Plimbare prin inima Parisului (1)

Plimbare prin inima Parisului (2)

La capătul Champs-Élysées am zărit Place de la Concorde, cea mai mare piaţă publică a Parisului, care ocupă o suprafaţă de circa 8,60 de hectare. Se pare că erau în toi pregătirile pentru un eveniment, altfel nu-mi explic mobilizarea de forţe de la faţa locului, cu macarale, corturi şi alte stucturi metalice. Sau probabil se făceau lucrări de reabilitare a străzii… Oricum ar fi, spaţiul atât de vast în mijlocul căruia tronează obeliscul egiptean Luxor nu mi-a produs cine ştie ce emoţie, motiv pentru care nici măcar nu l-am fotografiat.

Despre Piaţa Concorde am aflat că a fost proiectată în anul 1755 de către arhitectul Ange Jacques Gabriel şi iniţial purta numele de Piaţa Ludovic al XV-lea, aici aflându-se şi o statuie ecvestră a regelui. În timpul Revoluţiei Franceze, monumentul a fost înlăturat, iar piaţa a fost redenumită Place de la Révolution. Mai mult, în centrul ei, s-a ridicat ghilotina unde, în 1793, a fost executat regele Ludovic al XVI-lea, iar ulterior şi alte personaje marcante ale Revoluţiei, printre care regina Maria Antoaneta, Maximilien Robespierre, Antoine Lavoisier, Louis de Saint-Just, Madame du Barry, Georges Danton etc. O piaţă spălată de sângele a mii de oameni, care – ce ironie! – astăzi poartă un nume atât de paşnic: Place de la Concorde, adică Piaţa Armoniei…

Pe lângă obelisc, în piaţă, se mai află două fântâni împodobite cu decoraţiuni ce simbolizează navigaţia, comerţul maritim şi industria Franţei. Sculpturile reprezentând fiinţe mitologice ale mării, alături de elemente vegetale şi maritime, dau un aer de exotism fântânilor, mai ales datorită combinaţiei de negru, auriu şi verde, care pe mine m-au dus cu gândul la lumea fierbinte a Africii. Piaţa Concorde are forma unui octogon, iar la fiecare unghi al acestuia se află câte o statuie ce reprezintă unul dintre marile oraşe ale Franţei: Lille, Strasbourg, Lyon, Marsilia, Bordeaux, Nantes, Brest şi Rouen.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am mers mai departe şi am zărit în faţă un alt spaţiu verde, Grădinile Tuileries, ceea ce însemna că mă apropiam de Luvru. Parcul este brăzdat de alei geometrice şi de câteva bazine cu apă, iar la ora aceea a serii era populat de tot felul de plimbăreţi, ba chiar şi un grup de tineri aflaţi la picnic. Peste tot, erau împrăştiate scaune asemănătoare celor întâlnite în grădina Luxemburg, într-un haos aproape artistic.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Pe drumul spre Luvru, pe pajiştile încă verzi ale parcului, am zărit tot felul de sculpturi, unele clasice, reprezentând personaje mitologice sau alegorii, dar şi… ciudăţenii moderne.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Mi-a atras atenţia o bucată de material modelată cumva haotic, despre care iniţial am crezut că e un elefant, dar apoi m-am gândit că ar putea fi un grup de torsuri schimonisite, probabil un eşec al artistului care, supărat că nu i-a ieşit lucrarea, a stricat-o şi a prezentat-o publicului ca atare. Până la urmă, poate e cine ştie ce statuie celebră, pe care eu, în neglijenţa mea, o iau drept o banalitate fără sens…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Din aceeaşi categorie, dar de data asta o prezenţă mai simpatică, am desluşit un struţ pe patine, construit dintr-un aglomerare de stinghii.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În comparaţie cu acestea două, am zâmbit văzând statuia cu mâna la faţă, care parcă se arată indignată de formele nebuneşti ale artei contemporane.

Citește și:  La plimbare prin Tulcea (2)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În spatele meu, soarele se pregătea de retragere, lăsând dâre galben-trandafirii pe cer, însă forfota turiştilor era departe de a se fi potolit. Norii îşi făceau în continuare de lucru pe deasupra, într-un spectacol din ce în ce mai tragic.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am ajuns şi la destinaţia finală: Luvru, cel mai vizitat muzeu din lume, care nu mai are nevoie de nicio introducere. Popularitatea i-a crescut şi mai mult în ultimii ani datorită cărţilor şi a filmelor de suspans, începând de la „Codul lui Da Vinci”, care l-au asociat cu diverse simboluri, asociaţii oculte şi secrete îngropate, trezind interesul publicului larg, nu neapărat pasionat de artă, dar mai ales în căutare de senzaţional. Şi se pare că misteriosul Palat reprezintă un cadru ideal pentru elementele de mister.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Muzeul este găzduit de Palatul Luvru, construit ca fortăreaţă la finalul secolului al XII-lea, în timpul domniei regelui Filip al II-lea. Rămăşiţele vechii cetăţi sunt încă vizibile în subsolul muzeului. Clădirea a fost extinsă de multe ori de-a lungul vremii. În anul 1682, regele Ludovic al XIV-lea a ales Palatul Versailles ca reşedinţă, astfel că Luvrul a început să fie folosit doar ca loc de expoziţie pentru colecţia regală. În 1692, clădirea a devenit sediul Academiei de Inscripţii şi Litere Frumoase şi a Academiei Regale de Pictură şi Sculptură. Ideea transformării Palatului Luvru într-un muzeu a apărut în timpul Revoluţiei Franceze, astfel că pe 10 august 1793 acesta şi-a deschis porţile pentru public. Pornind la drum cu o colecţie de doar 537 de picturi, Luvrul şi-a îmbogăţit patrimoniul, iar în prezent este un adevărat colos: pe o suprafaţă de 60.600 de metri pătraţi sunt expuse circa 35.000 de obiecte ce datează din preistorie şi până în prezent. Aici, se află o mare parte din operele celebre despre care am învăţat la istoria artei şi care au devenit simboluri vii ale spiritului artistic universal. Nici nu vreau să mă gândesc de cât timp ar fi nevoie pentru o vizită pe-ndelete, nu făcând sprint-uri dintr-o încăpere în alta… Acesta este şi motivul pentru care nu am vrut să-l vizitez.

După experienţa din bazilica San Pietro de la Vatican, când celebra Pieta mi s-a părut atât de lipsită de farmec faţă de cât de frumoasă părea în fotografiile văzute în cărţi şi pe net, am refuzat să aşez acest mare muzeu pe lista mea de dorinţe. Nu aveam deloc chef de înghesuială între patru pereţi, când întregul Paris are atât de multe locuri frumoase pentru care nu e nevoie să stai la coadă, locuri poate nu atât de promovate, dar care vibrează de emoţii şi poveşti frumoase.

M-am aşezat pe marginea fântânii ce înconjoară celebra piramidă, străbătută de sus până jos de un fir roşu de lumină, şi am privit apusul. Timpul petrecut la Luvru a fost exact cât mi-aş fi dorit, nici mai mult, nici mai puţin. Simplul fapt de a mă afla acolo, între braţele sale bătrâne, pentru mine a fost de ajuns. M-am îndreptat spre ieşire, lăsându-mă îmbrăţişată tot mai strâns de întuneric, în timp ce rememoram ziua care se încheia – o porţie savuroasă de Paris.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.