Mănăstirea Camaraseasca, al cărei hram este “Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, este aşezată pe malul drept al Gilortului, lângă localitatea Târgu Cărbuneşti din judeţul Gorj. A fost folosită drept cetate de apărare şi că loc de refugiu, atunci când turcii şi haiducii au atacat zona în care se afla.
Biserica de la Mănăstirea Cămărășeasca a fost construită în anul 1780, avându-l drept ctitor pe polcovnicul Mihail Colțescu. Evenimentul a avut loc în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti.
Având în vedere că acele vremuri erau destul de zbuciumate, biserica a fost văzută ca o mică fortăreaţă: zidurile înconjurătoare erau groase de un metru, existau creneluri pentru tragere, au fost ridicate cămăruţe pentru provizii şi pe zidul din nordul pronaosului a fost pusă o scară. Mai mult, a fost săpat un tunel subteran, care pornea din pronaos şi ajungea pe malul drept al râului Gilort. Tunelul s-a surpat în anul 1946, însă în momentul actual se pot vedea câteva urme ale sale.
Biserica a fost ridicată după un plan în formă de corabie, iar zidurile sale masive sunt făcute din cărămidă. Stâlpii ornamentali pe care este aşezat pridvorul duc cu gândul la stilul lui Constantin Brâncoveanu, mai ales că au arcadele în semicercuri.
Există o singură turlă, caracteristică a aşezărilor religioase din secolul al XVII-lea. Boierii s-au ocupat întotdeauna de mănăstire, căreia i-au dăruit tot felul de obiecte religioase şi cărţi vechi, însă multe dintre ele au dispărut cu timpul.
Primele lucrări de restaurare ale Mănăstirii Cămărășeasca îi aparţin lui Toma Cămărășescu, care a fost fiul Anicăi Colțescu, ultimul urmaş al ctitorului aşezării religioase.
Pe lângă reparaţii, Toma are grijă să nu îi lipsească niciun obiect liturgic care să asigure buna funcţionare a vieţii monahale. După ce el moare, fiul său, Nissa Cămărășescu, rămâne să aibă grijă de ea. A fost conducătorul străjerilor din România, iar în timpul lui Carol al II-lea, a reparat acoperişul şi a refăcut zidurile înconjurătoare.
Biserica Mănăstirii Cămărășeasca a fost pictată în frescă, în stilul neobizantin. Scenele biblice se remarcă prin frumuseţea culorilor, iar portretele ctitorilor sunt la intrarea în pronaos. Pictura nu a fost niciodată restaurată, pentru că în biserică au avut loc puţine slujbe, iar fumul nu a degradat-o.
Câteva lucrări de reconsolidare au avut loc în anii 1960, la iniţiativa preotului de atunci. Însă venirea la putere a comuniştilor a făcut ca ea să fie părăsită – averea boierilor a fost confiscată, iar aşezarea religioasă a fost desfiinţată şi transformată în grajd pentru vite şi apoi în CAP.
Viaţa monahală de la Mănăstirea Cămărășeasca a fost reluată abia în anul 1994. Mănăstirea a primit şi un al doilea nume, în cinstea sfântului al cărui hram îl prăznuieşte. Aşadar, ea mai este cunoscută drept Mănăstirea Ioan Botezătorul – Cămărășeasca.
Cei care s-au ocupat de refacerea ei au găsit-o într-o stare avansată de degradare, însă au reuşit să o repună pe picioare. Astăzi, este una dintre cele mai frumoase mănăstiri ortodoxe de maici din România.
Împrejurimile mănăstirii, cu peisajele pitorești ale râului Gilort și ale pădurilor din apropiere, oferă un cadru ideal pentru reflecție și meditație. Această armonie între natură și spiritualitate atrage nu doar pe cei în căutare de liniște, ci și pe cei pasionați de ecoturism și drumeții.
