Mănăstirea Slănic se găseşte în satul cu acelaşi nume din comuna Aninoasa, judeţul Argeş. Informaţii exacte despre data înfiinţării nu sunt cunoscute, însă tradiţia locului menţionează faptul că un prim schit a fost ridicat de domnitorul Vlad Ţepeş în secolul al XV-lea.

Prima atestare documentară a schitului de la Slănic datează din anul 1679, însă astăzi nu a mai rămas decât o cruce de piatră care să amintească de acesta. A mai fost menţionat de câteva ori în anumite documente, unele scriind că biserica era din lemn, însă până la începutul secolului al XX-lea nu există multe informaţii.

Începutul istoriei Mănăstirii Slănic de astăzi este legat de anul 1916, atunci când monarhul Irinarh Pulpea, născut în Slănic, a ales să-şi ducă existenţa în shiastrie. Şi-a construit o micuţă colibă în poiana în care ştia că fusese cândva un schit, fiind adăpostit de vremurile neliniştite pricinuite de Primul Război Mondial. Şase ani mai târziu, ieromonahul Isidor Ghimpețeanu decide să îi ţină companie pustnicului.

Cei doi au început să construiască biserica mare a mănăstirii, închinată Maicii Domnului. Nu a fost deloc uşor să o facă, deoarece singura cale de acces era o potecă abruptă din pădure, lungă de trei kilometri. Mergeau zilnic până în sat şi înapoi, uneori ajutaţi de măgăruşi, pentru a aduce materialele de construcţie necesare. Au trecut opt ani până când lăcaşul religios a fost gata – în anul 1930, a fost oficiată slujba de sfinţire.

Deşi lucrurile păreau să meargă pe un făgaş bun, au trecut încă 14 ani până când viaţa monahală de la Mănăstirea Slănic a început să prindă rădăcini. Acest lucru a avut loc odată cu venirea stareţului Vitimion Nițoiu, care a organizat viaţa monahală după tradiţia mănăstirească şi regulile monahale. A fost ajutat de un tânăr de 18 ani, care neştiind ce să facă în viaţă, l-a rugat pe Sfântul Nicolae să-l îndrume. Aşa a ajuns la schit, unde stareţul l-a rugat să devină ucenicul său. Acesta a acceptat şi aşa a ajuns să fie cunoscut drept părintele arhimandrit Teofil Badoi.

Nu au dus deloc o viaţă bună – schitul era destul de departe de sat, iar curent electric au avut abia la începutul anilor 1990. Cu toate acestea, cei doi călugări nu s-au dat bătuţi, ba chiar din puţinul pe care îl aveau îi ajutau pe săteni, cumpărându-le o capră sau o vacă. Atunci când a fost dat decretul comunist în 1959, stareţul a rămas singur, pentru că ucenicul său s-a retras într-un alt sat. Autorităţile au mers atât de departe, încât l-au pus să semneze un act care menţiona faptul că dacă se întoarce la Slănic, o să fie împuşcat. A fost umilit şi terorizat de securişti, însă, cu toate acestea, îşi risca în fiecare noapte viaţa pentru a participa la slujbele de la schit.

Cu ajutorul patriarhului Justinian Marina, monahul Teofil Badoiu a putut să se reîntoarcă la Slănic, unde a fost ales stareţ. Lucrurile au început să se schimbe în bine după căderea regimului comunist, când schitul a devenit Mănăstirea Slănic. Astăzi, cei câţiva vieţuitori continuă să ducă viaţa monahală stabilită de primul stareţ. Pe lângă rugăciune, ei îşi duc existenţa cu ajutorul celor două lacuri cu peşte, dar şi a unei livezi de meri. Credincioşii sunt aşteptaţi zilnic, însă nu este una dintre cele mai vizitate mănăstiri, din cauza drumului – în timpul iernii sau atunci când plouă foarte mult, e foarte posibil să fie blocat.

Biserica cea mare de la Mănăstirea Slănic a fost construită în anul 1991, pe locul primei biserici în care călugării au slujit mai bine de 50 de ani. Aceasta a fost finalizată în anul 1994, iar astăzi nu se ţin slujbe în ea, deoarece se află în curs de pictare. Slujbele se ţin în cea de-a doua biserică, al cărei hram este „Schimbarea la Faţă” şi care a fost ridicată în anul 1980. Deşi acest lucru s-a întâmplat în plină perioadă comunistă şi aceştia au vrut să o dărâme, monahul Teofil a reuşit să o salveze. În această biserică, se află două racle cu părticele din moaştele unor sfinţi că Irina, Haralambie, Andronic, Antonie de la Iezeru sau Tecla. Mănăstirea are şi un paraclis, închinat Sfântului Calinic de la Cernica, ridicat tot în timpul regimului lui Ceauşescu.

La Mănăstirea Slănic a fost amenajat şi un mic muzeu, iniţiatorul fiind acelaşi părinte Teofil Badoiu. Muzeul se află în casa în care a locuit acesta şi cuprinde albume cu fotografii făcute la diverse evenimente ale lăcaşului, o colecţie de icoane şi cărţi vechi, obiecte personale ale părintelui Teofil, dar şi suvenire aduse din Ierusalim. De asemenea, sunt păstrate şi obiecte ca racle pentru moaşte sau crucifixe din lemn, folosite la primele slujbe săvârşite în schit.

manastirea-slanic.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ