Obiceiuri ciudate în satele din România. Vacanțe cu surprize!

Agroturismul în România are tot mai mulți adepți, nu doar din rândul turiștilor străini, ci și români. Lumea satului românesc s-a păstrat curată, pură, ca un univers de credințe, tradiții și trăiri dintre cele mai vechi. Cei care călătoresc în satele pitorești ale României descoperă o altă dimensiune a sufletului românesc. Obiceiurile din străbuni, încă practicate, au adesea puterea de a fascina pe vizitatori.

Satul Lucina

În satul Lucina de la Obcinele Bucovinei, cunoscut drept ținutul Huțulilor, există un obicei cel puțin straniu în bucătărie și se referă la ceremonialul preparării mămăligii.

Nu este o mămăligă oarecare, ci faimoasa mămăligă cu barabule (cartofi). Sistemul de preparare este unic căci include folosirea unor instrumente neobișnuite, nemaivăzute în alte colțuri ale României. Fiecare gospodărie din satul Lucina are în dotare un scăunel special făcut pentru mămăligă, un scăunel din lemn, al cărui fund este găurit în formă circulară. Acolo se așază ceaunul în care s-au fiert cartofii și se adaugă apoi mălaiul.

Ceaunul stă bine fixat în scaunul cu fund decupat și permite o foarte bună amestecare a mămăligii, cu ajutorul „matahonului”, un soi de făcăleț vechi de lemn, cu capetele de grosimi diferite. Culmea este că mămăliga trebuie amestecată de asemenea manieră încât să rămână încă întregi câteva bucăți de cartof fiert. Se mănâncă abia a doua zi, tăiată în felii, pusă pe plită și aromată cu zeamă de merișoare.

Comuna Budureasa

În comuna Budureasa din județul Bihor, există un obicei de asemenea unic în România, în ce privește prelucrarea lemnului. Toți sculptorii în lemn au moștenit din tată în fiu obiceiul de a afuma lemnul de fag înainte să îl transforme în mobilier.

Nicăieri în România nu se practică afumarea lemnului, dar meșterii au o explicație foarte simplă: prin afumare, se distrug toate cariile lemnului, iar acesta capătă și o culoare uniformă, foarte plăcută și naturală, o culoare brună. În plus, datorită etapei de afumare a lemnului, meșterii se avântă să dea garanție record obiectelor meșterite: 20 de ani. În comuna Budureasa sunt faimoase lăzile de zestre, mai ales că aici a trăit și unul dintre cei mai mari lădari ai României, declarat Tezaur Uman Viu – Ioan Oancea.

Poienile Izei

La Poienile Izei, una dintre cele mai frumoase și pitorești zone ale Maramureșului, sătenii își prețuiesc în mod deosebit casele bătrânești. Este vorba despre acele case părintești, vechi de zeci până la sute de ani și care sunt adeseori îmbrăcate într-un șal al degradării.

Mulți turiști străini, dar și orășeni cu bani din România, cunoscând valoarea etnografică a acestor case, se oferă să le cumpere pe bani frumoși. țăranii de la Poienile Izei nu se lasă înduplecați nicicum. Ei știu un singur lucru: casa părintească nu se vinde, orice ar fi.

E preferabil să fie lăsată să îmbătrânească, până se stinge surcea cu surcea, dar nu se vinde, pentru că generația care își vinde casa bătrânească își vinde de fapt moștenirea, amintirile de familie, sufletul înaintașilor și devine orfan de trecutul strămoșilor săi. E ca și cum și-ar vinde propriul spirit. Acest obicei, al lăsării caselor să îmbătrânească natural uimește pe cei mai mulți dintre turiști, mai ales străini.

Densuș

La Densuș, din țara Hațegului, s-au păstrat destul de multe obiceiuri pe care turiștii le interpretează drept periculoase: flăcăii trebuie să sară peste foc, pentru a face dovada bărbăției, dar și pentru a se curăța de posibile vrăji. E ca un ritual al purificării. Focul se face la marginea satului și nu este vorba de un mic foc de tabără, ci de unul foarte mare, astfel că flăcăii riscă să se și pârlească.

Tot în Densuș, se practică și „Miaza Păresii”; are loc la mijlocul postului de Paște și reprezintă o zi în care femeile nu au voie să muncească absolut nimic; tot ce li se permite este să numere ouăle care se vor înroși de Paște.

Un obicei care, de regulă, provoacă oroarea turiștilor are loc în prima zi de după Înviere și cere sacrificarea unui cocoș nevinovat. Unul dintre picioarele cocoșului se leagă cu o sfoară lungă de un copac, iar flăcăii satului trebuie să tragă cu pușca în cocoșul care zburătăcește îngrozit. Cine-l nimerește și ucide îl și ia acasă. Se presupune că prin împușcarea cocoșului, se îndepărtează duhurile rele.

Satul Ostrov

În satul Ostrov, din Tulcea, românii continuă să păstreze tradiția vinului și, automat, și obiceiurile legate de producția de vin, de la plantarea și lucrarea viței de vie până la culesul strugurilor și obținerea alcoolului. Turiștii de la oraș cască ochii de uimire, dacă nimeresc în Ostrov la începutul lunii februarie.

Aici s-a păstrat obiceiul de a exorciza pământul. Pe 1 februarie, când Biserica prăznuiește pe Sfântul Mucenic Trifon, preotul trece prin gospodăriile oamenilor pentru a citi rugăciuni de exorcizare a duhurilor rele care s-au aciuit, poate, între vițele de vie. Pământul este stropit, în forma Crucii, cu aghiazmă și ulei sfințit, iar ulterior se citesc rugăciunile din cadrul Exorcismului Sfântului Trifon. În octombrie, vinul rezultat trebuie și el binecuvântat de preot.

Săpânța

În Săpânța s-au păstrat așa multe obiceiuri, că localitatea pare că nu a trecut pragul mileniului. Cele mai înfricoșătoare obiceiuri sunt în strânsă legătură cu măștile tradiționale pe care meșterii populari ai zonei le croiesc cu expresii dintre cele mai groaznice.

Cu ele se împodobesc casele oamenilor, în special holurile locuințelor pentru a apăra familia de duhuri rele. În realitate, măștile trebuie să apere casa și de tâlhari, pe care îi sperie în plin întuneric cu expresii fioroase.

Satele din Bucovina

Măștile din păr sau lână caracterizează și satele din Bucovina. Numai că aici ele au altă funcție. Există un foarte vechi obicei ca oamenii, în postul Crăciunului, să își pună măști pe față și să meargă în vecini și la rude pentru a le mărturisi diverse lucruri neplăcute; fapte rele pe care le-au comis împotriva acestora sau de câte ori i-au bârfit și chiar situații în care s-au simțit nedreptățiți de aceștia.

Ritualul are ca finalitate curățarea de păcate, un fel de mărturisire a relelor purtate în suflet și pregătirea pentru sărbătoarea sfântă a Nașterii Domnului. Bucovinenii își pun măști pe față în acest context din cauza sfielii a ceea ce urmează să spună celor dragi.

Satul Cristești

În satul Cristești din județul Iași, s-a păstrat o datină care ar putea părea ciudată orășenilor: dimineața Învierii se petrece în cimitir. Prima grijă a zilei de duminică din Paște este cimitirul, privegherea la căpătâiul celor dispăruți. Înainte de slujbă, de pregătit casa de musafiri și de ciocnit ouăle, sătenii din Cristești se ocupă de morți.

Mormintele sunt împodobite cu flori și candele și oamenii se reculeg în memoria celor dragi. Apoi ziua își reia cursul firesc. Tot la Cristești, turiștii se simt tulburați să afle că soții nu se despart niciodată; la momentul actual, în tot satul a existat o singură pereche de oameni căsătoriți care au ales să divorțeze. Sătenii nu au însă obișnuința despărțirii, preferând să ducă chiar și o căsnicie nepotrivită, ca pe o cruce.