Peşterile lui Makapan, din regiunea Limpopo, reprezintă doar o parte din peşterile descoperite pe valea Makapansgat, în apropierea oraşului Mokopane. Deşi nu sunt de-a dreptul impresionante ca aspect, peşterile de pe valea Makapansgat sunt renumite datorită descoperirilor de ordin cultural şi paleontologic din zonă.
Cu 3,3 milioane de ani în urmă, peşterile de pe valea Makapansgat erau locuite de hominizi. Au fost descoperite în această zonă 35 de specii diferite de hominid. Peşterile lui Makapan se bucură de prestigiu pentru că în ele a fost găsit celebrul craniu Taung, vechi de peste 2,5 milioane de ani, şi care a împărţit lumea ştiinţifică în două: o parte dintre cercetători susţineau că este vorba despre craniul unui copil decedat în mod violent, în urma unor leziuni, iar alţi cercetători erau de părere că este vorba despre un simplu craniu de maimuţă. După numeroase cercetări, s-a avansat şi ipoteza conform căreia craniul ar aparţine unei fiinţe extraterestre cu înfăţişare umanoidă.
Tot în peşterile lui Makapan, au mai fost descoperite fosile şi schelete de animale, unele rămase încă neindentificate. O parte dintre rămăşiţe aparţineau unor specii dispărute de foarte mult timp – spre exemplu s-au găsit schelete de sivatherium, un animal care avea atât conformaţie de girafă, cât şi de cerb.
Este vorba despre o serie de peşteri calcaroase care par să reprezinte unul dintre cele mai mari situri paleontologice, din moment ce fosilele găsite aici sunt cele mai vechi din lume şi au contribuit la înţelegerea evoluţiei vieţii pe pământ. Exploatarea peşterilor lui Makapan a început în anul 1920. O parte dintre fosile au ajuns pe masa de lucru a profesorului în antropologie Raymond Dart. În 1924, pe baza descoperirii craniului Taung, el a prezentat o ipoteză conform căreia omul ar descinde din maimuţă. În 1947, colegul lui Dart, doctorul Robert Broom, a descoperit şi el un craniu asemănător, în alte peşteri din Africa de Sud.
Acest al doilea craniu a fost numit Ples şi s-a dovedit a fi într-o stare de conservare mult mai bună decât craniul Taung. În acelaşi an, din peşterile lui Makapan au mai fost scoase la suprafaţă fosile aparţinând aceleiaşi specii căreia îi aparţineau şi cele două cranii în vârstă de aproape 3 milioane de ani. S-a dovedit, în final, că era vorba despre o specie de hominizi apropiaţi rasei umane, dar dispăruţi de pe suprafaţa pământului cu foarte mult timp în urmă. Li s-a dat numele de „australopithecus africanus”. De-a lungul anilor 1924 – 1947, profesorul Raymond Dart cercetase deja şi identificase mai multe specimene australopithecus africanus.
Pentru a înţelege mai bine importanţa sitului arheologic de pe valea Makapansgat, turiştii sunt sfătuiţi să facă mai întâi o oprire la muzeul Arend Diepernik, din apropierea oraşului Mokopane, unde sunt expuse o mare parte a descoperirilor paleontologice şi câteva artefacte găsite în peşterile lui Makapan.
În ce priveşte vizitarea acestor peşteri, cel mai indicat ar fi ca turiştii să apeleze la serviciile unui ghid. Sunt o grămadă de amănunte fascinante care merită aflate. Dacă peşterile lui Makapan sunt celebre pentru a fi adăpostit cele mai vechi specii de hominizi, cunoscute astăzi, peşterile din vecinătatea lor se numesc peşterile Hearths (vetre) şi conţin urme ale primilor oameni care au folosit focul în mod controlat. Se pare că aceste peşteri ar fi fost, la un moment dat, populate de oameni din epoca pietrei.
Sistemul de peşteri de pe valea Makapansgat a fost descoperit în secolul al XVII-lea. Regiunea era nelocuită. Împinse de imigranţii olandezi din Colonia Capului, triburile indigene au ajuns în această zonă şi au început să folosească peşterile pe post de refugiu în timpul confruntărilor militare cu burii.
În 1854, într-una din aceste peşteri, numite (pe atunci) Gwasa, s-a desfăşurat un episod extrem de tragic. Regele triburilor indigene Ndebele, pe nume Mokopane, împreună cu câţiva dintre comandanţii săi au prins şi măcelărit un grup de 23 imigranţi, aflaţi într-o expediţie de vânătoare. În replică, a fost trimis un comando condus de generalul Piet Potgieter care să pedepsească pe luptătorii indigeni. Confruntarea dintre acest comando şi triburile Ndebele a fost sângeroasă. La un moment dat, indigenii s-au refugiat în peştera Gwasa, împreună cu familiile şi vitele lor. Au fost asediaţi timp de o lună de zile, fără milă, din octombrie până în noiembrie. În acest timp, foarte mulţi dintre ei au murit în condiţii groaznice, răpuşi de foame şi sete şi gloanţe. Cele mai multe dintre victime erau femei şi copii. Generalul Piet Potgieter şi-a pierdut şi el viaţa în timpul asediului peşterii. Locul său a fost luat de Paul Kruger, viitorul preşedinte al republicii Transvaal. Realizând drama care se petrecea în peşteri, acesta a încercat să-i convingă pe indigenii Ndebele să se predea, asigurându-i că vor fi lăsaţi în libertate, urmând ca numai regele lor, Mokopane, să fie pedepsit.
Legenda spune că Paul Kruger ar fi făcut această promisiune personal, strecurându-se pe timp de noapte în peşteră, printre victimele asediului. Totuşi, triburile au refuzat oferta, preferând să moară alături de rege. Cât despre rege, circulă foarte multe poveşti pe seama lui. Unele susţin că Mokopane s-ar fi salvat, ieşind din peşteră ascuns în pântecul unei vaci, alte poveşti susţin că a murit acolo, iar spiritul lui continuă să bântuie întreaga vale. Oricum, în memoria felului eroic în care au rezistat triburile Ndebele, peştera respectivă a fost numită după regele Mokopane. Ulterior, întreaga vale a preluat o formă uşor modificată a acestui nume. În 1937, întregul sit arheologic a fost declarat monument naţional al Africii de Sud.
În orice caz, peşterile lui Makapan trebuie vizitate. Turiştilor li se pun la dispoziţie tururi foarte interesante, numai că este nevoie de rezervare în prealabil. Valea Makapansgat se află la 215 kilometri de Pretoria. Din centrul oraşului Mokopone se fac numai zece minute de condus până la peşteri. Acestea au program de vizitare între orele 8.00 şi 16.30, de luni până duminică, iar intrarea se face contra cost. Un detaliu important: valea Makapansgat este prevăzută cu câteva locuri amenajate special pentru picnicuri. Totuşi, turiştii trebuie să îşi aducă propria mâncare şi băutură, pentru că în preajma sitului nu există niciun fel de terase sau magazine cu produse alimentare.