Orașul Sveti Vlas este un oraș în județul Obștina Nesebăr, Regiunea Burgas. Se află pe litoralul Mării Negre, fiind o destinație turistică și alternativă mai liniștită decât Nisipurile de Aur. Cu o populație de doar aproximativ 3000 de locuitori, majoritatea bulgari și cu o minoritate de turci, stațiunea este vizitată de cei ce preferă liniștea. Sveti Vlas este situat la poalele pantei de sud a munților din apropierea  litoralului Mării Negre. Localizarea stațiunii Sveti Vlas între munte şi mare face clima  foarte potrivit pentru tratarea diferitelor boli. Situarea acestei stațiuni litorale într-un loc mai puțin aglomerat îl face să fie una dintre cele mai căutate  zone turistice din Bulgaria.

Istoria orașului datează încă din secolul al II- lea, atunci când a fost fondat orașul Larisa de către tribul trac Larisi. Mai târziu, din secolul al XIV- lea, orașul și-a schimbat numele din Larisa în Sveti Vlas, după numele unui călugăr bulgar care a trăit aici. Pe perioada ocupației otomane, orașul a purtat numele de Mânăstiri, datorită celor cinci mânăstiri aflate în apropiere. A revenit însă la vechiul nume de Sveti Vlas în anul 1886.

Sveti Vlas este un frumos oraş de pe litoral, situat la doar 5 km  de nordul  stațiunii Sunny Beach. În prezent, orașul este o stațiune de înaltă clasă, cu propriul său port de yahturi, cele mai bune baruri şi restaurante din zonă, cluburile de noapte cele mai moderne, cele mai luxoase hoteluri şi  zone pentru pietoni. De aceea a devenit o destinație favorită pentru turiștii care preferă o priveliște de  munte frumoasă și plaja aproape.

Condițiile naturale ale muntelui, pădurii, mării şi poziția sudică fac ca aerul să fie extrem de sănătos, fiind potrivit tratamentului diverselor boli.

Orașul este renumit, de asemenea și pentru portul de yahturi,  Marina Dinevi, care oferă tot ce au nevoie pasionaților de bărci pentru a se bucura de o vacanță de vară de neuitat. Oamenii pot închiria yahturi și pot face plimbări pe mare. În secolul al IV-lea a luat numele de Sveti. Vlas, păzitorul comercianților, agriculturilor și al vindecătorilor, sveti însemnând sfânt în bulgară.

Cu numele sfântului Vlas a existat din secolul al XIV-XVIII-lea o mănăstire, incendiată de nenumăratele invazii  ale piraților.  Pe parcursul  secolului al XIV-lea  în împrejurimile  orașului au fost construite încă cinci mânăstiri: Mănăstirea Sf. Petru, Sf. Ilie, Sf. Andrei, Sf. Vlas și Sf. Fecioara Ana. Toate aceste mânăstiri au fost distruse în secolul al XVIII-lea, dar încă pot fi găsite ruinele acestora. După eliberarea de sub dominația otomană, numele satului a fost schimbat în Sveti. Vlas. Acest nume este păstrat în  registrele  oficiale de  stat din anul 1886. În  anul 1963 Sveti Vlas a fost numit stațiune litorală climaterică. În  anul 2007 în Sveti Vlas a fost inaugurat ca cel mai mare port de yahturi din Bulgaria, Marina Dinevi, cu o capacitate de 300 iahturi. Stațiunea este situată la poalele munților Stara Planina, pe coasta Mării Negre, la 3 km nord de Sunny Beach și la doar 12 km de orașul Nesăbar.

Sveti Vlas are un climat mediteranean, este un oraș liniștit, situat departe de viața gălăgioasa a orașului. Cea mai mare parte a stațiunii este formată din complexe de vacanță impresionante, construite aproape toate după anul 2000, cu investiții germane, britanice, dar și bulgărești. Aproape toată stațiunea a fost construită de la zero și este gândită ca o zonă rezidențială de vacanță în special pentru familii, în care turiștii sa se simtă intimi și feriți de aglomerația stațiunilor litorale obișnuite.

Plaja este îngustă, are o lungime de 1 km și se continuă practic cu plaja din Sunny Beach . Este amenajata cu șezlonguri și umbreluțe. Centrul orașului este situat la 250 m de plajă, aici sunt o poștă, o bancă, restaurante și terase, cafenele și câteva magazine. Se poate practica ski jetul.

Cele 240-260 zile însorite pe an o fac deosebit de atractivă, hotelurile sunt aproape noi și cu multe facilități turistice. Între 18-20 iulie anual are loc concursul de regată The International Sailing Regatta care adună pasionații sporturilor acvatice în stațiune. Amfiteatrul în aer liber din stațiune, Dinevi Resort, oferă spectacole gratuite pentru turiștii prezenți, programe folclorice, programe tematice, cinema sau chiar discotecă pentru copii. Există un autobuz, care se poate lua din Nesăbar, Sunny Beach şi Bourgas către Sveti Vlas, dar şi multe alte autobuze private şi taxiuri. Mica stațiune litorală Sveti Vlas, așezare cu vechime în istoria zbuciumată a zonei, este o atracție pentru cei care caută izolarea, condiții bune și cazare în hoteluri noi, zile senine și plimbări cu iahturi de închiriat pentru a petrece câteva zile memorabile la malul mării. Apropierea de celelalte stațiuni bulgărești o face atractivă și pentru turiștii străini, care în ultimul timp o vizitează frecvent.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ