Se află pe o insulă formată pe râul Cayenne, pe coasta Oceanului Atlantic. Orașul Cayenne este capitala regiunii Guiana Franceză din America de Sud. Localitatea a fost întemeiată la începutul secolului al XVII-lea de către coloniștii francezi, însă de-a lungul timpului a fost cucerită de brazilieni, portughezi, olandezi și britanici. A revenit Franței în mai multe rânduri. Orașul și-a câștigat o faimă nedorită, de-a lungul secolelor al XIX-lea și al XX-lea, căci francezii l-au transformat într-o colonie franceză a pușcăriașilor cu condamnări de peste 7 ani. Toate închisorile din Cayenne au fost însă închise în 1945.
Din punctul de vedere al populației, culturii și arhitecturii orașului, Cayenne este un loc al diversității. Există o multitudine de comunități etnice, europene, asiatice, creole, care pot fi cel mai bine înțelese de-a lungul unei sărbători publice anuale: carnavalul lunii ianuarie.
Obiectivele turistice sunt destul de numeroase și acoperă partea culturală și istorică a orașului. Principalele clădiri din Cayenne se bucură de prestigiu pe două planuri: reprezintă sedii oficiale ale administrației locale și, în același timp, clădiri cu valoare istorică, ridicate cu sute de ani în urmă: Prefectura, Primăria, Poșta și Muzeul Departamentului Francofon.
Principalul bulevard al orașului Cayenne se numește General de Gaulle și el dă în cele două piețe simboluri: piața Leopold Heder și piața Palmistes.
Cel mai important edificiu religios din Cayenne este catedrala Saint Saveurs, construită începând cu anul 1825 pe locul unei foste biserici, mutate în piața Leopold Heder. Construcția catedralei s-a întins de-a lungul a 8 ani de zile, dar statutul de catedrală l-a primit abia în anul 1861. În prezent, lăcașul reprezintă dioceza romano – catolică din Cayenne. Totuși, clădirea a trecut prin mai multe etape de renovare, de-a lungul timpului, astfel că mare parte a interiorului original a fost schimbat. Începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea, au fost înlocuite vitraliile, peretele de răsărit, plafonul și chiar și o parte din podea. Cu acest prilej, muncitorii au descoperit o casetă de plumb, conținând monede de pe vremea lui Napoleon.
Fortul Ceperou este cel mai vechi obiectiv turistic din Cayenne, construit de către coloniștii francezi pe un teren cumpărat de la locuitorii băștinași denumiți Galibi. A fost înălțat începând cu anul 1643 și din el se mai păstrează astăzi câteva ruine ale zidurilor de apărare. Se găsește pe malurile râului Cayenne, dar nu este prea ușor de vizitat, căci zona a fost declarată drept obiectiv militar. Numele i se trage de la o căpetenie amerindiană, Ceperou.
Muzeul Departamentului este locul ideal pentru a descoperi și înțelege istoria orașului Cayenne. Există numeroase expoziții dedicate triburilor amerindiene, sub aspectul colecțiilor de obiecte artizanale. Muzeul este îndrăgit de turiști datorită varietății domeniilor sale. Deși are un aer oficial, deoarece acest loc evocă stilul de viață al orașului Cayenne pe vremea când reprezenta o colonie, muzeul dispune de exponate naturale ale regiunii: o expoziție a fluturilor, o altă expoziție a creaturilor împăiate, o expoziție cu plante etnobotanice cultivate pe suprafața orașului și chiar și un exemplar de aligator specific Americii Latine, caimanul, având pielea groasă și plăci osoase dispuse pe partea ventrală.
Cultura locală este evocată într-o atmosferă ceva mai relaxată, în cadrul Muzeului Cultural al Guianei Franceze din Cayenne. Aici există o sală de lectură, cu materiale puse la dispoziția turiștilor în două limbi de circulație internațională. Colecțiile sunt compuse din obiecte de interes etnografic, aparținând tuturor comunităților etnice ale regiunii, piese arheologice și elemente de iconografie. Muzeul se găsește într-o clădire cochetă, cu arhitectură creolă.
Centrul vechi al orașului Cayenne este încântător, sub aspectul străzilor foarte vesele, cu căsuțe drăgălașe având balcoane din fier forjat și fiind zugrăvite în culori pline de viață: roz, galben, verde și albastru deschis. Aici se află concentrate cele mai multe restaurante ale orașului, oferind turiștilor ocazia de a alege între specificurile gastronomiei locale: bucătărie braziliană, franceză și chineză. Cele mai interesante locuri sunt însă piețele publice, unde se comercializează mărfuri locale dintre cele mai diverse, dar tradiționale: obiecte artizanale africane, fructe și legume specifice zonei, mirodenii, textile lucrate manual și împletituri amerindiene. În cadrul piețelor sunt deschise cu precădere restaurante cu specific vietnamez, fiind deja faimoase tavernele cu supă și fidea.
Spațiul verde preferat de turiștii din Cayenne este grădina botanică, inaugurată în anul 1879 sub forma unui paradis natural, unde se pot admira plante dintre cele mai reprezentative pentru Guiana Franceză.