(În continuarea primei părţi, tot prin oraşul Veliko Târnovo)

Încă câteva trepte coborâte şi am păşit pe strada Gurko, pe care abia aşteptam să mă plimb. Poartă numele unui mareşal rus, cel care a eliberat oraşul Veliko Târnovo de sub ocupaţia otomană, în timpul războiului ruso-turc din 1877. Pitorească şi cu un aer romantic, este cea mai veche stradă din Veliko Târnovo, aici păstrându-se frumoase clădiri ce datează din secolul al XIX-lea, aparţinând stilului specific Renaşterii Naţionale bulgăreşti, inspirat din arhitectura tradiţională medievală. Cu 1-2 etaje, aşezate una lângă cealaltă, ca într-o horă, pe malul stâng, abrupt şi stâncos al râului Yantra, casele au balcoanele, uşile şi cercevelele geamurilor din lemn vopsit maro, contrastând cu faţadele albe.

1

2

3

4

5

6

Ne-am oprit în faţa unui hotel. Nu departe de noi, un domn cu un căţel de talie mică stătea de vorbă cu un alt bărbat. Pe lângă ei a trecut o persoană care ţinea în lesă un căţel de talie mare. Căţelul mic, care era liber, suferind probabil de „daltonismul” înălţimii, nu a realizat că rivalul lui este de şapte ori mai mare şi s-a repezit la el, ieşind un mare tărăboi. Cu căţelul mic şi afurisit şi stăpânul lui aveam să ne mai întâlnim de două ori în acea zi. Glumind, Nuno a zis că am cutreierat într-atât străzile oraşului, încât am început să-i cunoaştem şi locuitorii. Domnul părea a fi un fel de „băieţaş de cartier” în vârstă, căruia nimic nu-i scapă.

De la punctul de belvedere din faţa hotelului lângă care ne-am oprit, se vedea râul Yantra, dar şi podul Stambolov, parcul Asenevtsi, cu monumentul Asenevtsi şi Galeria de Artă. Pe podul Stambolov era puhoi de lume. Curioasă din fire, a început să mă macine întrebarea „ce se întâmplă acolo?”. Iar ca să aflu răspunsul, trebuia să ajungem şi noi pe acel pod, ceea ce s-a şi întâmplat. Păşind pe pod, la capătul situat pe malul stâng al râului Yantra, misterul a fost dezlegat. Ei bine, oamenii strânşi acolo erau gură cască, alegând să-şi petreacă minute din viaţa lor uitându-se la cei care săreau cu coarda elastică. Ridicat la 28 m deasupra râului Yantra, podul Stambolov este potrivit pentru practicarea bungee jumping-ului. Şi casele se aruncaseră în râu. Le vedeam bălăcindu-se în apă. Sau era doar reflexia lor?! Am parcurs lungimea podului, ajungând în parcul Asenevtsi. Aici, în anul 1985, a fost inaugurat monumentul Asenevtsi pentru a marca 800 de ani de la revolta împotriva stăpânirii bizantine, finalizată cu eliberarea Bulgariei şi întemeierea celui de-al Doilea Ţarat. Monumentul îi reprezintă pe liderii acestei revolte, ţarii dinastiei Assen: Assen, Peter, Kaloyan şi Ivan Assen II. Statuile ecvestre ale celor patru sunt aşezate în cerc, iar în mijlocul lor se află reprezentarea unei săbii. De pe platforma unde se află acest monument, dar şi Galeria de Artă „Boris Denev”, se pot admira vechile case ale oraşului. De aici, am revenit pe strada Gurko, de unde ne-am îndreptat spre hotel. Era ora 14:30. Nu am zăbovit mult, doar cât să ne luăm camera în primire şi să ne schimbăm în ceva mai subţire, afară fiind foarte cald. Baba Marta fusese în toane bune în acea zi.

7

8

9

10

11

12

13

14

15

La ora 15:00, am început cucerirea cetăţii Tsarevets. Prima victimă a fost păzitorul barierei. Am scos biletele şi l-am nimicit, asigurându-ne accesul în fortăreaţă. Trecând de poarta principală, situată pe partea de S-V a dealului, mă aşteptam să dăm piept cu ţari, ţariţe, patriarhi, aristocraţi şi conducători militari. În schimb, am întâlnit doar câţiva comercianţi şi turişti. Realizând că am încurcat borcanele şi că că nu avem cu cine să ne luptăm, ne-am mulţumit cu o plimbare paşnică pe aleile cetăţii.

16

Cetatea Tsarevets, construită în vârful dealului cu acelaşi nume, a fost, în secolele XII-XIV, un adevărat oraş medieval, având patru sute de clădiri şi două zeci şi două de biserici. În interiorul cetăţii, se afla şi Palatul Regal, precum şi Patriarhia. Toate erau protejate de puternice fortificaţii, porţi şi turnuri, dar şi de apele-râu Yantra care aproape că împrejmuiesc complet dealul stâncos. În perioada sa de glorie, mulţi ţari, aristocraţi şi diplomaţi străini au locuit aici. Era principala cetate a Târnovgradului, denumirea din Evul Mediu a oraşului Veliko Târnovo. În 1393, când cel de-al Doilea Ţarat a fost cucerit de otomani, cetatea a fost distrusă. Ca urmare a unui program de restaurare, cetatea a fost readusă la viaţă, fiind refăcute zidurile de apărare, câteva turnuri, părţi din Palatul Ţarului şi din complexul Patriarhiei. Astfel, am putut să ne facem o idee despre cum arăta cetatea acum mulţi ani.

Pe zidul nord-vestic se află cea de-a doua poartă a cetăţii, folosită de către meşteşugarii şi clericii care locuiau în cartierul Asenova, situat la poalele dealului. Este cunoscută sub numele de poarta Asenova şi a fost reconstruită în anul 1976. În colţul nordic al cetăţii, am găsit Piatra Execuţiei, de la înălţimea căreia trădătorii şi criminalii erau aruncaţi în râul Yantra. În unghiul sud-estic al triunghiului neregulat pe care-l formează fortificaţia, se află turnul-poatră Baldwin, numit aşa după împăratul latin Baldwin de Flandra care a fost capturat de ţarul Kaloyan în timpul bătăliei de la Odrin, în 1205. Potrivit legendei, Baldwin a fost închis în acest turn, găsindu-şi sfârşitul între pereţii acestuia. Iniţial, această poartă a fost cunoscută sub numele de Poarta Frenkhisar şi era folosită de comercianţii străini care locuiau în afara cetăţii.

17

DSC_4649

În centrul incintei fortificaţiei se află Palatul Ţarului, unde conducătorul îţi avea reşedinţa şi tronul. Pe un turn era arborat steagul Bulgariei, de dimensiuni mari. Vântul îi întindea materialul doar atunci când eu nu eram pregătită să-l pozez, de parcă îmi făcea în ciudă. Cu perseverenţă, am reuşit să-i vin de hac. În punctul cel mai înalt al dealului se află complexul Patriarhiei, cu biserica „Înălţarea Domnului” şi turnul clopotniţă. Un lift asigură accesul spre partea superioară a turnului, de unde se pot admira apropierile şi depărtările oraşului. Tot de aici se poate observa structura pietroasă a zonei care găzduieşte oraşul Veliko Târnovo, aparţinând Prebalcanilor, în unele locuri părând a fi o centură gri în jurul dealurilor pline de vegetaţie. Râul Yantra, văzut de la înălţime, arăta ca un şarpe care se târăşte pe pământ într-o succesiune de „S-uri”. Biletul pentru turn costă 2 leva. Pentru că am găsit pe jos o monedă de o stotinka, pe mine m-a costat 1.99 leva. Am intrat şi în biserica „Înălţarea Domnului”, cu interiorul pictat într-un stil modernist. Predomină griul. Nici urmă de Iisus răstignit sau Fecioara Maria. Doar secvenţe din istoria Bulgariei. Continuându-ne plimbarea pe dealul Tsarevets, am remarcat şi aici copăceii împodobiţi cu mărţişoare. M-au amuzat panourile puse lângă nişte pietre ce păreau a forma fundaţii, şi pe care scria „Aici a fost biserica X/ Y/ Z”. Acum depindea de fiecare dintre noi cum îţi imagina că au artătat acele biserici. Un alt panou ne avertiza prin intermediul unui desen că este interzis statul într-un picior pe zidurile de apărare.

Citește și:  Galeria de arta de-a lungul timpului

DSC_4666

18

19

20

21

22

23

24

Pe la ora 16:30, am terminat de vizitat cetatea Tsarevets. Soarele încă era generos, toropindu-ne cu căldura lui. Iar noi pofteam la o Coca-Cola rece ca gheaţa. Aşa că am pornit în căutarea unei terase. Şi am găsit una care ne-a oferit din partea casei o frumoasă vedere spre parcul Asenevtsi, dealul Sveta Gora, cu Universitatea „Sfinţii Chiril şi Metodie” (dealului i se mai zicea şi Muntele Athos, datorită numărului mare de biserici şi mănăstiri care au existat aici în Evul Mediu), dar şi spre podul Stambolov, de pe care încă mai săreau oamenii cu coarda elastică. De aici, am pornit spre Samovodska Charshia. Este un bazar situat în cartierul Varusha, de-a lungul străzii G.S. Rakovski, piaţa Samovodska Charshia şi strada G. Mamarchev. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, aici era centrul comercial al oraşului. În fiecare zi de miercuri şi vineri, piaţa se umplea de negustori şi cumpărători. Ulterior, în jurul pieţei, au început să se construiască ateliere meşteşugăreşti, brutării, cafenele, case şi hanuri. În prezent, aici pot fi întâlnite magazine cu suvenire şi felurite ateliere meşteşugăreşti. Din păcate, noi le-am găsit pe toate închise. În schimb, ne-am bucurat de atmosfera acestui loc, lăsându-mi impresia că acolo timpul trecea mai încet. Grupuri de copii se jucau pe lângă case. Vecinii vorbeau între ei, de la geam sau de la balcon. O pisică miorlăia de ţi se rupea sufletul, stăpânul ei făcându-ne semn că îi este foame. Şi casele de aici sunt construite în stil tradiţional bulgăresc, specific Renaşterii Naţionale. O uşă de lemn era închisă cu două lacăte. Ambele încătuşau aceleaşi două inele metalice, unul prins de uşă, altul de tocul acesteia. M-am oprit să fac poză, fiind necesare mai multe încercări, deoarece lumina nu mai era bună. O bătrână care mătura trotuarul de vizavi, s-a oprit din treabă şi se uita la mine. Continuându-mi drumul, o auzeam boscorodind în urma mea. O fi crezut că sunt hoţ.

25

26

27

28

29

Un punct de belvedere ne-a lăsat să vedem cele două cetăţi vecine, Tsarevets şi Trapezitsa, ce păreau atât de aproape una de cealaltă. Cândva, pe dealul Trapezitsa îşi aveau casele aristocraţii şi, tot aici, se găseau şi multe biserici. Trapezitsa a fost a doua cetate, ca importanţă, a capitalei de odinioară. Era protejată natural de râul Yantra şi de stâncile abrupte. De asemenea, era împrejmuită de un zid de apărare cu turnuri şi porţi. În vremea când cetatea era activă, un drum săpat în stâncă ducea spre râu, iar de acolo se continua cu un pod care făcea legătura cu dealul Tsarevets. A existat şi o a treia cetate medievală – Momina Krepost – la est de Tsarevets. Era locuită de populaţia săracă şi de meşteşugari, aici fiind scoase la iveală rămăşiţele a două biserici mici, a câtorva case şi cuptoare care erau folosite pentru arderea vaselor de lut.

30

Se făcuse târziu. Începuse să se însereze, iar nouă ne era foame. Am pornit spre strada Gurko, oprindu-ne la un restaurant. Afară, erau scoase două mese. Ne-ar fi plăcut să ne aşezăm la una dintre ele, dar, din păcate, ambele erau ocupate. Aşa că am intrat în restaurant. Amenajat în stil rustic, acolo puteai alege din multe feluri tradiţionale de mâncare, care mai de care mai apetisante, de-ţi venea greu să te decizi ce să comanzi. Eu am avut nevoie de vreo 15 minute, câştigătoare fiind o tocăniţă (Giuveche Tzaretz).

31

32

33

Întorşi la hotel, pe la ora 20:00, am urcat până la ultimul etaj, unde este amenajată o terasă. Cum cu o zi înainte, pe 22 Martie, fusese ziua oraşului, cu siguranţă a fost organizat spectacolul de sunete şi lumini care aduce la viaţă Cetatea Tsarevets. Iar de pe această terasă, s-ar fi văzut minunat. Dar a trebuit să ne mulţumim cu ceea ce ni se oferea, adică cetatea Tsarevets, ruinele cetăţii Trapezitsa şi Catedrala oraşului slab luminate. Şi uite aşa s-a încheiat ziua. A fost una plină, dar pentru că am făcut ceea ce-mi place, oboseala a trecut neobservată. Am adormit gândindu-mă cu părere de rău că nu am ajuns şi la Casa cu Maimuţă, capodoperă a Renaşterii Naţionale, construită în 1849, deasupra intrării având o sculptură ce reprezintă o maimuţă.

34

35

36

(Urmează părţile a treia, a patra şi a cincea)

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.