Maximilien de Robespierre a fost vocea guvernului ce a condus Franța în timpul Revoluției Franceze. El a rămas în istoria Franței drept cel responsabil pentru Domnia Terorii, în urma căreia mii de persoane au fost executate, suspectate fiind de trădarea Franței.

Maximilien Francois Marie Isidore de Robespierre s-a născut pe 6 mai 1758 în Arras, Franța. Mama sa a murit pe când acesta avea doar 6 ani iar tatăl său, avocat de profesie, și-a abandonat copiii la scurt timp după aceasta.

Cei patru copii ai familiei au rămas în grija bunicilor materni. Maximilien și-a primit educația în Paris, de unde a absolvit Colegiul Louis le Grand iar mai apoi și-a luat o diplomă în drept, călcând pe urmele tatălui său. După absolvire a început să practice dreptul în Arras, de pe urma căruia putea duce un trai liniștit.

Nu după mult timp și-a asumat rolul public de a fi vocea poporului care cerea schimbare politică. El devenise un devotat al teoriilor sociale ale lui Jean Jacques Rousseau. Robespierre și aproxmativ 30 de alți indivizi cu aceleași idei au format „Societatea Prietenilor Constituției” care mai târziu avea să se numească „Clubul Iacobin”. În acest sens, Robespierre a scris mai multe articole în care își detalia poziția. La doar 30 de ani, el este ales în Estates Generales (legislativul francez).

În timpul perioadei de început a Revoluției Franceze, în care Estates Generales a devenit Adunarea Națională, Robespierre a ținut multe discursuri. Chiar dacă ideile sale erau văzute ca fiind extreme, ele au avut priză la popor. Credința sa în libertatea cilivă și egalitate, refuzul de a face orice compromis și ura sa față de autoritate nu i-au adus multă susținere în legislativ.

El era în favoarea dreptului de vot pentru toți oamenii, nu doar pentru proprietari și era împotriva sclavismului în colonii. Viziunile sale erau foarte populare în cadul Iacobinilor, unde era numit „incoruptibilul” datorita sincerității și a unui puternic simț al dreptății.

După ce mandatul din legislativ a luat sfârșit, acesta a rămas în Paris, petrecându-și timpul alături de Iacobini și publicând un jurnal politic săptămânal. El a fost un critic vehement al regelui Ludovic al XVI-lea și al tuturor celor care susțineau monarhia constituțională. Robespierre a scris și a vorbit despre cursul evenimentelor revoluției până în august 1792 când monarhia a fost răsturnată iar prima Republică Franceză a fost instaurată.

Între timp, un grup de reprezentanți a fost ales repede să elaboreze o constituție și să guverneze iar lui Robespierre i-a fost cerut să participe. Ca purtător de cuvânt al Iacobinilor în Convenția Națională, el a criticat dur regele, care a fost supus unui proces, condamnat și executat alături de regină în 1793.

În lunile ce au urmat, acesta și-a îndreptatat atenția către un grup de moderați numit Girondini, conducând mișcarea cu rol de a scoate membrii săi din convenție, de a-i aresta și executa.

În iulie 1793, Robespierre a fost ales în Comitetul pentru Siguranță Publică care acționa pentru protejarea republicii în timpul problemelor cu țările străine (care erau împotriva guvernului francez revoluționar) și în războiul civil. Aflat la conducerea acestui comitet, el a executat mii de persoane suspectate de susținere a regelui sau pentru planificarea unor încercări de a prelua guvernul. Așa se face că foarte mulți oameni au fost executați pe baza unui proces rapid sau chiar în lipsa unuia. Această perioadă a devenit cunoscută drept „Domnia Terorii”.

Acțiunile sale nu au trecut neobservate iar opoziția față de executări a crescut de ambele părți. Între aceștia s-au aflat Hebertiții, un grup ce controla guvernul parizian și care erau nemulțumiți de lipsurile din timpul revoluției și creșterea prețului și Indulgenții (Iacobini moderați) care considerau ca Domnia Terorii ar trebui să fie mai relaxată pentru că războiul se încheiase.

Ca răspuns la nemulțumirile acestora, Robespierre a adunat liberii ambelor grupuri și i-a executat. Acesta și susținătorii săi au afirmat că aceste acțiuni erau necesare pentru o Republică a Virtuții, în care cetățenii urmau să trăiască onest, moral și pentru a servi comunitatea.

În tot acest timp, opoziția față de Robespierre a continuat să crească. Cea mai mare parte a poporului, acum că criza militară se terminase, își dorea o relaxare și nu o creștere a terorii. În 1794, acesta a ținut un discurs în care a vorbit despre nevoia Comitetului de Siguranță Publică de a-și continua activitatea, dar deja era prea mult pentru opoziție.

Opozanții săi au luat o poziție împotriva lui iar pe 27 iulie au votat pentru arestarea acestuia. Robespierre și oamenii săi au fost eliberați repede și fără să se gândească prea mult, au început să planifice o revoltă proprie. Din păcate pentru ei, liderii opoziției și-au adunat forțele iar Robespierre și oamenii săi au fost capturați în aceeași noapte și executați a doua zi.

Moartea lui Maximilien Robespierre și a susținătorilor săi a marcat încheierea Domniei Terorii și revenirea Franței la o conducere mai moderată.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ