Pesterile Mogao din China reprezinta o creatie artistica unica, datorita organizarii spatiului in celule si temple construite pe 5 niveluri; darorita celor peste 2000 de sculpturi cioplite in peretii de stanca, care mai apoi au fost acoperite cu lut si pictate; si datorita celor 45 000 de metri patrati de picturi murale, printre care se afla numeroase capodopere ale artei chinezesti. In peisajul desertic din nord-vestul provinciei Gansu, se afla stancile din Mogao, care formeaza crestele estice ale Muntelui Mingsha. Aceste stanci se afla deasupra raului Dachuan, care curge la 25 de kilometri distanta de oaza Dunhuang. In interiorul acestor stanci se afla cele 492 de celule si sanctuare naturale din piatra, care se intind pe 1600 de metri, si care constituie pesterile Mogao din China, cunoscute si sub numele de “Pesterile celor 1000 de Buddha”.

Pesterile au fost taiate in partea laterala a unei stanci, care are lungimea de aproximativ 2 kilometri. In timpul dinastiei Tang, existau peste 1000 de pesteri, insa de-a lungul timpului multe dintre aceste pesteri au fost distruse, inclusiv cele mai timpurii. Astazi se stie despre existenta a 735 de pesteri, dintre care cele mai cunoscute sunt cele 487 care se afla in partea de sud, care sunt locuri de pelerinaj si veneratie. Cele 248 de pesteri gasite in partea de nord erau folosite de calugari drept spatii de locuit, camere pentru meditare si locuri de inmormantare. Pesterile din zona sudica sunt decorate, in timp ce pesterile din zona nordica au un aspect mai simplu.

Istoria acestor pesteri este legata de primele expeditii ale chinezilor impotriva nomazilor din stepele Mongoliei si din Asia Centrala. Dupa esecul aproape total al expeditiei lui Zhang Qian in tara antica numita Bactria, dintre anii 139 si 126 i.Hr., au fost construite ziduri care sa protejeze granita de nord. In anul 117 i.Hr., au fost fondate posturi militare, ca cel de la Dunhuang. Doi ani mai tarziu, numarul acestor posturi militare a fost dublat. Controlul asupra trecatoarei Hexi si asupra traseului oazei, care reprezenta segmental central al Drumului Matasii ce lega China de zona mediteraneana, a fost factorul principal care a declansat conflictele neincetate dintre chinezi si nomazi. Dunhuang ramanea adesea izolat de Imperiul Mijlociu, pentru perioade lungi de timp, si a constituit astfel o entitate administrativ-teritoriala cosmopolita, unde s-au amestecat diverse natii ale Asiei. Aici traiau reprezentanti ai mai multor religii, printre care: budisti, islamisti, adepti ai Nestorianismului etc.

Conform unei inscriptii, calugarii budisti au inceput sa infrumuseteze pesterile Mogao din China, incepand cu anul 366 d.Hr., intrucat statul a recunoscut Budismul drept religie abia in anul 444. Majoritatea templelor si a celulelor au fost construite incepand cu secolul al 5-lea, pana in secolul al 14-lea, cand regiunea a inceput sa scada in importanta. In pesterile Mogao din China sunt ilustrate numeroase momente importante din istoria Asiei Centrale, de asemenea aici se mai gasesc si fresce care ilustreaza teme dogmatice, ce corespund perioadei din secolul al 7-lea cand dinastia Tang detinea controlul asupra Drumului Matasii.

Primele teme tantrice isi fac aparitia in timpul ocupatiei zonei Dunhuang de catre tibetani, intre anii 790 si 851. Dupa ce provincia Gansu a fost cucerita de tanguti, numarul acestor teme a crescut, fapt incurajat de inmultirea sectelor, intre anii 1036 si 1227. Tot ocupatiei din anul 1036 ii corespund si cele 45 000 de manuscrise descoperite in anul 1900 intr-una din pesteri, de catre calugarul taoist Wang Yuan-lu. Desi dispersata, aceasta colectie fabuloasa de manuscrise reprezinta una din sursele esentiale ale istoriei asiatice. Pesterile Mogao din China sunt asociate indeaproape cu istoria relatiilor transcontinentale si cu istoria propagarii Budismului in Asia. Fiind atat de legate de istoria Chinei, aceste pesteri constituie o antologie a artei budiste, cu sculpturi si picturi care acopera o perioada de 1000 de ani. Mai mult decat atat, intrucat pesterile Mogao din China erau inca ocupate de calugarii budisti, de la sfarsitul secolului al 19-lea pana in anul 1930, acestea reprezinta si un exemplu al unei asezari monahale traditionale.

In anul 1941, pictorul chinez Zhang Daqian a vizitat pesterile impreuna cu o mica echipa de asistenti, si a ramas aici timp de doi ani si jumatate, timp pe care si l-a petrecut reparand si copiind picturile murale. Dupa ce a terminat, acesta si-a expus si si-a publicat copiile facute dupa picturile murale din pesteri, ceea ce a dus la cresterea publicitatii artei din Dunhuang. In anul 1944, istoricul Xiang Da l-a convins pe un membru important al Partidului Nationalist Chinez, pe nume Yu Youren, sa infiinteze Institutul de Cercetari al Artei Dunhuang, la Mogao. In 1956 Zhou Enlai, primul-ministru al Republicii Populare Chineze, a aratat un interes personal in aceste pesteri si a acordat o subventie menita sa plateasca reparatiile locatiei si sa o protejeze in continuare. In 1961, pesterile Mogao din China au fost declarate monument istoric protejate de Consiliul de Stat. Acestea au scapat de valul de distrugeri ce a avut loc in timpul Revolutiei Culturale. Din 1988 pana in 1995 au mai fost descoperite inca 248 de pesteri, la nord de cele 487 despre existenta carora se stia inca de la inceputul anilor 1900.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ