Muzeul Aviaţiei se află în Bucureşti, pe strada Fabrica de Glucoză, pe fostul Aeroport Pipera. Muzeul prezintă istoria aviaţiei româneşti, dar şi contribuţiile pe care le-a avut România în istoria aviaţiei mondiale.

Ideea înfiinţării Muzeului Aviaţiei a apărut acum mai bine de 100 de ani, când Nicolae Iorga a propus amenajarea unei asemenea instituţii. Însă ideea lui nu s-a concretizat, din diverse motive.

O a doua încercare a apărut la câtva timp după încetarea Primului Război Mondial, când Liga Naţională Aeronautică a expus materialul de război pe care armata română a capturat-o în timpul războiului.

Muzeul Aviaţiei1

În anul 1970, generalii Gheorghe Zărnescu şi Aurel Niculescu, pe atunci conducători ai Aviaţiei Miliatre, au reuşit să pună bazele unui muzeu – cu toate acestea, patrimoniul a fost luat de Muzeul Militar Naţional, în secţia de aviaţie.

Abia după căderea regimului comunist a luat naştere Muzeul Aviaţiei, un muzeu în adevăratul sens al cuvântului. În anul 1990, Guvernul a aprobat Hotărârea în urma căreia lua naştere instituția dedicată aviaţiei române.

Iniţial, muzeul a funcţionat la Baza 90 Transport Aerian, obiectele fiind adăpostite în corturi. Abia după un an de la decizia înfiinţării sale a primit un spaţiu pe Aeroportul Băneasa, fiind, în cele din urmă, mutat pe fostul Aeroport Pipera, unde se află şi astăzi.

Muzeul Aviaţiei11

Muzeul Aviaţiei este alcătuit din trei secţii: Istoria aeronauticii naţionale şi universale, Tehnica de forţe aeriene şi Istoria rachetelor şi a cercetării spațiale (aceasta se află la Mediaş).

Patrimoniul muzeului este alcătuit din peste 60 de obiecte ca aeronave, rachete antiaeriene, piese de artilerie sau radare, precum şi din peste 20.000 de volume din acest domeniu şi mai mult de 15.000 de articole sau cărţi semnate de pionierii aeronautici din România şi din străinătate.

Sălile expoziţionale sunt denumite sugestiv: Sala Traian Vuia, Sala istoriei radiolocaţiei, Sala uniformelor şi însemnelor oficiale ale Forţelor Aeriene Române (perioada 1947 – 2005) etc.

Cele peste 20 de colecţii ale Muzeului Aviaţiei sunt denumite după cei care au contribuit la dezvoltarea aviaţiei româneşti. Printre colecţii, se numără „Aurel Vlaicu” (pot fi văzute documente, obiecte personale, fotografii, masca mortuară şi altele), „Smaranda Brănescu” (compusă din 200 de fotografii), „Henri Coandă” (colecţie alcătuită din manuscrise, scrisori, insigne, diplome şi alte obiecte personale) şi „Radu Manicatide” (caiete de însemnări, documente personale).

muzeul-aviatiei.jpg

Alte personalităţi amintite sunt Petre Ivanovici (pilot în escadrila „Dracii roşii”), Francisc Galeno (care a primit distincţia Ordinul „Virtutea Aeronautică”, cea mai înaltă din aviaţie), Henri August (a creat aparate de zbor).

Muzeul Aviaţiei poate fi vizitat de marţi până vineri (orele 9 – 16), respectiv sâmbătă – duminică (orele 10 – 17).

Pe lângă aeronave, muzeul expune și diverse artefacte legate de aviație, inclusiv instrumente de navigație, uniforme și medalii, oferind vizitatorilor o imagine completă a vieții și provocărilor cu care se confruntau aviatorii.

Muzeul nu doar că documentează progresul tehnic, dar și pune un accent deosebit pe poveștile personale ale aviatorilor care au contribuit la aceste realizări. Acest aspect uman aduce mai aproape de vizitatori sacrificiile și triumfurile personalului aerian.

În plus, muzeul organizează periodic evenimente educative și prezentări, menite să inspire și să educe publicul despre știința și arta aviației. Aceste programe sunt ideale pentru școli și pentru tinerii entuziasmați de științele aeronautice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.