Oraşul Bristol este amplasat la graniţa a patru comitate: Avon, Bath and North East Somerset, North Somerset şi South Gloucestershire, în partea de sud-vest a Angliei.

Orasul Bristol1

Datorită poziţiei sale avantajoase, la confluenţa râurilor Avon şi Frome, Bristol a reprezentat încă din secolul al VI-lea î.Hr. un punct important pentru comerţul realizat pe calea apei. Saxonii au transformat castelul ridicat în această zonă într-o cetate care a devenit reşedinţa contelui de Gloucester. Oraşul Bristol a cunoscut un avânt puternic din punct de vedere economic şi comercial începând cu finalul Evului Mediu, când a ajuns prinicipalul port al Angliei. În anul 1497, din vechiul doc al oraşului, a pornit în expediţie navigatorul John Cabot, la bordul corabiei Matthew, acesta atingând ulterior teritoriul Americii de Nord.

Orasul Bristol11

Bristol pune la dispoziţia vizitatorilor numeroase restaurante, cafenele, teatre, galerii de artă şi muzee, unele dintre acestea având intrare liberă. Printre obiectivele turistice principale ale oraşului se numără M Shed, Brunel’s ss Great Britain, Bristol Museum and Art Gallery, The Georgian House Museum, Catedrala St. Mary Redcliffe, Catedrala Bristol, Queen Square, Arnos Vale Cemetery Trust, podul suspendat Clifton, grădina zoologică etc.

Citește și:  Catedrala Sf. Patrick din New York: Obiective turistice SUA - New York

Orasul Bristol111

Cu peste 450 de parcuri şi grădini, oraşul Bristol se situează pe primul loc în Marea Britanie în ceea ce privește suprafaţa de spaţii verzi pe cap de locuitor. De asemenea, o serie de hoteluri şi restaurante din acest oraş susţin turismul ecologic şi comportamentul responsabil faţă de mediu. Autorităţile au alocat investiţii substanţiale pentru infrastructură şi domeniul energetic, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea aerului. Datorită preocupării generale pentru dezvoltarea sustenabilă, Bristol a fost desemnat „Capitala Europeană Verde” a anului 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.