Maxim Gorki s-a ridicat din sărăcie și a devenit unul dintre cei mai apreciați autori ruși. El a lucrat în multe locuri în timpul unei copilării sărace și abuzive înainte să găsească faima, devenind un scriitor de succes. Chiar dacă inițial a fost un susținător al bolșevicilor, Gorki a devenit un critic dur atunci când Lenin a preluat puterea. Cu toate acestea, Gorki a servit mai târziu ca susținător al sovieticilor și a condus Uniunea Scriitorilor Sovietici.

Aleksey Maksimovich Peshkov s-a născut pe 28 martie 1868 în Nijni Novgorod, Rusia. Tatăl său a murit de holeră pe când avea doar 5 ani; la scurt timp, mama lui s-a recăsătorit și l-a lăsat pe micul Aleksey în grija bunicilor materni. Bunicul său a fost un supraveghetor strict și abuziv, dar bunica lui l-a protejat cât a putut și i-a împărtășit acestuia toate poveştile pe care le știa.

Faptul că veniturile familiei începuseră să scadă l-a forțat pe micul Aleksey să înceapă să lucreze pe când avea doar 8 ani. Slujbele sale au inclus cea de ucenic, de spălător de vase pe o navă, chiar și muncitor în fabrică. El a învățat să citească și să scrie în tot acest timp, dar până ajunge la vârsta de 21 de ani, viața sa mizerabilă îl determină să devină un vagabond, petrecându-și următorii câțiva ani rătăcind prin toată Rusia.

În timpul anilor 1890, se apucă de scris. El își ia pseudonimul Maxim Gorki (alege numele Gorki, pentru că acest termen însemna „amar, înverșunat”). În 1892, prima sa nuvelă, „Makar Chudra”, este publicată în mai multe reviste și devine foarte populară în rândul cititorilor. Apoi, în 1895, o poveste scurtă numită „Chelkash” (despre un hot și un țăran) este publicată. În acestea, la fel ca în multe alte lucrări, Gorki se folosește de experiența acumulată din vremea când trăia pe străzi în sărăcie, la marginea societății. Perspectiva din care erau scrise nuvelele i-a adus un mare succes în toată țara, iar el a fost văzut în scurt timp ca un lider al scriitorilor.

În 1898, o colecție numită „Schițe și Povestiri” a fost publicată. De asemenea, el a produs cărți și piese de teatru lungi, începând cu romanul „Foma Gordeyev” în 1899. Piesa sa „Azilul de noapte” a fost jucată în 1902 și a devenit foarte populară atât în Rusia, cât și în toată Europa. În 1906, Gorki a scris romanul „Mama”, o autobiografie în 3 volume și portrete literare ale altor scriitori ruși cum ar fi Lev Tolstoi și Anton Cehov.

Gorki a fost un marxist devotat care și-a donat o mare parte a veniturilor din scris cauzei acestora. El a urmat aripa bolșevică după ruptura partidului în 1903, chiar dacă nu a fost niciodată un membru oficial al partidului. El a părăsit Rusia în 1906, vizitând Statele Unite ale Americii alături de amanta sa, înainte să se stabilească pe insula italiană Capri unde avea să petreacă cea mai mare parte a următorilor 7 ani.

În 1913 se întoarce în Rusia, fiind încă acolo atunci când bolșevicii și Lenin au preluat controlul asupra țării în 1917. Gorki a obiectat la tacticile nedemocratice care au fost utilizate pentru preluarea puterii și a scris frecvent în ziarul său despre violențele și represiunea pe care Rusia le-a cunoscut sub conducerea bolșevică. În 1918, Gorki a fost redus la tăcere, ziarul său fiind închis.

Pentru critica lui bolșevică, a fost forțat să părăsească Rusia în 1921. Următorii ani a călătorit prin Europa, înainte să se stabilească în Italia. În acest timp a continuat să scrie, completându-și trilogia autobiografică și publicând o nouă colecție de povestiri.

Avea să se întoarcă în Rusia abia în 1928. După moartea lui Lenin, Stalin a preluat puterea și a decis că ar fi fost mai bine să-l aibă pe Gorki în apropiere. Nu doar că acesta era un scriitor foarte apreciat, dar avându-l în apropiere, putea să-i controleze activitățile.

Pentru a-l convinge să se întoarcă a fost lansată o întreagă campanie. O stradă din Moscova și orașul său natal au fost numite după scriitor și i-a fost promis un rol proeminent în viața literară a țării, fapt ce l-a făcut să se întoarcă.

Prin 1933 lui Gorki i-au fost limitate călătoriile în străinătate. În 1934, el a preluat conducerea Uniunii Scriitorilor Sovietici, devenind un ecou al punctului de vedere al lui Stalin, conform căruia scriitorii trebuiau să fie mecanicii culturii și ingineri ai sufletului. Gorki nu a exprimat nici o obiecție cu privire la munca forțată și la celelalte atrocități staliniste, în contrast cu poziția sa din 1917.

Pe 18 iunie 1936, Gorki a murit la vila sa din Gorki Leninskiye, aflată la periferia Moscovei. Gorki se simțea cam rău și se afla în cursul unui tratament medical, dar au existat zvonuri conform cărora Stalin a aranjat moartea lui. Cu toate acestea, Stalin nu a renunțat la Gorki, a cărui cenușă a fost plasată în Zidul Kremlinului.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ