Piramidele lumii, mărturii ale unei culturi planetare dispărute, sute, poate chiar mii, vizibile sau invizibile, pe pământ, sub ape sau gheţuri, precum piramidele din Alaska, descoperite recent, sunt răspândite pe toate continentele, chiar şi în insule, provocându-ne mereu cu misterele lor, cu energia lor subtilă, cu semnificaţiile şi originile lor insuficient dovedite şi explicate.

În afară de piramidele egiptene, cele mai cunoscute, care, la mai bine de 4500 de ani de când au fost construite, fascinează încă lumea modernă, piramide s-au găsit peste tot, pe Terra – în Australia, în America Centrală şi America de Sud, Mexic, Peru, Australia, China, Japonia, Bosnia, Franţa, Grecia, Indonezia, Tahiti, Bolivia, Guatemala, Cuba, Tibet, Antarctica, Insulele Canare etc.

Piramidele lumii, harta
Piramidele lumii, harta

Descoperirile de dată recentă, precum şi noile teorii referitoare la acest subiect converg spre o nouă perspectivă asupra istoriei “ascunse” a planetei noastre. Mai ales despre piramidele din Antarctica şi piramidele din Alaska, ieşite în lumină de puţin timp, despre care s-au transmis foarte puţine informaţii către publicul larg, fie pentru că oamenii de ştiinţă nu le deţin, fie pentru că, în cazul în care se dovedeşte că aceste construcţii au fost ridicate de “cineva”, adică nu sunt create de natură, istoria umanităţii ar trebui rescrisă, de la capăt.

Subiectul este atât de vast, încât acest articol nu îşi propune decât să evidenţieze câteva aspecte mai puţin cunoscute, multe neelucidate, referitoare la piramidele lumii.

Piramidele din Antarctica

Piramide in Antarctica
Piramide in Antarctica

Piramidele din Antarctica, din continentul situat la Polul Sud al planetei, cel mai rece, cel mai auster, niciodată locuit de vreo populaţie indigenă, ca şi piramidele din Alaska, despre care site-ul www.deştepţi.ro a scris într-un articol recent, suscită interesul cercetătorilor în cel mai înalt grad. În 2012, trei piramide au fost identificate în această zonă, de către o echipă de oameni de ştiinţă americani şi europeni, două piramide la 16 kilometri în adâncul continentului, iar a treia la suprafaţă.

O primă întrebare la care încă nu s-a răspuns este dacă aceste piramide sunt naturale sau artificiale. Unii susţin că ar fi vorba despre un fel de dune de zăpadă, create de vânt, alţii că ar fi un fel de iluzie optică, în funcţie de diverse perioade ale anului, în octombrie lumina soarelui fiind aici foarte joasă, jocul luminii şi al umbrelor creând, în fotografii, impresia că ar fi prezente, în acel spaţiu, nişte piramide.

Dar, dacă piramidele sunt artificiale, create de om sau de extratereştri, înseamnă că prezenţa lor la Polul Sud ar fi dovada că acest continent acoperit de gheaţă ar fi fost cândva suficient de cald pentru a fi locuit de o populaţie care să fi trăit aici sau că a fost leagănul unei civilizaţii despre care astăzi nu ştim nimic. Poate o parte din vechea Atlantida?

Adepţii teoriilor conspiraţioniste susţin că aceste piramide au fost construite târziu şi că ar ascunde baze militare ale unor guverne, precum şi alte dovezi despre istoria umanităţii, pe care mai marii lumii nu vor să le aducă la cunostiinta oamenilor. Dacă aceste structuri piramidale au devenit din ce în ce mai vizibile în imaginile satelitare, din ultimii 3-4 ani, este pentru că zăpada se topeşte într-un ritm accelerat, ca niciodată până acum.

Faptul că mai ales descoperirile de la Polul Sud şi Polul Nord suscită vii controverse se explică şi prin realitatea că acestea sunt teritorii greu de explorat. Antarctica, de exemplu, reprezintă 15 milioane de kilometri pătraţi, dar numai zonele de coastă, unde sunt amplasate diverse staţii ştiinţifice şi de observaţie, sunt accesibile, altfel milioane de kilometri pătraţi sunt practic încă neexploraţi.

Piramidele din China – subiect tabu

Piramidele secrete din China
Piramidele secrete din China

Există puţine imagini cu piramidele din China, cei mai mulţi nici nu ştiu de existenţa acestora, arheologii, inclusiv cei de la Universitatea din Beijing, vrând-nevrând, le ignoră, nu pot obţine autorizaţie pentru cercetarea lor, pentru că autorităţile chineze le-au declarat subiect tabu, le-au acoperit cu plantaţii de conifere, cu creştere rapidă, în speranţa că aşa nu vor fi reperate, nici fotografiate.

Datorită Google Earth, însă, realitatea este greu de camuflat şi au fost identificate astfel mai multe piramide în câmpiile din regiunea Qin Chuan şi o mare piramidă albă, din piatră, în valea Qin Lin, care măsoară aproximativ 300 de metri înălţime.

În 1994, după mari insistenţe, Hartwig Hausdorf, cercetător german, specialist în studiul piramidelor lumii, a obţinut o autorizaţie specială şi a reuşit să identifice în zona Qin Chuan peste 900 de piramide, de dimensiuni diferite, de la cele de câţiva metri înălţime, până la cele care sunt de două ori mai mari decât Piramida Kefren, din Egipt.

Se estimează că aceste piramide au fost construite cu peste 4500 de ani în urmă, deci sunt cam de aceeaşi vârstă cu cele din Egipt. După informaţiile dintr-o veche cronică chineză, una dintre piramide ar fi fost construită de 700 000 de oameni şi are ca particularitate faptul că ascunde un sistem de apărare foarte elaborat, cu diverse “capcane” pentru intruşi şi este amplasată pe un lac de mercur, aflat in mişcare continuă. Frapant este şi aspectul că piramidele din China prezintă mai multe similitudini cu piramidele aztece şi mayase, decât cu cele egiptene de la Gizeh.

Piramida gigantică din Indonezia

Piramide in Indonezia
Piramide in Indonezia

O piramidă gigantică, in Indonezia, mai mare decât piramida lui Keops, cunoscută sub numele de Piramida lui Garut, a atras atenţia specialiştilor abia de curând, pentru a stabili dacă este doar o formă de relief sau a fost construită de oameni în vremurile foarte vechi. Prin analize topografice, reprezentări 3D, prin probele de sol, s-a ajuns categoric la concluzia că ţine de o civilizaţie foarte veche, cam de o vârstă cu Gobekli Tepe, situl arheologic din Anatolia, Turcia, recunoscut astăzi ca fiind mărturia celei mai vechi civilizaţii din lume, devansând cu aproximativ 7 000 de ani cele mai vechi piramide din Egipt. Excepţional este şi faptul că, în apropiere, s-au descoperit şi roci inscripţionate, dar care încă nu au fost descifrate.

Piramida Gympie, din Australia

Piramide in Australia
Piramide in Australia

Piramida Gympie este singura care a supravieţuit trecerii timpului, în Australia, din ruinele celorlalte piramide colonistii construindu-şi drumuri şi fundaţii pentru locuinţe. Vechi legende ale locului consemnează însă că au fost ridicate aici piramide, cu mii de ani în urmă, de către o veche civilizaţie, a “oamenilor albi”, cu ochi albaştri, care purtau la gât coliere în formă de delfin. Piramidele lumii si istoria planetei s-au imbogătit astfel cu incă o mărturie despre timpurile fascinante ale inceputurilor.

Piramide mai vechi decât cele egiptene descoperite în Ucraina

Piramide in Ucraina
Piramide in Ucraina

Piramidele descoperite în Ucraina, la Lugansk, mai vechi cu aproximativ 300-500 de ani decât cele egiptene, având o vechime de circa 5000 de ani, prezintă nenumărate similarităţi cu cele aztece şi mayase, din America Centrală, contruite fiind, se pare, în cinstea unui zeu al Soarelui, cum sunt cele mai multe dintre piramidele lumii. Arheologii consideră că descoperirea este de importanţă internaţională, fiind primul monument de acest fel identificat în Europa de Est şi care ar putea schimba radical teoriile despre structura socială şi nivelul de dezvoltare al celor consideraţi, în această parte de lume, doar nişte agricultori, crescători de animale.

Piramida Soarelui din Bosnia – descoperire care ar putea rescrie istoria lumii

Piramide in Bosnia
Piramide in Bosnia

Piramidele din apropierea localităţii Visoko, în nord-vestul oraşului Sarajevo, din Bosnia, descoperite începând cu anul 2005, au generat dezbateri aprinse în lumea ştiinţifică, mai ales în urma afirmaţiilor lui Semir Osmanagic, antreprenor americano-bosniac, fondator şi preşedinte al Bosnian Pyramid of the Sun Foundation, pasionat de istorie si arheologie, petrecând mai mult de 15 ani pe şantiere arheologice din întreaga lume. Teoriile sale, care avansează ideea că piramidele mayase, ca mai toate piramidele lumii, au fost ridicate de extratereştri sau că piramidele din Bosnia sunt cu câteva mii de ani mai vechi decât cele egiptene, i-au scandalizat pe unii specialişti în domeniu, dar şi guvernele unor mari puteri, pentru că, dacă ar fi acceptate, ar însemna că istoria europeană şi cea mondială să fie rescrise din temelii.

Despre Piramida Soarelui, din Bosnia, Semir Osmanagic, pe baza unor studii amănunţite, de-a lungul a opt ani, a declarat că este cea mai veche de pe planetă, că este cu 30% mai mare decât piramida lui Keops, de la Gisek, că a fost concepută ca sursă de energie, studii recente confirmând existenţa, şi în prezent, a unor fascicule de energie, care trec prin vârful piramidei şi care emit semnale electromagnetice inexplicabile pentru ştiinţa actuală.

De asemenea, s-a constatat că orientarea muchiilor piramidei, în funcţie de punctele cardinale şi de constelaţii, este cea mai exactă, în comparaţie cu alte piramide ale lumii, că aici se află cea mai vastă reţea de tuneluri subterane, că s-a folosit un fel de beton superior oricărui beton utilizat astăzi în construcţii.

Piramidele din America de Sud

Piramidele în trepte sunt specifice vechilor civilizaţii precolumbiene (de dinaintea descoperirii Americii de către Christofor Columb) – ale căror începuturi se leagă de Paleoliticul superior (45 000 -10 000 i.Hr.) – aztecii, mayasii, toltecii, incaşii etc. Aceste piramide serveau drept temple consacrate zeilor (“teocali” sau “Casele lui Dumnezeu”), având trepte pe părţile laterale şi un vârf plat, unde, de regulă, se află un altar.

Dintre cele mai cunoscute sunt, de exemplu, Marea Piramidă aztecă din Cholula, cea mai mare din lume ca volum, Piramidele Soarelui şi ale Lunii din Teotihuacan şi cea de la Chichen Itza (Mexic), precum si piramidele de pe actualul teritoriu al Republicii Peru, la care se presupune că au muncit mii de oameni, care au cărat piatră din albiile secate ale râurilor.

Piramidele lumii
Piramidele lumii

La Tucume (Peru), 26 de piramide, de dimensiuni diferite, sunt dispuse circular, în jurul unui munte considerat sacru, cea mai mare având lungimea bazei de 700 de metri, o înălţime de 20 de metri şi deasupra o terasă cât şapte terenuri de fotbal. Cercetările au evidenţiat că majoritatea acestor piramide incase (Înca – Fiul Soarelui) au fost abandonate după ce au fost incendiate, probabil în urma unor ritualuri de purificare a locurilor considerate a fi blestemate, pentru că erau frecvent lovite de uragane. Toate construcţiile demonstrează extraordinare cunoştinţe de astronomie, prin jocul de lumini şi umbre la echinoxul de primăvară şi la cel de toamnă.

Noi teorii despre piramidele egiptene, cele mai spectaculoase dintre piramidele lumii

Piramidele egiptene, cele mai spectaculoase dintre piramidele lumii
Piramidele egiptene, cele mai spectaculoase dintre piramidele lumii

Despre piramidele egiptene, Piramida lui Keops, Piramida lui Kefren şi Piramida lui Mikerinos, toate aflate pe platoul deşertic de la Gizeh, la 13 kilometri de Cairo, capitala Egiptului, s-au făcut cercetări îndelungate şi insistente, s-a scris enorm, s-au emis teorii adeseori contradictorii. Sunt construcţii spectaculoase, în Piramida lui Keops, de exemplu, care acoperă 52 608 metri pătraţi, ar putea încăpea cinci catedrale cât cea a Sfântului Petru din Roma.

S-au analizat materialele de construcţie (800 de tone de piatră tăiată perfect, numai pentru Piramida lui Keops, sau pastă de calcar arsă la 900 de grade Celsius), s-au făcut calcule legate de perioada de construcţie, de numarul lucratorilor, şi s-a ajuns la cifre impresionante. Interpreţii textelor vechi, sumeriene, susţin că piramidele au fost construite de extratereştri ca un fel de balize pentru un culoar de aterizare al navetelor spaţiale.

Un jurnalist britanic, Paul Brunton, care s-a dedicat în anii maturităţii experienţelor spirituale şi ezoterice, susţine că, după ce a petrecut o noapte în Piramida lui Keops (fiind primul european căruia i s-a permis acest lucru), a trăit un moment de revelaţie, un preot care i s-a arătat în vis spunându-i: “Secretul piramidei este secretul sufletului tău”, o metaforă despre faptul că “secretul” pe care îl caută omul de astăzi în aceste edificii solemne – piramidele – este, in realitate, înţelepciunea pe care fiecare trebuie să o caute în sufletul lui.

Una dintre cele mai interesante teorii despre piramidele egiptene îi aparţine însă egiptologului Selim Hassan, licenţiat la Sorbona, care, pe lângă faptul că acordă o importanta deosebită corelaţiei dintre poziţia piramidelor şi aceea a stelelor din Constelaţia Orion (aspect excepţional, valabil pentru toate piramidele lumii), a mai descoperit şi alte corespondenţe care arată un nivel de inteligentă ieşit din comun al celor care au construit aceste monumente.

Astfel, s-a constatat că greutatea Piramidei lui Keops, estimată la 5,3 milioane tone, este la scară cu cea a Pământului, de 5,3 miliarde tone, înălţimea piramidei este de 454,5 picioare, iar înălţimea crustei terestre, 4 455 picioare, densitatea piramidei este de 5,7, a Pământului de 5,6, circumferinţa piramidei împărţită la de două ori înălţimea ei este 3,14 (numărul pi), si, de asemenea, constructorii piramidei au calculat că axa Pământului descrie un cerc şi se întoarce la punctul de pornire după 25 820 de ani, măsurători recente, cu aparatură sofisticată, indicând un interval de 25 800 de ani.

Piramidele lumii s-au trezit

Un fenomen ciudat, recunoscut până la urmă şi de NASA şi de Agenţia Spaţială Europeană, a fost remarcat începând cu anii 2013-2014. Piramidele lumii s-au trezit, misterioase raze de lumină, coloane energetice maiestuoase ies din vârfurile lor, îndreptându-se spre cer, indiferent de locul de pe glob în care au fost ridicate. În acelaşi timp, oamenii care locuiesc în apropierea piramidelor mărturisesc că adesea au auzit zgomote venite parcă de nicăieri, ca şi cum Pământul ar geme, asociate unor vânturi puternice.

Mulţi cercetători admit faptul că trezirea piramidelor lumii, de pe toate continentele, fără exceptie, după milenii de “somn”, este un fenomen unic, care nu trebuie ignorat şi pentru care, deocamdată, nu există explicaţii. Unii pun acest fenomen pe seama centurii de fotoni în care a intrat sistemul nostru solar, în 2011, şi pe care trebuie să îl traverseze, un adevăr pe care NASA l-a ascuns un timp. Traversarea unei centuri de fotoni de către un sistem solar ar dura aproximativ 2000 de ani, aşa cum s-a mai întâmplat în urmă cu 12 000 de ani. Razele de lumină ale piramidelor lumii spre acest nor de fotoni se îndreaptă, iar începutul unei astfel de perioade în viaţa Terrei se asociază şi cu alte fenomene: cutremure mult mai mari şi mai dese, furtuni violente, nopţi mai luminoase decât cele cu lună plină, ieşirea la suprafaţă a unor vestigii despre care se credea că sunt pe veci îngropate sau despre care nu se ştia nimic, cum este şi cazul unor piramide din locuri în care nici nu s-ar fi bănuit existenţa acestora. Şi toate acestea, desigur, chiar dacă nu conştientizăm, influenţează puternic fizicul şi spiritul nostru.

Energia piramidelor
Energia piramidelor

Paradoxal, cu cât ştiinţa vine cu alte şi alte descoperiri, cu atât tainele piramidelor lumii se adâncesc. Aşteptând marile adevăruri, probabil va trebui să ne obişnuim cu ideea că istoria umanitatii va fi rescrisă intr-o manieră radicală, la un moment dat, că începuturile civilizaţiei şi culturii umane sunt mult mai vechi decât se ştie în prezent şi că acestea nu sunt neapărat legate de ideea de primitivism, ci de un nivel de cunoaştere şi de tehnologie absolut remarcabil, impecabil adesea, care nu exclude contactul cu inteligenţe superioare, din necunoscutele căi ale Universului.

http://www.youtube.com/watch?v=MwIB7B83DAA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.