care-l purtam în suflet. Și-am vizitat, și-am admirat, și ne-am bucurat. O capitală mică, cochetă, a oamenilor de toate etniile, a tramvaielor și-a muzeelor.
Zagreb
Ne mai rămâne un pic de timp din această mică vacanță mare, un strop de Croația pe care-o voi părăsi cu un dor pe care-l simt deja, încă aici fiind, crescând în suflet, cu o oprire în Ungaria, în Budapesta cea veșnic îmbrăcată în straie de sărbătoare și-apoi un drum lung și anevoios spre țară (da, drumurile către casă ne sunt mereu mai greu de parcurs, mai lungi, mai anoste).
Așadar, Croația e o țară care capătă notă maximă de apreciere din partea mea și vor urma o serie întreagă de articole despre locurile ei frumoase care merită vizitate, despre turismul care a devenit ocupație de căpătâi pentru această țară, despre oameni și locuri, despre experiențe și trăiri. Povești – omagiu pentru o țară de poveste.
Localitatea Bakar