Orașul Fethiye este un renumit centru istoric din Turcia, situat în sud-vestul țării, pe malul Mării Egee. Suprafața orașului este de aproximativ 3000 de kilometri pătrați, iar populația urbană a acestuia este de sub 100.000 de locuitori.

Fethiye este una dintre cele mai iubite destinații turistice de către britanici, aici locuind permanent aproximativ 7.000 de englezi, iar în fiecare vară, orașul este vizitat de cel puțin 600.000 de britanici. În anul 2007, ziarele The Times și The Guardian au ales acest oraș ca cel mai bun loc din lume pentru a-ți petrece vacanța.

Istoria orașului Fethiye începe din Antichitate, aici găsindu-se cel mai important oraș al Imperiului Lycian, Telmessos, care datează încă din secolul V î.e.n. De-a lungul istoriei, populația acestui oraș a fost constituită dintr-un mix de greci și turci.

Inițial, numele acestui oraș a rămas Telmessos – după orașul Lycian, însă în anul 1934, în memoria unuia dintre primii piloți ai armatei otomane, Fethi Bey, care a murit într-o misiune aviatică, orașul a fost numit Fethiye.

Oludeniz este cea mai cunoscută plaja din Fethiye. Numită și Laguna Albastră, Oludeniz este una dintre cele mai apreciate plaje ale Mării Mediterane. Anual, începând cu 2010, timp de șase zile, aici se organizează Ultramaratonul Lycian, al cărui traseu este de aproximativ 240 de kilometri.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ