Parcul National Tortuguero se afla in Costa Rica, in Provincia Limon. Desi se afla intr-o zona care este accesibila numai cu ajutorul unui avion sau al unei barci, parcul se situeaza pe locul trei in topul celor mai vizitate parcuri nationale din Costa Rica.

Parcul National Tortuguero1

Aria protejata se remarca prin faptul ca include nu mai putin de 11 habitate, printre care lagune, plaje, mangrove si  mlastini. Acest lucru face ca parcul sa aiba o biodiversitate larga, fiind prezente sute de specii de pasari si alte animale. Acestea vietuiesc intr-o atmosfera foarte umeda, datorata climatului tropical.

Parcul National Tortuguero a fost inaugurat in anul 1991, in urma Conventiei Ramsar, recunoscandu-i-se astfel importanta. Amenajarea unei zone protejatae era un lucru necesar, pentru ca multe dintre speciile florei si faunei sunt pe cale de disparitie. De altfel, numele parcului poate fi tradus prin “taramul testoaselor” – parcul este deosebit de important pentru testoasele verzi, o specie aflata in pericol, care se cuibaresc aici in fiecare an. Testoasele pot fi observate pe plaja lunga de 35 de kilometri, depunandu-si ouale in perioada februarie-iulie.

Parcul National Tortuguero11

Printre speciile din Parcul National Tortuguero puse in pericol se numara si lamantinul, crocodilul si specia endemica Atractosteus tropicus, care este o fosila protejata prin lege de cei din Costa Rica. Padurile adapostesc jaguari, lenesi si trei specii de maimuta din cele patru existente pe teritoriul Costa Ricai. Turistii se pot intalni in drumetiile lor si cu cateva specii de broasca otravitoare, iar in ceea ce priveste pasarile, parcul este casa a mai mult de 370 de specii, printre care papagali, tucani, pescarusi si pauni. Pe langa aceste specii, peste un milion de pasari migreaza anual aici, dand nastere unui spectacol impresionant.

Pe suprafata Parcului National Tortuguero se gasesc circa 2.200 de specii de plante si in jur de 400 de specii de copaci. Interesante sunt si padurile de mangrove, dar si migdalii si copacii sapucaia, care sunt pe cale de disparitie. Avand in vedere cat de mare este parcul si climatul in care s-a dezvoltat, flora este una diversa, fiind alcatuita din unele specii de plante rare precum Brachiaria mutica sau Manicaria saccifera.

Parcul National Tortuguero111

Parcul National Tortugero se afla in permanenta in pericol, din varii motive. Unul din ele este defrisarea, care atrage dupa sine alt pericol: disparitia copacilor face ca braconierii sa poata ajunge mai usor la testoasele protejate. Specia de arbore Manicaria spp. este taiata de cei care ii folosesc lemnul in constructia acoperisurilor caselor, iar defrisarea lor duce la schimbarea cursului raurilor. In actiunile de protejare ale acestui loc sunt implicate mai multe institutii, printre care Ministerul Mediului si al Energiei, Uniunea Europeana si Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii. Cu toate acestea, actiunile lor nu au reusit decat sa incetineasca pericolele, fiind o cale lunga pana ce ele vor fi eliminate complet.

Cei care vor sa viziteze Parcul National Tortuguero o pot face numai daca respecta un anumit regulament. Intrarea se face din satul cu acelasi nume, iar vizitatorii au la dispozitie trei trasee acvatice si un traseu de drumetie, a carui lungime ajunge la aproape 2000 de metri. Turistii sunt in permanenta ghidati de angajatii parcului si, cu ajutorul lor, pot sa urmareasca viata salbatica fara niciun fel de problema. Acestia pot urmari testoasele in timp ce isi depun ouale si se pot plimba in jurul lacurilor sau in jurul golfurilor. Nu sunt intreprinse activitati stiintifice pe teritoriul ariei protejate, insa le este permis accesul unor institutii care vor sa analizeze anumite aspecte.

Parcul National Tortuguero1111

Parcul National Tortuguero nu este locuit de oameni, insa este inconjurat de sate. Oamenii din aceste sate se ocupa in special cu agricultura si pescuitul, insa la inceputul secolului al XX-lea aveau activitati ca vanatoarea de testoase, taiatul copacilor si comertul cu piei de mamifere. Acestea erau activitati care puneau in pericol siguranta habitatelor din parc, insa autoritatile din Costa Rica au reusit sa ii “dezvete” pe acesti locuitori. Astazi, locuitorilor din jurul ariei protejate le este permisa colectarea produselor forestiere numai daca le folosesc in scopuri personale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.