Muzeul Bowes este adăpostit de un castel în stil franţuzesc ce se află în inima oraşului târg Castelul Barnard din districtul Dunham. Această clădire magnifică, cuprinde sub acoperişul ei o varietate de forme de artă, cum ar fi bele-art şi arta decorativă, fiind construită în secolul al XIX-lea de către John and Joséphine Bowes, a căror poveste de viaţă a dus la înfăptuirea acestui muzeu.

John Bowes a fost un fiu ilegitim al celui de-al X-lea conte de Strahmore, care a iubit o „oarecare” Mary Millner. Datorită poziţiilor sociale diferite, niciodată nu s-au putut căsători, cu toate că trăiau ca şi când ar fi fost. Însă, contele de Strahmore a încercat să asigure averea fiului său şi a vrut să se însoare cu Mary Millner cu doar 16 ore înainte de moartea sa, dar nu a reuşit. După două procese John Browes a reuşit să moştenească averea tatălui său, însă nu a fost recunoscut şi pentru titlul de conte de Strahmore.

John Bowes, educat la Eton, a devenit un afacerist de succes, fiind primul care a făcut afaceri cu cărbune de pe pământul său. Asta i-a oferit posibilitatea să călătorească între Franţa şi Marea Britanie şi să-şi cultive interesul pentru artă. Astfel, în Paris, a decis să deschidă un teatru numit Théatre des Variétés, unde, de altfel, a cunoscut-o şi pe viitoarea sa soţie Joséphine Bowes. Joséphine era o actriţă amatoare talentată, care împărtăşea pasiunea viitorului ei soţ pentru artă. Ea era interesată în pictură, ceramică, mobilă şi textile. În anul 1852, cei doi s-au căsătorit şi au început să construiască ideea de a crea un loc unde arta poate fi disponibilă în oraşul din care venea John Bowes, Teesdale. Cu toate că proiectul a avut nevoie de multă meticulozitate, acesta nu a încetat să trăiască în imaginarul celor doi soţi. Astfel, între 1862 şi 1874, cei doi au reuşit să strângă aproximativ 15,000 de obiecte care să fie colecţia ce urma să anime cu viaţă această clădire.

Colecţia este extrem de diversă şi vastă, care acoperă trei etaje din minunatul castel în stil franţuzesc. Fie că vorbim despre tablouri de Van Dyck, Canaletto sau Goya, fie că vorbim despre obiecte din porţelan, extrem de delicate, produse la Sevres, fie că vorbim despre moda din secolul al XVI-lea până în secolul al XX-lea. Toate acestea pot fi găsite la muzeul Bowes, care a primit titlul de „Designated status” din partea guvernului ca recunoaştere a calităţii extraordinare ce o are colecţia.

Înconjurată de 22 de acri care sunt alcătuiţi din grădini formale, un loc pentru picnic, facilităţi care să le permită copiiilor să se joace, această destinaţie este perfectă pentru cei care vor să petreacă o după-amiază minunată în nord-estul Marii Britanii.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ