La 48 de kilometri de Craiova, pe drumul ce leagă oraşul de Bechet, se află Mănăstirea Sadova, unul dintre lăcaşurile de cult ale domnitorului Matei Basarab. Mănăstirea se află în satul cu acelaşi nume, fondat cândva în primele decenii ale secolului al XVI-lea.

Prima atestare documentară a acestei mănăstiri datează din anul 1530, când Vlad Voievodul Înecatul îi dăruieşte mănăstirii două sate. În urma acestui hrisov, specialiştii au stabilit că lăcaşul a fost ctitorit în vremea lui Radu de la Afumaţi şi că era o obşte de călugări. Dacă despre începuturile Mănăstirii Sadova lucrurile nu sunt foarte clare, se ştie sigur că, în anul 1633, Matei Basarab a rectitorit-o.

Pisania mănăstirii, care s-a pierdut între timp, scotea în evidenţă faptul că această aşezare era printre primele ctitorite de “cel mai mare ctitor bisericesc al neamului nostru”, aşa cum a fost numit Matei Basarab de istoricul Constantin C. Giurescu. Voievodul a înzestrat mănăstirea cu tot ce avea nevoie: i-a dat două moşii, mori de apă, vii, dar şi rumâni (ţărani aserviţi familiilor nobiliare) şi ţigani. În urma acestor lucruri, mănăstirea a cunoscut o perioadă de înflorire, care s-a terminat însă imediat după moartea ctitorului ei.

În anul 1655, Mănăstirea Sadova este jefuită, hoţii luând în special cărţile domneşti. Acest eveniment a avut loc în contextul răscoalei dorobanţilor împotriva boierilor, aceştia din urmă fiind jefuiţi şi ucişi. Urmează o perioadă săracă din punct de vedere al menţionării lăcaşului în documentele vremii.

Cu toate acestea, se ştie că ajunsese să fie considerat o mănăstire mare din ţară. Mai mult, aceasta nu a fost închinată unei lavre de pe Muntele Athos sau din Țara Sfântă, aşa cum se obişnuia. A fost o mănăstire liberă până în anul 1761 când, din cauza degradării, a fost închinată Mitropoliei de la Bucureşti.

Mănăstirea Sadova a fost o mănăstire fortificată, având o importanţă strategică deosebită. Fiind plasată chiar lângă Dunăre, a jucat un rol important în timpul luptelor dintre români, turci, ruşi şi austrieci, care s-au dus pe teritoriul dintre Bechet şi Craiova. Însă aceste lupte şi alte răscoale din zonă şi-au pus amprenta: anul 1792 a găsit mănăstirea într-o stare avansată de degradare, iar primele lucrări de restaurare nu au întârziat să apară.

Secolul al XIX-lea vine cu noi lucrări de refacere a Mănăstirii Sadova. În primul rând, Alexandru N. Şutul o scuteşte de taxele pe care trebuia să le dea. Apoi, Teodorake Orășanu, arendaşul moşiilor din sat, repară zidurile, pune un acoperiş şi oferă mănăstirii căpriori.

În anul 1850, stareţ devine Dionisie Romano, care va avea o grijă deosebită de acest lăcaş: a reparat bolniţa şi chiliile, a adus veşminte, cruci, vase şi cărţi bisericeşti, a organizat o bibliotecă cu cărţi în limbile română, franceză şi greacă şi a înfiinţat o şcoală pentru călugări, dar şi pentru copiii nevoiaşi din jurul mănăstirii.

Mănăstirea Sadova începe să îşi piardă din strălucire odată cu secolul al XX-lea. Înfăţişarea ei a suferit multe modificări neinspirate, iar cea schimbată se poate vedea şi în zilele noastre.

Cu toate că, în timpul regimului comunist, sunt înfiinţate o ţesătorie şi un atelier de covoare, celebrul decret din 1950 schimbă lucrurile: trei ani mai târziu, mănăstirea este desfiinţată şi transformată în biserică de parohie. Abia în anul 1992 s-a reluat viaţa monahală, trăind aici când măicuţe, când călugări. În prezent, la mănăstire, se află cinci călugăriţe care ascultă de duhovnicul Pahomie Moise.

Institutul Naţional al Patrimoniului a inclus Mănăstirea Sadova pe lista monumentelor istorice, fiind considerat un important monument regional. Dacă şi-ar fi păstrat înfăţişarea iniţială, este foarte probabil ca aşezarea să fi fost inclusă în categoria Tezaur, cea mai importantă.

La începutul existenţei sale, mănăstirea era o adevărată fortificaţie: zidurile înconjurătoare formau un pentagon neregulat şi aveau o înălţime de şase metri. Şanţul de apă izola mănăstirea, iar peste acesta era pus un pod cu scripete, ridicat noaptea pentru a preveni eventualele atacuri. Din păcate, astăzi nu se mai văd decât nişte ruine.

Mănăstirea Sadova este deschisă în fiecare zi, atât pentru cei care vor să participe la slujbe, cât şi pentru cei care vor doar să o viziteze. Chiar dacă obştea nu este una numeroasă, măicuţele îi primesc cu multă dragoste pe toţi cei care vin aici.

Mănăstirea Sadova a servit de-a lungul secolelor ca un important centru de copiere și păstrare a manuscriselor religioase și istorice, contribuind semnificativ la conservarea identității culturale și spirituale a regiunii. Astăzi, ea continuă să fie un loc de pelerinaj și meditație, atrăgând vizitatori din toate colțurile țării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.