Mausoleul din Parcul Carol I, cunoscut şi ca Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism, se află în Parcul Carol I, amplasat pe Dealul Filaretului. Monumentul are o istorie destul de zbuciumată, astăzi fiind un punct de referinţă al parcului din sectorul 4.

La câţiva ani după terminarea Primului Război Mondial, în anul 1923, autorităţile române au inaugurat, în faţa Palatului Artelor, atunci sediu al Muzeului Militar, Mormântul Ostaşului Necunoscut. Monumentul fusese ridicat pentru a cinsti memoria celor mai bine de 200.000 de ostaşi români care au căzut pentru patrie, iar cel care l-a realizat a fost Emil Wilhelm Becker, un cunoscut sculptor al acelor vremuri. Inaugurarea s-a făcut cu mult fast, la ceremonie fiind prezenţi inclusiv membrii familiei regale. Mai mult, în holul Palatul Artelor a fost dezvelită statuia lui Ferdinand I, păzit de zeiţa Victoria şi înconjurat de numele ostaşilor decedaţi.

În anul 1938, Palatul a fost cuprins de un mare incendiu, iar autorităţile nu au reuşit să îl repună pe picioare, pentru că doi ani mai târziu Bucureştiul avea să fie afectat de un cutremur. În cele din urmă, Palatul Artelor a fost demolat, iar pe locul său trebuia să se ridice Cimitirul Eroilor Neamului care să cuprindă cimitirul, Monumentul Eroilor Neamului şi Muzeul Militar. Proiectul a fost abandonat, deşi şantierul fusese deschis, pentru că a izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial.

În cele din urmă, Mausoleul din Parcul Carol I a fost construit de comunişti, însă pentru a-i cinsti pe militanţii revoluţionari socialişti. Monumentul a fost executat în perioada 1959 – 1963, de arhitecţii Nicolae Cucu şi Horia Maicu, care au copiat într-o proporţie extrem de mare planul arhitectului angajat de Ion Antonescu pentru Cimitirul Eroilor Neamului. Mormântul Ostaşului Necunoscut a fost mutat la Maosleul de la Mărăşeşti pentru a-i face loc noului monument, însă în 1991 a revenit la Bucureşti, în acelaşi parc.

Mausoleul din Parcul Carol I a avut de la bun început rolul unei necropole, adăpostindu-i în criptele sale pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, Petru Groza, C.I. Parhon, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Ştefan Gheorghiu, Alexandru Moghioroş, Ana Pauker şi alţi militanţi ai comunismului şi ai socialismului. După căderea regimului comunist, urnele cu cenuşa şi osemintele acestora au fost mutate în alte cimitire, pentru că necropola a fost dezafectată.

Monumentul este alcătuit dintr-o bază masivă, placată cu granit de culoare negru, iar pe ea au fost puse cinci arcade din granit roşu. În interiorul boltei, se găseşte o incintă de formă rotundă, bolta sa fiind decorată cu mozaic şi cu foiţă de aur. Iniţial, în partea superioară a mausoleului se afla o amforă tot din granit, în interiorul ei arzând o flacără în memoria celor care au luptat toată viaţa pentru clasa muncitoare.

În anul 2006, în urma unei hotărâri de guvern, Mausoleul din Parcul Carol I a fost inclus în Memorialul Eroilor Neamului, alături de Mormântul Ostaşului Necunoscut (declarat monument istoric) şi o expoziţie permanentă în hemiciclu. Expoziţia este însoţită de momente vizuale şi auditive (hărţi, fotografii, explicări de strategie, filme, puneri în scenă şi altele), care înfăţişează momentele-cheie din Războiul de Independenţă, Primul şi al Doilea Război Mondial. Dacă în timpul regimului comunist statuia regelui Ferdinand a fost înlăturată, acum câţiva ani a fost repusă la loc de cinste, în mijlocul sălii de expoziţie.

mausoleul-din-parcul-carol-i.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ